The Weekend MacGuffin: Zgârietura unei amputări spirituale

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei 

“King Arthur: Look, you stupid bastard. You've got no arms left.
Black Knight: Yes I have.
King Arthur: *Look*!
Black Knight: It's just a flesh wound.” (Monty Python and the Holy Grail)

 

Unde ţi-e capul? Unde nu-i cap, vai de picioare! Legat de mâini şi de picioare. Acestea sunt câteva din expresiile româneşti care ne demonstrează importanţa acestor segmente ale corpului uman, atât pe plan fizic, fiecăruia fiindu-i atribuită o anumită sarcină motorie sau senzitivă, cât şi pe plan spiritual, fiecare simbolizând o capacitate distinctivă a omului de a-şi doza raţiunea şi îndemânarea. Ce se întămplă, însă, când pierzi controlul acestor instrumente biologice, când dezmembrat spiritual şi incapacitat fiind, eşti supus unei apropieri fulgerătoare de stadiul de animal, care nu mai raţionează, ci doar acţionează din instinct? Cum se manifestă această amputare şi ce rol are ea în evoluţia unei fiinţe umane?

Cum ar să te trezeşti dimineaţa, inundat olfactiv de aburii pâinii calde, proaspăt coaptă, şi să găseşti în ea...un nas. Astfel debutează povestirea lui Nikolai Vasilievici Gogol, Nasul, cu această descoperire inedită a unui bărbier din Sankt Petersburg. În altă parte a oraşului, descoperirea nasului, sau mai bine zis, lipsa acestuia, se produce mult mai tulburător pentru „maiorul” Kovaliov, care realizează cu stupoare că îi lipseşte un element important al feţei sale, şi porneşte într-o căutare febrilă a acestuia prin oraş. Metamorfozarea nasului într-un funcţionar, superior ca rang, îl debusolează şi mai tare pe protagonistul lui Gogol, ajungând să recurgă la gesturi tot mai disperate şi mai absurde pentru a-şi recupera instrumentul olfactiv. Deoarece Kovaliov intră în categoria oamenilor cu nasul pe sus, Gogol îl supune unui proces canonic, amputându-i un element simbolic al aroganţei sale, şi dedublându-i personalitatea, care se transpune şi în atitudinea nasului mai mare în grad.

Dacă tot am vorbit de pierderea unui nas, să facem un voiaj imaginar din Sankt Petersburg, spre vest, şi să ne oprim în Franţa, mai precis în faţă la Bon Marché, în Paris. Aici e locul în care protagonista melodiei Où est ma tête, a celor de la Pink Martini, îşi pierde la rândul ei nasul, împreună cu diverse părţi ale corpului, în diverse părţi ale Parisului. Mesajul acestei melodii este unul simplu şi sentimental, întrucât această scindare a fiinţei îndurerate după pierderea celui drag, are rolul de a arăta necesitatea unei reparaţii spirituale, după ce întreg universul ei s-a spulberat în bucăţi. Această reîntregire a tuturor elementelor pierdute ne poate duce cu gândul la mitologia egipteană şi la recuperarea tuturor părţilor din corpul lui Osiris, asasinat de Seth, şi reîntregit de Isis, pentru a putea avea pace în lumea de dincolo. Tot astfel şi în această melodie, modul de a depăşi pierderea suferită ar fi prin punerea cap la cap a elementelor biologice, însă piesa cea mai importantă din acest puzzle sentimental, liantul pierdut, face ca acest répare-moi să fie anevoios şi chinuitor.

Trecând într-un registru ceva mai ludic, ne oprim în pădurea în care regele Arthur trece voios, călare pe un cal imaginar, urmat de pajul său, Patsy, care loveşte la un interval regulat, două jumătăţi de nuci de cocos, pentru a imita tropăitul unui cal. Nu, nu este o glumă, ci doar o secvenţă pythonescă din filmul Monty Python and The Holy Grail, a celebrei formaţii de comedianţi cu acelaşi nume. Această secvenţă este un prototip al unei situaţii absurde, însă ciopârţirea cavalerului negru este un exemplu satiric al ambiţiei, naivă şi dusă la extrem, a fiinţei umane. Răspunsurile cavalerului, după fiecare tăiere metodică a fiecărui membru în parte, sunt halucinante, iar determinarea sa depăşeşte orice limită. Amputarea fizică a tuturor membrelor sale nu îl împiedică să declare foarte nonşalant: „All right, we'll call it a draw.”, şi să ţină cu dinţii (la propriu) de onoarea sa.

Fie că e vorba de o dezmembrare fizică sau spirituală, omul poate alege să îşi aline zgârieturile provocate de tăieturile nemiloase ale destinului, sau să se prăbuşească şi să se sfarme în sute de bucăţi care nu mai pot fi niciodată aranjate în ordinea iniţială. Cert este că această alegere pe care o va avea de făcut într-un anumit moment al vieţii sale poate fi diferenţa dintre rest in peace şi rest in pieces. 

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*