În urmă cu ceva timp, hoinărind prin librăriile bucureştene, am descoperit pe rafturile din Cărtureşti o carte care mi-a atras atenţia. Am întins mâna şi am luat-o, iar după ce m-am uitat la ea preţ de câteva secunde, mi-am dat seama că trebuie să o citesc; avea ceva care îmi şoptea că nu ştiu ce pierd dacă nu o voi deschide. Prezentarea de pe spatele cărţii a sunat promiţător, aşa că m-am instalat într-un scaun confortabil din librărie şi am început să citesc „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay.
A fost o adevărată încântare să aflu că romanul nu e în totalitate ficţiune, că pleacă de la un eveniment cât se poate de real şi de dureros din istoria europeană, destinul evreilor parizieni din ’40, în jurul căruia autoarea a construit o întreagă poveste tulburătoare despre căutarea adevărului şi a propriei identităţi.
Acţiunea evoluează în paralel, pe de o parte Parisul din 1942, iar pe de altă parte cel din 2002, când, fiind în apropierea unui eveniment naţional, o jurnalistă americană, dar căsătorită în Franţa, trebuie să scrie un articol despre razia Vel d’Hiv. Articolul e doar punctul care declanşează apariţia unor întregi secrete de familie bine ascunse, dar şi începutul unei perioade în care jurnalista devine conştientă de adevăratele ei dorinţe şi de faptul că mariajul ei nu mai e oaza de fericire.
Povestea evreilor arestaţi în toiul nopţii de iulie a anului 1942 de către poliţia franceză o copleşeşte pe Julia, care e condusă de un impuls pe care nu şi-l poate explica şi se adânceşte din ce în ce mai mult în misterele acelei nopţi, despre care francezii nu vor să discute. O întreagă revoltă se porneşte în sufletul personajului atunci cand se loveşte de neştiinţa, neputinţa sau pur şi simplu tăcerea francezilor, care vor să şteargă din memorie un eveniment atât de tragic, dar la care au fost parteneri.
Julia descoperă destinul tragic al unei familii, care locuise în apartamentul pe care soţul ei îl moştenise de la bunica lui, dar nu se mulţumeşte să închidă ochii unui eveniment atât de dureros şi începe să reconstuiască fiecare bucăţică din seara respectivă sub pretextul că lucrează pentru articol. Se implică afectiv atât de mult, încât la un moment dat începe să creadă că nu va mai avea linişte dacă nu află întreg adevărul despre respectiva familie. Astfel, ajunge să afle că era o familie cu doi copii, o fetiţă de zece ani şi un băiat mai mic, care, arestată în toiul nopţii ajunge să fie ţinută în condiţii mizere într-un velodrom parizian timp de câteva zile alături de alte sute de familii de evrei, ca într-un final să fie deportaţi şi despărţiţi definitiv. Investigaţia Juliei reface pas cu pas viaţa fetiţei, care printr-un miracol scapă şi pleacă să-şi salveze fratele ascuns într-un dulap din apartament.
Tatiana de Rosnay îmbină povestea Holocaustului cu povestea şi frământările unei femei ajunsă la vârsta a doua, care se confruntă cu prejudecăţile celor din jur şi cu crizele familiale, dar care, în final, o vor ajuta pe protagonistă să ia deciziile corecte, ce o definesc şi în special să se regăsească pe ea şi ceea ce o împlineşte.
Un roman captivant, care oferă într-o manieră originală un exemplu pentru cât de puternic şi eliberator poate fi adevărul şi cât de confortabil este să te accepţi pe tine însuţi.
Anda-Diana Marin
Surse foto: www.litera.ro, www.wikimedia.org
Superba cartea intradevar !