Tipare confuze în lumea modei

Distribuie!

Revoluţie. Etapă a dezvoltării în care au loc transformări calitative profunde, schimbări radicale, esenţiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurând realizarea progresului într-un ritm rapid. Aceasta ar fi definiţia din dicţionar, definiţia lipsită de individualitate. Aş adăuga şi faptul că revoluţia poate avea loc pe toate planurile, de la cele politice, culturale, religioase până la planurile artei, ale modei şi a tot ceea ce ţine de creaţie.

În România, moda este şi probabil va fi mereu considerată un subiect superficial, lipsit de valoare. Acest lucru este cu siguranţă consecinţa nu numai a vălului comunist sub care ţara noastră a fost ascunsă, a lipsei de contact cu celelalte culturi pentru câteva decenii, dar şi a concepţiilor eronate pe care oamenii şi le-au format şi le-au menţinut din acea perioadă. În plus (şi spun asta fără a face acuzaţii directe), trebuie recunoscut faptul că ideea pe care publicul o are despre designerul român este una preconcepută, bazată doar pe cunoştinţele dobândite din scandalurile atât de mediatizate. A fi designer nu înseamnă a apărea pe paginile cât mai multor reviste de scandal sau a-ţi expune problemele personale la cât mai multe televiziuni. Designerul, sau, pe româneşte, creatorul de modă, este acea persoană care este cunoscută pentru imaginaţia sa, pentru creaţiile originale şi pentru modul în care reuşeşte să spargă tiparele fără a trece graniţa spre vulgar sau kitsch. Iar ceea ce trebuie înţeles este că moda reprezintă o ramură a artei şi că ea trebuie tratată ca atare.

Ideea de revoluţie a modei are la bază principiul schimbării în mod pozitiv, al progresului şi al eliminării acelor idei preconcepute menţionate mai sus (acestea nu există numai în România, desigur). În ultimii ani, am observat un aşa-numit „pattern” în lumea modei, un tipar care pare să contrazică ideea de progres. Aceste evenimente pot părea comune, însă ele pot fie distruge mare parte din industria modei sau o pot face mai puternică (verdictul nu este încă dat). Ele au loc, de obicei şi în mod şocant, chiar în perioada Săptămânii Modei, ceea ce le dă o şi mai mare forţă asupra economiei şi viitoarelor influenţe în lumea modei. Probabil că acestea nu sunt nici primele, nici ultimele evenimente confuze, dar sunt, fără doar şi poate cele mai cunoscute.

11 februarie 2010 – Săptămâna Modeila New York– Cu doar câteva ore înainte de prezentarea colecţiei sale, designerul Alexander McQueen este găsit mort în apartamentul său din Londra, la vârsta de 40 ani. După cercetări, s-a ajuns la concluzia că a fost vorba despre o sinucidere, moartea mamei sale cu numai 3 zile înainte, dar şi cea a protectoarei sale, Isabella Blow, în 2007 afectându-l profund pe McQueen. Ţinând cont de influenţa pe care acesta o avea în industrie, momentul a venit ca un şoc. Se pare că Anna Wintour, redactorul şef al revistei Vogue America, a plecat din mijlocul prezentării colecţiei BCBG la aflarea veştii. Timp de două luni după sinuciderea designerului s-a speculat că brandul McQueen ar fi murit odată cu cel care l-a înfiinţat, însă în aprilie 2010, publicul a fost anunţat că Sarah Burton, mâna dreaptă a lui Alexander McQueen încă din anul 1996 avea să devină noul director creativ.

25 februarie 2011 – John Galliano este arestat pentru insulte anti-semite la adresa unui cuplu. Ceea ce e şi mai surprinzător este faptul că doar după câteva ore, acesta este suspendat din funcţia de director creativ pe care o deţinea la casa de modă franceză Dior. Nu e nici un secret că Galliano s-a luptat câţiva ani cu dependenţa sa de alcool şi de antidepresive, iar zvonurile că Dior ar fi vrut să-l înlocuiască circulau de ceva timp. După doar câteva zile, apare o filmare în care designerul se afla sub influenţa alcoolului şi făcea remarci rasiste la adresa unor tineri. Aproape toată industria modei îl incriminează, apar declaraţii ale unor martori care în mod misterios nu se prezintă la proces, iar lovitura de graţie (dar inevitabilă) este dată pe 1 martie, când Galliano este concediat atât dela Dior, cât şi de la brandul eponim, Galliano. În iunie 2011, Bill Gaytten, colaboratorul lui Gallianola Dior pentru 23 ani, este numit director creativ al firmei pentru o perioadă nedeterminată. În următoarele luni, deşi nu mai este la fel de mediatizat, conflictul continuă, procesele fiind la ordinea zilei pentru faimosul designer, care este găsit vinovat de acuzaţiile aduse în luna februarie a aceluiaşi an. După multe speculaţii în legătură cu cine îl va succede pe geniul artistla Dior (numele au fost unele răsunătoare: Albert Elbaz, Haider Ackermann, Azzedine Alaia, Ricardo Tisci, Marc Jacobs şi Tom Ford), acesta este înlocuit de Raf Simons în aprilie 2012. Întrebarea dacă mai există speranţe pentru Galliano în lumea modei este deja de prisos. Finalul este unul tragic – cariera unui geniu zace în ruine.
După toate aceste evenimente care probabil s-au vrut a fi inovatoare, însă până în prezent nu au reuşit decât să creeze controverse în lumea modei, să schimbe mersul logic al lucrurilor, anul 2012 vine cu şi mai multe schimbări, care mai de care mai confuze şi lipsite de sens (menţionez că moartea lui McQueen este momentul care a stabilit temporalitatea evenimentelor oarecum dezastruoase ce urmau să aibă loc, şi în nici un caz nu sugerez că ar fi fost ceva gândit ca strategie de marketing!).

4 martie 2011 – Show-ul Balmain dela SăptămânaModeiîn Paris se încheie într-un mod neaşteptat şi jenant. Christophe Decarnin, directorul creativ dela Balmainnu apare pe scenă la sfârşitul prezentării. Lumea modei era deja în tensiune din cauza scandalului Galliano, aşa că zvonurile nu întârzie să apară. Se află că designerul era spitalizat pentru despresie încă din ianuarie, însă purtătorii de cuvânt ai casei de modă insistă că acesta a avut un cuvânt de spus în colecţia prezentată. După 5 anila Balmain, 5 ani în care a reuşit să restabilească faima brandului, Christophe Decarnin este înlocuit pe 6 aprilie 2011 de către Olivier Rousteig, ucenicul său. Acesta din urmă este un nume relativ nou în lumea modei; a fost angajatla Balmain în 2008, iar înainte de asta a lucratla Roberto Cavalli timp de 6 ani. Rămâne de văzut dacă acesta îşi va întrece maestrul sau nu.

Printre acestea, am putea număra demisia lui Stefano Pillati dela Yves Saint Laurent după 8 ani, care va fi înlocuit de Hedi Slimane, cel care a mai fost director artistic pentru Yves Saint Laurent în perioada 1996-1999 şi pentru Dior Homme între anii 2000-2007. Însă cea mai neaşteptată mişcare a fost cea a plecării lui Raf Simons de la Jil Sander pentru a deveni director artisticla Dior. Designerul Jil Sander a revenit (pentru a doua oară în ultimii 10 ani) la cârma brandului eponim. Mulţi sunt de părere că această ultimă decizie nu este una potrivită şi că Raf Simons nu o să facă faţă aşteptărilor şi presiunii.

În concluzie, este clar că acel progres pe care îl vor cu toţii nu este decât o scuză pentru a scăpa de ceea ce s-au plictisit, fără a lua în calcul consecinţele pe termen lung. Progresul mult dorit nu este nimic altceva decât o strategie de marketing, o armă economică şi, chiar politică uneori. Este nedrept, dar fără această interdependenţă, niciuna dintre aceste ramuri nu ar fi la fel de puternică.

Bianca Mitrofan

Surse foto: www.slantmagazine.com, www.thinkboutthings.com, www.style.com, www.ftape.com, www.mystylematterz.com, www.fashionurbia.me

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*