Young and Beautiful

Distribuie!

de Carmen Ghicică

Dor de liceu… Dor de acei 4 ani…

Se pare că pozele care circulă pe Facebook de câteva zile și-au lăsat amprenta asupra mea și, cu siguranță, nu numai asupra mea. Sunt sigură că cel puțin 80% dintre studenți știu ce spun. Și când vorbesc de acele poze mă refer la cele pe care le postează absolvenții de liceu. Haideți să mai fim liceeni, măcar puțin...

Robă, tocă, eșarfă... Miros de final. Parfum de amintiri. Urme de lacrimi. Ultimul clopoțel. Ultima strigare. Parada absolvenților pe străzile orașului. Ei sunt nostalgici pentru că vor fi nevoiți să cunoască lumea, așa cum este ea. Și mai sunt nostalgici pentru că nu vor mai fi toți, nu vor mai fi toți 30 în aceeași încăpere, timp de 6 ore pe zi, 5 zile din 7. Noi îi înțelegem. Noi... cei care am încheiat acest ciclu, cei care am făcut cunoștință cu acest București și cu studenția. O să le lipsească toate. Și nouă ne-au lipsit. Și noi am fost dezorientați. Și noi am fost îngroziți de acel <<Om Negru>>, binecunoscutul Bacalaureat. Și noi am sperat să nu avem parte de poezie la limba si literatura romana. Și noi am urât integralele. Și ne pare rău că vorbim la trecut. Acest perfect compus vede prin noi.

Dar, oare, poți să schimbi în oameni mari niște copii? Eu cred că nu. Și asta pentru că nu vrem să creștem, nu vrem să ne maturizăm, nu vrem să avem responsabilități, nu vrem să plecăm de acasă, nu vrem să facem cunoștință cu jungla de afară.

Și, totuși, odată ajunși pe holurile universităților sau pe străzile Bucureștiului, noi, cei din provincie ne confruntăm cu acel sentiment de... de <<neapartenență>>. Ceva ne spune că acasă nu mai e chiar acasă și că aici nu ai pe nimeni de acolo. Veți vedea și voi, absolvenților, despre ce vorbesc.

Un lucru e cert. Liceul e liceu. Adevăr a grăit cel ce a spus pentru prima dată că liceul este cea mai frumoasă etapă a vieții. Am fost liceeni și ne e dor. Noi mai vrem. Dar noi vom fi mereu liceeni cu sufletul.

Taguri

Arhiva