de Ana-Gabriela Popa
„De ce ne oprim pe stradă ca să oferim bani unui cerşetor?”, ne-a întrebat într-o zi profesorul de economie. „Din interes”, a răspuns tot el simplu. „Fie că o faci fiindcă vrei să te răsplătească Dumnezeu, fie că vrei să ai o karmă bună, depinzând în ce crezi, atunci când faci un act de caritate, ai speranţa ascunsă că se va întoarce ca un bumerang asupra ta şi că viaţa, cumva, cândva, te va răsplăti”. Nu e un act gratuit, e o investiţie, ba mai mult, e o investiţie de la care aştepţi dobândă.
Deci, aparent, lumea este guvernată de principiul anarhic al interesului propriu, al egocentrismului, al câştigului. Timpul costă bani. Fiecare minut reprezintă o oportunitate pe care nu trebuie să o pierzi. Dar ce faci în acel timp? Cât investeşti cu adevărat în tine? Citeam odată o analogie a timpului cu banii: dacă ţi s-ar oferi zilnic 1440 de dolari cu condiţia să-i cheltui până la sfârşitul zilei, altfel i-ai pierde, ce ai face? Nu ai profita la maxim de acei 1440 de dolari? O zi are 1440 de minute. Dacă time is money, de ce nu ne comportăm la fel şi nu ne maximizăm timpul?
Dar, în definitiv, de ce să ne maximizăm timpul? Care-i scopul? Dacă scopul este să ne satisfacem interesul propriu sau, într-o exprimare mai idealistă, să fim fericiţi, atunci oricâte cărţi ai citi despre time-management, la oricâte cursuri despre prioritizare ai participa, te vei regăsi de fiecare dată în punctul de plecare. Pentru că maximizarea timpului e un proces individual şi subiectiv. Pentru că suntem diferiţi şi dăm randament în momente diferite ale zilei. Pentru că e o adevărată plăcere să te holbezi la câte un nor prin geam, în loc să te apuci de lucru. Pentru că simţi nevoia să asculţi un pic de muzică de pe youtube. Şi pentru că îţi aminteşti brusc că trebuie să-ţi aranjezi colecţiile de CD-uri pe genuri, cărţile din bibliotecă în ordine alfabetică şi toate hainele de prin dulapuri, eventual, pe culori.
Şi descoperi că, amânând să faci ceea ce trebuie, rişti eşecul. Va trebui să încerci din nou. Altă dată. Poate cu mai mult succes. Dar, interesant, nu neapărat mai fericit. Bineînţeles că eşecul ne întristează, că neîndeplinirea obiectivelor ne frustrează. Însă, momentele când am „pierdut timpul” ne-au făcut fericiţi, întrucâtva. Cel puţin, ne-au făcut să ne simţim bine. Prin urmare, de ce să regretăm ceea ce ne-a făcut fericiţi la un moment dat? În mod conştient, nu poţi duce o viaţă în care să-ţi pierzi timpul, nu poţi sta tot timpul „de veghe în lanul de secară”. Dar, din când în când, ar trebui să facem şi asta. Ar trebui să ne oprim şi să admirăm cerul, să ne oprim şi să ne uităm la feţele celor din jurul nostru. Pe lângă câţi oameni trişti ai trecut astăzi? Pe lângă câţi fericiţi? Statistici inutile atâta timp cât nu le vei folosi la ceva. Totuşi, statistici care vor deschide în tine perspective noi. Nu-ţi planifica absolut fiecare minut din viaţă, fiindcă uneori un minut e mai lung decât altul. Timpul e subiectiv şi cameleonic – nu-şi schimbă culoarea, dar îşi schimbă durata în funcţie de ceea ce trăim.
Sursa foto: wikimedia.org
