Jurnal de București: Frustrarea, boala nevăzută a timpului

Distribuie!

de Andra Iliescu

A mai trecut un o zi, a mai trecut o clipă, a mai trecut un an.

Am ajuns să întâlnesc persoane de toate categoriile de vârstă şi să şi interacţionez cu ele. Şi scriu acum despre asta, analizând comportamente şi percepţii sau dorințe. Făcând toate aceste lucruri am ajuns la concluzia că nu vreau să ajung ca ele şi, din ce am observat, sunt mulţi tineri predispuşi să ajungă aşa. Şi anume, nu vreau să ajung:

Frustrată ȋn primul şi ȋn primul rând. Am observat că frustrarea este boala celor din jur, şi mai ales a femeilor. După o vârstă, femeile sunt mai rele, mai viclene, mai urâcioase din cauza invidiei şi a problemelor care s-au acumulat de-a lungul anilor. Nu că barbaţii ar fi excluşi de la această rubrică, doar că ei nu poartă niciodată pică la fel ca femeile.

Frustratul nu ȋşi asumă responsabilitatea pentru nimic. Principalul vinovat al eşecului este lumea din jur. Par example: „Eu nu pot să ȋnvăţ pentru că nu explici bine”. Acestă replică am ȋntâlnit-o ȋn cadrul unui curs, unde persoana ȋn cauză acuza formatorul de „malpraxis” - da, am folosit acest cuvânt deoarece descrie gravitatea situaţiei resimţită de persoana ȋn cauză. Amuzant, asta nu se aplica doar unui formator, ci majorităţii. Persoana ȋn cauză acuza formatorul pentru lipsa capacității de a reţine, lucru care putem spune clar că nu depinde de nimeni altcineva decât de noi ȋnşine. Şi, ca să-mi ȋntăresc ideea, ȋn cadrul cursului, ceilalţi cursanţi nu aveau această problemă faţă de formatori. Acum vorbim despre persoane aflate la varsta adultă tardivă.

Să vedem acum şi un exemplu din adolescenţa prelungită, pentru a putea face o comparaţie: „Din cauza ta nu pot să reuşesc, tu nu m-ai lăsat să…” . Persoana ȋn cauză acuza părintele, de obicei, de incompetenţa pe care a dobândit-o. Foloseşte acest lucru mai mult ca pe o scuză pentru lenea de a face ceva pentru sine, ceva ce trebuie muncit. Majoritatea adolescenților preferă lucrurile gata făcute, nu le place să se obosească făcând ceva.

Observăm că frustrarea se manifestă asemănător ȋn ambele cazuri. Acest lucru ne face să reflectăm asupra maturităţii individului şi, de asemenea, asupra evoluţiei acestuia.

Hedonistul. Care ȋn fond consider că trebuie să fie o persoană narcisistă pentru a ajunge la asemenea performanţe. Este persoana care „calcă peste cadavre” pentru a atinge plăcerea supremă.

Hater-ul. Nu-mi doresc să fiu frustrată, prin urmare nici acest tip care critică „tot ce prinde”, având impresia că deţine adevărul absolut, precum şi cunostințele şi experienţa cu care taie și spânzură orice. Ce mai, e mai ceva ca un Dumnezeu, ar trebui să fie numit Judecătorul Suprem! Să fim serioşi, haterii coexistă cu noi ȋncă de la ȋnceput şi nedându-le atenţia pe care ei consideră că o merita, şi-o atribuie singuri.

Nu imi doresc să ajung niciunul dintre aceste stereotipuri şi nu vă doresc nici vouă. Aşa n-o să putem fi fericiţi niciodată şi, prin urmare, ne complacem ȋntr-un mediu aberant pe care ȋl tolerăm din comoditate.

Sursa foto: MattysFlicks - Self portrait - Ticking away

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*