The Wednesday Music Spotlight: Jascha Heifetz

Distribuie!

de Bogdan Minuţ

La începutul acestei rubrici, mi-am propus ca până la articolul douăzeci să acopăr cât mai multe genuri de muzică din ceea ce ascult şi ştiu eu. Aşa că iată-ne, la al optsprezecelea articol din serie, intrând puţin pe câmpiile interminabile ale muzicii clasice.

Indiferent ce fel de muzică asculţi, vioara acestui…om, în primul rând, te va fascina. Consideraţi de mulţi instrumentişti şi compozitori ca fiind cel mai bun violonist al tuturor timpurilor, Jascha Heifetz, un copil minune, a primit prima sa vioară la vârsta de trei ani, pentru ca mai târziu, la şapte ani să cânte pentru prima dată în faţa unui public, interpretând Concertul în Mi minor, pentru vioară, Opus 64 de Felix Mendelson. Piesa este cu siguranţă una extrem de dificilă şi necesită o tehnică excelentă şi multă emoţie în interpretare. La treisprezece ani pleacă din ţara natală, Lituania, luând trenul până la capătul Rusiei, de unde va urca pe un vapor cu destinaţia San Francisco. De aici înainte visul american avea să se împlinească încetul cu încetul.

Personal, l-am descoperit pe Heifetz nu cu mult timp în urmă – cam un an – şi de atunci am rămas uimit de sunetul viorii sale. Căutând pe YouTube, Zigeunerweisen sau Gypsy Airs, Opus 20, melodia lui Pablo de Sarasate, pe care o auzisem pe fundalul unui video, prima interpretare peste care am dat a fost aceea a lui Jascha Heifetz. Apoi, tot căutând să aflu cât mai multe, l-am descoperit citind pasaje din Biblie…ăă…pardon, cântând melodii de Bach; vedeţi, în înregistrarea de pe DVD în care el cântă Chaconne (Partita pentru vioară solo în Re minor) a lui Johann Sebastian, Heifetz menţionează faptul că în muzică, opera lui Bach este supranumită Biblia.

Internetul ne-a binecuvântat cu o grămadă de înregistrări incredibile în care maestrul îşi arată arta. De observat viteza incredibilă în Concertul în Re major pentru vioară, Opus 35 al lui Ceaikovski, tehnica perfectă în Introducere şi Rondo capriccioso în La minor, Opus 28 de Camille Saint-Saëns. Principalele critici care i se aduc lui Heifetz sunt însă, acestea două, că este prea rapid şi prea perfect – dacă poate să existe un prea-perfect – însă, dacă tindeţi spre aceeaşi opinie, puteţi să ascultaţi Ciaccona în Sol minor pentru vioară şi bas continuu de Tomaso Antonio Vitali, sau de ce nu, duceţi-vă înapoi şi reascultaţi Zigeunerweisen (căci eu trebuie să o fi ascultat de cel puţin douăzeci de ori) – veţi vedea cum, mai ales înspre final, dar şi pe la început, multe note sunt aproape omise prin legato-uri – dovadă a unei imperfecţiuni probabil cauzate de o emoţie prea mare în interpretare.

Nu degeaba este supranumit God’s Fiddler, nu degeaba s-a făcut şi un film, They Shall Have Music (1939) în care el, actor principal, îşi joacă propriul rol – însă totul se reduce la senzaţia pe care ţi-o creează vioara lui – ce are corzi special alese de el. Special am păstrat următoarea melodie precizată mai sus pentru final, melodia pentru care este cunoscut şi cu care şi-a început cariera la doar şapte ani: Concertul în Mi minor, pentru vioară, Opus 64 de Mendelson.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*