de Agnes-Ioana Oboroceanu
Provocările apar în itinerariul zilelor noastre sub forme diverse, unele de neînțeles și altele atât de clar conturate, de parcă ar vrea sa ne facă în ciudă că există. Încearcă, uneori, să îți dea peste cap viața sau doar te necăjesc pentru o perioadă scurtă. Stau liniștite până ajungi la ele sau nu te lasă să dormi până nu le dai de cap.
Fiecare dintre noi reacționează diferit la astfel de situații și nicio atitudine nu e de condamnat. În spate stau modul de viață, principiile după care ne ghidăm, așteptările pe care le avem și felul în care am fost învățați să reacționăm atunci când ieșim din zona de confort.
Sunt persoane și persoane, însă probabil că pot fi definite două categorii în poziții extreme: cei care nu au nicio problemă în a-și asuma riscuri, care au zilele pe „repede-înainte”, dar se bucură din plin de fiecare secundă a lor; li se opun cei care nu fac un pas fără să se gândească daca e în direcția corectă, cei care își pun mai multe întrebări decât minutele dintr-o zi, permanent ancorați în solul realității. Niciunii nu greșesc, însă un hibrid din trăsăturile amândurora ar fi, probabil, ideal.
Nu e nimic greșit în a te lăsa dus de val. Eliminând conotațiile negative ale expresiei, personajul „wild&free” are o rețetă destul de bine construită pentru succesul în viață. E capabil să accepte pe loc o provocare, fără să-i analizeze toate posibilele ascunzișuri, pentru ca altfel riscă „să piardă trenul”. Obișnuiește să privească numai înainte, căci înapoi nu are de gând să meargă. Pragmatic și aproape întotdeauna optimist, el acceptă să calce, legat la ochi, pe orice fel de sol. Vorbind dintr-o perspectivă boemă, ce poate fi mai antrenant decât să alergi pe un teren nesigur, iar șansa să apară de unde nici nu aștepți? Mulți doresc să poată păși afară din zona de confort atât de ușor, fără să simtă nicio urmă de vinovăție că nu analizează toate laturile, muchiile și fețele situației. „Cum să?” Din când în când nu e nimic greșit în a închide ochii și a te afunda într-un necunoscut care promite sau nu succesul, așa ca cel mai important element de exersat este curajul. Câțiva oameni care să ți-l insufle și să te susțină ar completa pachetul. Cum nimic nu e perfect, nici măcar modul acesta de a trăi, ușoarele exagerări pot risipi magia și pot stinge orice reușită. Viața nu trebuie compusă continuu numai din momente de genul acesta, căci uneori alegerea făcută și felul de a acționa chiar pot fi greșite.
Totuși, până la extrema cealaltă este cale lungă. Personajul calculat & lucid are pentru fiecare situație un plan bine pus la punct: se oprește asupra fiecărui aspect și își pune întrebare dacă este corect gândit și, foarte important, ce consecințe ar putea avea acțiunea lui. Poate fi organizat sau nu, însă este ușor temător în fața posibilității de a risca. Începutul de întrebare care sare din ascunziș în situațiile de genul acesta probabil e „Și dacă…?”. Au obiceiul de a-și analiza hotărârile și urmările lor mai bine chiar decât beneficiile de care pot avea parte din ele, ceea ce, de multe ori, le fură privirea de la lucrurile cu adevărat importante. Riscul aici ar fi granița cât un fir de ață dintre modul acesta de a acționa și dintre o ușoară paranoia. Rezultă acum și o oarecare neîncredere și cu riscul de a-mi asemăna personajul cu Ștefan Gheorghidiu din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, e clar că nici aici exagerările nu aduc nimic bun. În a fi liniștit și a-ți calcula mișcările nu e nimic greșit, însă dacă mai faci un pas ajungi pe un tărâm nesigur, în care e mult mai posibil sa alungi posibilitatea reușitelor decât să o atragi.
Atitudine potrivită probabil că ar viza prezența echilibrului în cadrul ei. Atâta timp cât este un om care are curajul să accepte provocările și din când în când să își asume riscuri și să facă compromisuri promițătoare de succes, dar mai are și situații în care se întreabă despre urmările acțiunilor sale, personajul nostru e pe drumul cel bun. La urma urmei, să-ți găsești echilibrul în viața este, de multe ori, cel mai dificil.
