de Alex Szollo
Dacă ar fi să scoată cineva o carte în care să adune toate bâlbele, indeciziile și gafele legislative românești, cred c-ar putea exista în cartea respectivă un capitol dedicat enormității despre care tot aud vorbindu-se în ultima vreme. Această enormitate se numește timbru cultural, în limbaj oficial, sau „taxă pe cultură”, pe „limba noastră”. De ce cred eu că-i o enormitate? Asta voi încerca să vă arăt în rândurile care urmează.
Țărișoara noastră dragă are o oarecare poveste de dragoste cu taxele. Cred că nu există român „de rând” care să nu simtă urmările acestei povești. Avem taxe peste taxe, și sunt sigur că dacă s-ar găsi un prilej de-a se taxa ideea de-a pune taxe, s-ar profita din plin și de prilejul ăsta, că doar când i-a picat vreodată prost românului o taxă-n plus?
Problema e că s-a ajuns într-un punct în care ai noștri aleși se gândesc să taxeze ceva ce ar trebui să ne fie accesibil tuturor, ceva de care avem nevoie neapărat pentru a avansa, atât ca indivizi, cât și ca societate: cultura.
Îmi sunt dragi cărțile. De fapt, este puțin spus. Învățând să citesc de la trei ani și jumătate, pot spune că mi-e imposibil să-mi imaginez cum ar arăta viața mea fără prezența cărților. Citesc tot ce-mi trezește interesul și ador să fiu înconjurat de cărți, indiferent de gen. Cumpărăturile online pe care le fac sunt aproape exclusiv dedicate cărților, iar dac-aș putea să mă mut într-o librărie, nu aș ezita s-o fac.
Așadar, vă dați seama de reacția pe care-am avut-o atunci când am auzit de impactul pe care această „taxă pe cultură” l-ar avea asupra prețului cărților. Practic, în locul vechiului „timbru literar”, cu valoarea de 2% din prețul cărții, ai noștri aleși vor să introducă unul nou, de un leu. Asta în condițiile în care nicio țară europeană nu mai are un astfel de timbru.
Domnilor aleși, știți vorba aia care spune „Ai carte, ai parte”? Ei bine, eu cred foarte tare în ea. Și cred că sunt și alții în țara asta care cred la fel de tare. Dacă dumneavoastră tratați cultura, de care țara asta are atâta nevoie, ca pe combustibil, tutun sau alcool, românii, care și-așa-s plini până-n gât de noroi mediatic și circ monden fără bani, vor începe să spună că nu-și mai permit luxul de-a citi, întocmai cum îi auziți spunând că nu-și mai permit să bea sau să fumeze. Să fi ajuns, în zilele noastre, cultura să fie un viciu? Vreți să vă dăm bani pentru că ne place să citim, să mergem la spectacole, la concerte? Explicați-mi și mie cum vine treaba asta, că-s pe jumătate ungur și nu prea „dau cu seama”. Mie unul, cultura, cititul, nu mi-au făcut niciodată rău, așa că nu văd de ce ar trebui tratate ca un lux, sau mai rău, ca un viciu.
În lumea în care trăiesc eu, cititul dezvoltă intelectul, încurajează gândirea critică și duce la formarea unor indivizi cu o cultură generală complexă, ceea ce are ca rezultat o societate deschisă la minte și civilizată. Vă temeți cumva de asta? Pe cine ajută de fapt ideea dumneavoastră? Pe nimeni, vă spun eu! Pot exista n-șpe mii de asociații de creatori, dacă nu există public care să aprecieze actul artistic, „taxa pe cultură” are valoarea unei cepe degerate. Așadar, permiteți-mi, alături de toți cei care apreciază cu adevărat cultura în țara asta, să mă declar împotriva „taxei pe cultură”. Ca să nu ziceți că-s afurisit, vin și cu o soluție mult mai practică pentru creșterea veniturilor domniilor-voastre: nu v-ar fi oare mai ușor să puneți taxe pe incultură? Să vedeți atunci cum vi s-ar umfla buzunarele!
Sursa foto: wikimedia.com
