Fiecare popor al lumii are trăsăturile sale specifice, ceva unic care acţionează asupra sa ca un veritabil buletin de identitate. Spre exemplu, gândindu-ne la italieni, ne amintim de paste sau pizza, francezii ne trezesc apetitul pentru vin şi brânzeturi, iar elveţienii ne trimit vrând-nevrând la ceasurile „swiss made”.
Ei, printre aceste trăsături specifice, la loc de cinste, se află şi tradiţiile sau obiceiurile fiecărui popor. Noi, românii ne amintim, din păcate, din ce în ce mai greu de obiceiurile care ne deosebeau de alte naţii, la loc de cinste în ziua de astăzi fiind „tradiţiile” împrumutate de la occidentali, consumerismul ducându-ne mai aproape de Halloween şi Valentine’s Day decât de colinde sau încondeiatul ouălor.
Înaintaşii noştri, dar şi contemporanii, într-o mai mică măsură, asociau cam fiecărui sfânt mai important din calendar ceva tradiţii. Noaptea de Sfântul Andrei sau ajunul acestei sărbători, ajunul Sfântului Nicolae sau al Naşterii Domnului au fost mereu un veritabil prilej de rememorare, dar și recelebrare a obiceiurilor specifice fiecărei ocazii.
În articolul de faţă mă voi limita doar la tradiţiile legate de ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, ţinând cont mai ales de faptul că astăzi este 6 decembrie. Sunt convins că mulţi dintre voi aţi aşteptat, la fel ca mine, serile magice în care ştiaţi că vă veţi bucura de daruri de la „Moşu”. Să vedem însă de unde a izvorât tradiţia unui moş Nicolae milostiv.
Aşadar, Sfântul Nicolae s-a născut, conform tradiţiei creştine, în anul 284, în cetatea Patara din Lichia. S-a remarcat prin trăirea unei vieţi pustniceşti austere, devenind la scurt timp după începerea vieţii monahale arhiereu (episcop). Încă din timpul vieţii s-a făcut cunoscut prin bunătatea sa nemărginită, dăruind săracilor toată averea primită moştenire de la unchiul său.
Într-o zi, un bărbat sărac din cetatea Sfântului Nicolae beneficiază de bunătatea acestuia într-un moment de restrişte. Având trei fete, cugeta în a le trimite pe acestea spre desfrânare, sperând să obţină prin asta oarecare folos financiar. Sfântul Nicolae, aflând de aceasta prin descoperire divină, a mers la casa acelui om noaptea şi i-a aruncat pe fereastră o pungă cu galbeni. Dimineaţa, când a aflat punga cu galbeni, bărbatul, reţinut la început, a început a slăvi pe Dumnezeu pentru binefacerile sale.
Aceasta e doar una din multele minuni ale Sfântului, de aici izvorând tradiţia unui Nicolae milostiv, metamorfozat din sfânt în „moş”. El reprezintă un veritabil exemplu de bunătate, oferindu-le copiilor cuminţi recompense şi celor neastâmpăraţi nuieluşe. În tradiţia românească, acelaşi Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcându-se astfel aluzie la perioada primei ninsori; ajută văduvele şi orfanii, iar pe soldaţi îi ocroteşte la vreme de război. Tot el e considerat a fi un veritabil „talisman” al fetelor aflate în prag de măritiş.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, ziua de Sfântul Nicolae e considerată data oficială de începere a iernii în tradiţia populară. De asemenea, se pun ramuri tinere de pomi fructiferi în apă, iar dacă acestea înfloresc până de Anul Nou, se spune că următorul an va fi unul roditor.
O altă tradiţie românească de Sfântul Nicolae îl consideră pe Sfânt veghetor al soarelui care încearcă să „fugă” spre miazănoapte, lăsând lumea pradă întunericului şi frigului.
Acestea sunt doar câteva din tradiţiile româneşti cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, sărbătoarea fiind una fără prea multe datini. Nouă ne revine misiunea de a transmite mai departe aceste tradiţii, fiind vital ca următoarele generaţii să cunoască măcar puţin din ce au reprezentat datinile străbune româneşti, datini care ne-au ajutat prin oamenii ce le-au transmis mai departe să ne păstrăm identitatea ca neam, dar şi independenţa faţă de alte naţii.
Emilian Voaideş
Sursa foto: wikimedia.org
