de Alex Szollo
Știm cu toții celebra uvertură din Wilhelm Tell de Rossini, melodia galopantă ce duce cu gândul la un armăsar în fugă. Însă puțini non-americani știu cum a ajuns ea să fie asociată cu genul western: datorită personajului The Lone Ranger, creat ca personaj de teatru radiofonic în 1933 și protagonistul a numeroase reviste de benzi desenate, romane, seriale TV și filme. Alături de indianul Tonto, justițiarul mascat cutreieră vestul, pedepsindu-i pe cei certați cu legea.
Legat de filmul din 2013, cu Armie Hammer și Johnny Depp, pot spune, în mod paradoxal, că recenziile negative m-au convins să merg să-l văd. Sunt genul de persoană căreia nu-i plac recenziile negative. Toți criticii au spus că Depp și-a stereotipizat rolul de amerindian, făcând să pară că nativii Tărâmului Făgăduinței sunt cam săraci cu duhul. Dacă Lone Ranger s-ar fi vrut un film a la Dances with Wolves al lui Kevin Costner – unul din cele mai bune filme despre amerindieni făcute vreodată, dacă nu chiar cel mai bun – problema semnalată de criticii de peste ocean ar fi fost gravă, dăunând imaginii amerindienilor de pretutindeni.
Însă, filmul lui Gore Verbinski este, în esență, un film de entertainment. De vară. De popcorn. De văzut și râs tare cu prietenii. Ca atare, Depp nu joacă un amerindian tipic, ci unul dus cu pluta, deși uneori mai limpede la cap decât eroul filmului, jucat de un Armie Hammer al cărui personaj pare adevăratul tăntămac (cuvânt inventat de mine, combinație de tăntălău și tolomac) al filmului. Tonto al lui Depp este un comanș renegat care a cam luat-o razna (vedeți voi cum și de ce). Cioara pe care-o poartă pe cap n-are nimic cu tradiția amerindiană, nici n-o reprezintă, nici n-o insultă, fiind doar o dovadă a faptului că al nostru Tonto e un zăpăcit. Un zăpăcit care vorbește cu voce gravă, alternând engleza coerentă cu cea stricată, adresându-i-se eroului cu kemosabe (din nou, vedeți filmul).
Singura problemă pe care i-o găsesc acestui film este că momentele de umor sunt cam la întâmplare, ceea ce, uneori, le face să fie de umplutură. Asta, însă, nu schimbă faptul că The Lone Ranger are niște cadre superbe, poate cele mai bune văzute anul acesta într-un film, o melodie iconică, antrenantă, care n-are cum să nu stârnească zâmbete, și un vibe optimist. E acesta un film tipic de vară? Cum spuneam, evident. E un western tipic? Asta rămâne la tine, kemosabe.
Sursa foto: Facebook
