„Zei americani”: un fantasy complex, bizar și captivant

Distribuie!

de Alex Szollo

Popularitatea genului fantasy nu mai e un secret pentru nimeni. Vorbim de un gen care-a dat lumii bestsellere și blockbustere în aceeași măsură, câștigându-și legiuni de fani, fie că vorbim de  „Harry Potter”, „Stăpânul Inelelor” sau recentul succes exploziv al fenomenului „Urzeala Tronurilor.” Foarte diferite  între ele, toate aceste serii reprezintă în ochii mei esența fantasy-ului în zilele noastre. Cam ca și romanul despre care urmează să vă vorbesc, sperând că vă voi convinge să-l citiți.

Mă bucur enorm de fiecare dată când descopăr un autor nou, când fac cunoștință cu stilul lui de-a scrie, de-a aborda teme, motive și personaje, așa cum am avut recent ocazia să fac cu Neil Gaiman, un autor despre care auzisem de multă vreme lucruri bune, care mi-au trezit curiozitatea

Dacă e adevărat că genul fantasy este fondat pe mituri sau chiar mitologii, atunci romanul lui Gaiman, Zei americani, se potrivește mănușă acestui gen.

Știți cărțile-alea cărora îți vine greu să le găsești vreo asemănare cu altele care fac parte din același gen? Cam așa e și cu Zei Americani. E o carte care are ceva al ei, ceva aparte, care te prinde puternic și-ți dă drumul cu greu.

Ideea de bază a romanului e una care mie mi s-a părut foarte, foarte fain executată.  Povestea, avându-l ca (anti)erou pe durul și misteriosul Shadow, este centrată pe un conflict dintre zeii vechi din diverse mitologii, de la cea nordică la cele asiatice sau africane, și „zeii noi” din America, reprezentând elementele culturii consumeriste de peste ocean: zei media, zei ai internetului, zei ai cardurilor de credit, și așa mai departe.

Începutul romanului ni-l prezintă pe Shadow, care se pregătește să iasă din închisoare, și află că soția lui a murit într-un accident de mașină. Odată ieșit din închisoare, este cooptat de un anume domn Wednesday, care-i cere să-l ajute în conflictul de proporții epice dintre zeii vechi și cei noi.

Pasionații de mitologie vor recunoaște cu siguranță zeul al cărui „avatar” este domnul Wednesday ca fiind Odin, ființa supremă din mitologia nordică (Wednesday=Odin’s Day). De fapt, întreg romanul se bazează foarte mult pe astfel de personaje-avatar pentru diverși zei, cum ar fi Low Key Lyesmith, coleg de celulă cu Shadow, Cernobog și Bielobog, divinități antice slave deghizate în imigranți est-europeni, sau domnul Jacquel, care lucrează într-o firmă de pompe funebre (oare cine-o fi ăsta?)

Mi-a plăcut teribil felul în care Gaiman alege să exploreze conflictul etern între vechi și nou, și mai ales să-l conceptualizeze ca fiind esența Americii, un loc despre care știm cu toții că este, în fapt, un amalgam de culturi, obiceiuri și credințe. Miezul cărții este de fapt perspectiva unui englez cu un umor când negru, când jucăuș, în legătură cu ce înseamnă de fapt America, o Americă despre care tot aflăm pe parcursul poveștii că e „nepotrivită pentru zei.”  E o carte care stă sub semnul unei stranietăți foarte elaborat construite, bazându-se mult pe atmosferă. Cineva compara la un moment dat lecturarea romanului cu savurarea unei cești de ciocolată caldă. Nu mai știu exact unde-am găsit comparația, dar e una foarte, foarte reușită, căci Zei Americani e genul de carte pe care-o citești savurând complexitatea temelor, motivelor și umorului său. O carte despre care nu știi sigur dacă e un road movie pe hârtie, o reciclare a mitologiei sau o meditație legată de esența Americii. Ce-i cu atâția indivizi ciudați pe-acolo? Cine câștigă bătălia? Cine e bun? Cine e rău? Cine e Shadow? Care sunt, de fapt, zeii americani? De ce e America așa nepotrivită pentru zei?

Toate aceste întrebări (și altele) vi se vor perinda prin minte pe măsură ce citiți romanul. Veți avea parte de o poveste bizară, complexă și plină de imaginație, cu personaje construite din lumini și umbre, lupte de proporții apocaliptice și pasaje care îndeamnă la meditație asupra vieții, morții, nemuririi și Americii. E unul din cele mai inteligent construite romane pe care am avut ocazia de a le citi, și îl recomand cu căldură tuturor celor atrași de poveștile cu zei, de cultura americană, sau de ambele. Nu veți regreta câteva zile petrecute în compania lui Gaiman și a alor săi „Zei Americani”. Cinci binemeritate stele unui „instant classic” (ca-n America) al genului fantasy.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*