Religia. A fi sau a nu fi în progama școlară

Distribuie!

de Alina Șerban

O întrebare pusă de foarte multe ori și rezolvată nici măcar o dată.

Încă de când intrăm în clasele primare avem în orar obiectul numit Religie. Unii s-ar aștepta să fie vorba despre religie la modul general, despre ce presupune ea și așa mai departe. Dar nu. La ora de religie nu înveți despre alte religii. Nici măcar nu înveți despre celelalte ramuri ale Creștinismului, cum ar fi Catolicismul. Nici măcar atât. În schimb, dogmele ortodoxismului sunt predate cu sfințenie ca și cum ortodoxismul ar fi singura religie existentă. Și nu exagerez deloc când zic asta. E drept că, dacă-ți întrebi profesorul de religie despre Catolicism sau Protestantism el o să-ți răspundă la întrebare și o să fie ok cu faptul că ai întrebat.

De asemenea, trebuie menționat faptul că există o lecție în manualul de Religie în care se vorbește în treacăt și despre alte religii, precum Islamismul, Hinduismul, Iudaismul. E ceva foarte scurt și concis cât să înțelegi ce înseamnă fiecare religie în parte, dar nu și ce presupune. Nu cumva lipsa informațiilor suficiente despre alte religii lasă loc stereotipurilor? Stereotipuri de tipul: hinduismul e religia aceia în care zeii au mai multe capete sau brațe sau islamismul înseamnă doar femei care umblă cu capul acoperit. Copiii ar trebui să știe încă de la o vârstă fragedă că există mai multe religii, și nu doar una care le știe pe toate.

Pe lângă faptul că materia nu ar trebui să se axeze doar pe o singură religie, aceasta ar mai trebui să nu marginalizeze copiii de alte religii sau rituri. Bine, copiii care nu sunt ortodocși nu sunt dați afară din clasă. Nicidecum. Pot sta împreună cu colegii lor, pot citi o carte sau să-și facă temele la altă materie. Pot să facă cam tot ce vor în ora aia liberă. Doar că nu e tocmai ok. Dacă copilul alege să stea în clasă, aici intervine o altă problemă. Dacă la oră se vorbește despre religia lui și aude lucruri nepotrivite despre ea, el are tot dreptul să se supere și să se simtă ofensat.

Îmi aduc aminte că în manualul de religie de liceu, nu mai știu ce clasă, era un chenar în care scria că religiile protestante sunt, de fapt, secte. Adică evangheliștii, penticostalii, mormonii etc., sunt doar niște secte, nici măcar religii în adevăratul sens al cuvântului. Pentru un copil care face parte dintr-una din credințele menționate, acel chenar poate să reprezinte o jignire profundă și să-l facă să se gândească de două ori asupra religiei pe care o are, din cauza semnificației negative pe care a căpătat-o termenul „sectă”. Când profesorul, întrebat despre chenarul în cauză, spune că, da, sunt doar niște secte, atunci trebuie să ne gândim de două ori la ce înseamnă de fapt ora de Religie. Nici o religie nu are dreptul să arate cu degetul spre o alta chiar dacă asta se întâmplă deja.

La prima vedere, o materie precum Istoria Religiilor poate părea grea și prea stufoasă pentru niște elevi de gimnaziu, să zicem. Dar elevii învață deja Istorie. Obiect care e prin esență unul stufos, plin de informații. Începi de la dinozauri și sfârșești în secolul XXI. Și, totuși, nu ți se pare cumplit de greu. În clasele I-IV Istoria e mai mult o joacă, înveți chestii de cultură generală, ca mai apoi din clasa a V-a și până în a XII-a să treci prin toate epocile omenirii și să înveți, în același timp, și istoria propriului neam.

Deci să înveți o istorie a religiilor n-ar fi mai greu decât să înveți istorie propriu-zis. E drept că atunci când vine vorba de religie, lucrurile se complică, dar pot fi explicate în așa fel încât fiecare să înțeleagă. În loc să ne concentrăm pe o singură ramură a unei religii și să insistăm pe ea, ar trebui să fim mai deschiși și să descoperim tot copacul.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. cel mai prost cititor
    February 27
    Reply

    dupa nr. de commenturi la articolele tale se pare ca nu te citeste nimeni; cu regretul ca eu am facut-o: da-te-n America mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*