Merită să suferi de dragul frumuseții?

Distribuie!

de Ruxi Avram

Ce-i frumusețea? De ce anume ai nevoie ca să fii considerat frumos? De la Adonis la Brad Pitt, de la formele pline ale modelelor rubensiene la silueta androgină promovată de modelul și actrița Twiggy – fiecare epocă, cu criteriile sale.

De-a lungul timpului, percepția oamenilor despre idealul de frumusețe masculină și feminină s-a schimbat în fel și chip, iar cei dornici de a fi plăcuți au suportat până și durerea provocată de mijloace de înfrumusețare mai neconvenționale, sperând la beneficii ulterioare pe plan social. Azi e „frumos” să fii mai dolofan, mâine vei fi admirat dacă ești slab-mort. Uneori sunt preferate extremele, alteori, calea de mijloc. E firesc să fim confuzi. Dar… Ce facem când păpușile de plastic ne servesc drept modele? Ne dezumanizăm. La urma urmei, Adam și Eva ne-au fost strămoși, nu Ken și Barbie.

Auzim zilnic câte ceva despre succesul devastator al chirurgiei estetice. Când deschid televizorul, mi se întâmplă să dau peste fel de fel de emisiuni ale căror protagonişti sunt medici esteticieni pe care nu i-aş lăsa nici măcar să bată cuie sau să schimbe o roată la maşină, darămite să-mi facă incizii cu bisturiul şi să-mi injecteze te-miri-ce substanțe făcătoare de minuni în diferite părți ale corpului. Revistele-s pline ochi cu așa-zise staruri ce-şi expun blitz-urilor noul năsuc, bărbia remodelată sau sânişorii proaspăt siliconaţi.

Destule femei și, mai nou, bărbaţii, ne dezvăluie cum li s-a schimbat viața graţie operațiilor estetice... Rezultatele par neverosimile, dacă ținem cont de reacțiile subiecților: „Vaaai, m-am operat, iar acum sunt privit/ă cu alţi ochi, sunt admirat/ă, mă simt o altă persoană!” Oamenii ăștia cred că simt şi gândesc altfel decât înainte – mai bine, mai optimist, mai... ăăă... „performant”. Asta pentru că e „la modă” să te lepezi de tine. În loc să primeze modestia şi naturaleţea, e scoasă în evidenţă renegarea Eului, a propriei persoane.

Nu blamez machiajul, e tolerat atâta timp cât evidențiază atuurile unei persoane și nu creează iluzia unei măști de carnaval. E o diferenţă între a avea grijă de tine, de corpul tău, şi a apela la o cosmetizare permanentă, ireversibilă. Fiecare dintre noi deţine un bagaj nativ de trăsături, un capital de calităţi şi defecte menite a fi dezvăluite şi acceptate. Atât pe plan fizic, cât şi pe plan intelectual şi afectiv. Particularităţile ne definesc; arsenalul de nuanţe, de lumini şi umbre ce ne alcătuiesc personalitatea ne scoate din anonimat. De ce să renunţăm la tot pentru un dram de apreciere din partea celorlalți, și-aia de scurtă durată? De ce să copiem, să îmbrăţişăm clişee de genul „Fac asta ca să fiu mai frumos/frumoasă”? Ce înţelegem noi, de fapt, prin frumuseţe?

Atunci când intri într-un supermarket și vrei să cumperi ceva, orice, te vei opri asupra produsului ce are un ambalaj colorat, surprinzător, ce atrage atenția. E o strategie de marketing – ambalajul vinde produsul. Ok, îl cumperi. Reclama și-a atins scopul. În unele cazuri, atunci când folosești acel produs, sfârșești prin a-ți trage o palmă zdravănă peste frunte. Te întrebi: „De ce-oi fi cumpărat eu asta?”. Motivul? Reclama te-a indus în eroare! Aceeași tactică este aplicată și de anumiți oameni, care încearcă să câștige aprecierea altora folosindu-se doar de impactul unei înfățișări agreabile. Cine-s acele persoane ce se străduiesc din răsputeri să-și îngroape Eul în pudră și plastic? Cele ce n-au suficientă încredere în sine și cred că fiecare tehnică de machiaj camuflează un complex. Sau acelea care consideră că, în afară de un aspect fizic impecabil, n-au altceva de arătat lumii. De la machiaj ajung la și mai mult machiaj și se plasează pe culmile disperării odată cu primele tăieturi ale bisturiului.

Nu toți bărbații au zâmbetul strălucitor și șarmul lui George Clooney. Nu toate femeile au rotunjimile voluptoase ale lui Marilyn Monroe. Dar… NE avem. Să nu ne pierdem! Oamenii ce se bucură de prezența noastră ne consideră frumoși pentru că ne iubesc firea; văd frumuseţea în gropiţele pe care le purtăm în obraji atunci când zâmbim, în strălucirea dezarmantă din privirile noastre, în căldura îmbrăţişărilor oferite din suflet, în vocea tremurândă pe care o avem în momentele în care rostim „Îmi pare rău”. Micile imperfecțiuni pe care încercăm de zor să le ascundem au frumusețea lor. The plastic is fantastic? Huh, I don't think so.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*