„Vin românii”…și-i de bine – Partea a II-a

Distribuie!

de Alex Szollo

România de bine

Că despre țara noastră nu se vorbește decât de bine nu mai e un secret de foarte multă vreme, iar documentarul „The Romanians Are Coming” este cel mai recent exemplu al acestui fenomen în plină acțiune. Prin imaginile cu care tot Occidentul e familiarizat de mai bine de 20 de ani, cu gropi de gunoi pline de câini, șobolani, copii desculți și murdari și oameni care-și găsesc doar slujbe execrabil plătite și dorm pe străzi sau în corturi, cei de la Channel 4 au reușit să stârnească valuri de controverse. Însă, vedeți voi, faptul că această imagine a României este cea mai recentă care v-a fost făcută cunoscută nu înseamnă că este și singura. Chiar există români care sunt, așa cum trebuie și merită să fie, apreciați și respectați de către englezi pentru ceea ce fac.

Să ținem mereu minte că Prințul Charles, englez get-beget, s-a îndrăgostit de țara noastră pentru partea ei frumoasă, de care ne aduce aminte de fiecare dată când are ocazia, spunând că suntem extrem de norocoși să mai avem în ziua de azi peisajele de care englezii se bucurau la ei acasă în urmă cu un secol-două. Serios vorbind, omul ăsta vine aici și ne face o reclamă mai bună decât oamenii plătiți din bani publici să facă asta.

Pe lângă asta, în ceea ce numim cu amară ironie „exodul creierelor”, Anglia este una dintre destinațiile de top. Da, „ladies and gentlemen”, avem și elevi și studenți foarte deschiși și talentați, care se gândesc la țara dumneavoastră ca la un loc în care să-și dezvolte capacitățile, cu un sistem de învățământ care să-i ajute, în loc să le pună piedici când vine vorba de valorificare. Pentru un român, este o onoare să studieze la Oxford ori Cambridge, și tocmai asta ne motivează elevii și studenții să învețe pe brânci pentru a-și câștiga un loc la aceste prestigioase instituții educaționale. Tinerii noștri vor neapărat să vă demonstreze ce pot face atunci când creativitatea și inteligența le sunt încurajate, nu îngrădite, iar faptul că țara dumneavoastră este considerată de ei drept una care le poate oferi un viitor sigur, bazat pe cunoștințele aprofundate în sistemul educațional englezesc, ar trebui să fie o onoare pentru dumneavoastră. V-o spune un „nerd” care, așa cum reiese din articolul anterior, a ajuns să gândească în limba lui Shakespeare, având respectul pentru Anglia și tot ce ține de ea în sânge.  Așadar, vă garantez, și eu, și alții ca mine, români născuți și crescuți în România care v-au învățat limba și vă apreciază enorm cultura, că nu aveți de ce să vă faceți impresia că venim cu toții ca hoardele de huni să vă luăm slujbele sau să trândăvim pe ajutor social în țara domniilor voastre.

E foarte ușor să categorisești, să limitezi, să stereotipizezi. Unii dintre dumneavoastră s-ar putea să aibă impresia că toți românii sunt așa cum îi arată acel documentar. Însă ăsta, după mine e doar „sindromul totului”, de care, personal, am ales să nu dau dovadă că aș fi afectat în momentul în care vorbitori nativi de engleză britanică s-au dovedit a fi foarte doritori să-mi aducă la cunoștință, aflând că vin din România, că-s un amărât de imigrant asistat social care se scobește-n nas până-i dă sângele, doar pentru că, spre deosebire de ei, scriam într-o engleză corectă. Asta nu m-a făcut să-mi pierd o clipă respectul față de Anglia sau de locuitorii ei. Și știți de ce? Pentru că pot privi lucrurile dintr-o perspectivă largă, fără să atribui tuturor englezilor comportamentele de huligani ale unor „mere stricate” din livada lor. Și ăsta e un lucru pe care ar trebui să fim în stare să-l facem cu toții,  pentru că nu ține de faptul că suntem englezi, francezi, nemți, italieni, spanioli, belgieni, români, unguri, evrei, țigani, și așa mai departe. De ce să ne împiedicăm de barierele ridicate între noi, când putem foarte bine să le dărâmăm și să facem din ele poduri? Eu unul sunt de părere că e nevoie de un pod mai ca lumea construit între englezi și români, așa că hai să încercăm să facem unul care să rivalizeze cu cel de pe Tamisa. Credeți că se poate? Eu, ca „optimist incurabil”, da!

Sursa foto: wikimedia.com

 

 

 

Taguri

Arhiva