Interstellar, o axiomă despre timp, spaţiu şi univers paralel

Distribuie!

de Mădălina Stanciu

 

Mankind was born on Earth. It was never meant to die here. 

Şi am fost şi eu să văd Interstellar, pentru că eram curioasă, pentru că auzeam în stânga şi în dreapta tot soiul de opinii. Şi apoi, nu strică să vezi un alt film despre cât de relativ este timpul. Părerile despre Interstellar sunt împărţite, se spune că e un remake după Odiseea Spaţială a lui Kubrik (1968), că e un fel de amalgam de fizică relativistă şi spaţii multidimensionale, că e un film excepţional “condamnat” la Oscar, sau, dimpotrivă, un film care mizează mult prea mult pe explicaţii ştiinţifice lungi, menite mai mult să ameţească publicul, nu să îl scoată din gaura neagră a fizicii relativiste.

Aşadar, ce avem noi aici? Teoria lui Einstein legată de timp şi de cât de relativ este acesta, îmbinată cu un scenariu sumbru, dar foarte realist, despre foametea care va cuprinde pământul într-un viitor apropiat. NASA încearcă să găsească rezolvarea, trimiţând un echipaj într-un univers paralel, pentru a descoperi o altă planetă, pe care omul să poată locui. Din echipajul navei Endurance fac parte Cooper, interpretat de Mathew McConaughey, un fost pilot ajuns fermier, trimis să salveze planeta într-un vortex al spaţiului, timpului şi gravitaţiei, Amelia, interpretată de Anne Hathaway, fiziciana cu tunsoare bob, care spre final merge pe ideea de flower-power, că dragostea este singura care poate rezolva problema legată de existenţa unui univers paralel. Celelalte personaje sunt foarte puţin schiţate - co-pilotul Doyle şi astrofizicianul Romilly. Iar singura sursă de umor a filmului este robotul Tars, de un sarcasm neobişnuit. Mai multe detalii, în film, prea mult spoiler strică!

Muzica lui Zimmer se mulează cu un vizual splendid, cu un cosmos mut, dar frumos. Mulţi spun că de fapt acestea sunt singurele scene care merită văzute în întregul film. Însă, părerile sunt împărţite. Şi subiective.

Explicaţiile ştiinţifice, menite să scoată publicul neştiutor din gaura neagră, sunt acuzate a fi prea lungi, riscând să ducă la plictiseala celui care priveşte filmul. Un alt aspect care ar putea ridica semne de întrebare este de ce fizicienii îşi explică unul altuia nişte lucruri pe care ar fi trebuit să le cunoască foarte bine, pe care ar trebui să le înţeleagă fără explicaţiile de rigoare? Încă o dată, pentru public, care şi aşa poate e puţin pierdut într-un univers paralel, cu prea multe dimensiuni. Chiar şi aşa, din punctul meu de vedere, timpii morţi sunt perfecţi acolo unde sunt puşi.

Poate că Interstellar nu este un film stelar, dar merită vizionat prin simplul fapt că explorează mai mult decât ne-am aştepta natura umană, cu aspectele sale pozitive şi negative – spiritul de sacrificiu, iubirea, instinctul de conservare, frica. Te atrage, te seduce până la punctul în care crezi că e un film genial.

Sursa foto: Wikimedia.com

 

Taguri

Arhiva