Gramatica, de la duşman la prieten

Distribuie!

„Ce ştie ei?”, „ E decât o pâine aici”, „ -Kt shtii pentru test? -Moolt, km toată krtea. –Jmecher!”. De la strigătele din piaţă la discuţiile de zi cu zi, până la conversaţiile din mediul online, în care unii utilizatori îţi dau impresia că inventează o nouă limbă,  gramatica este tot mai ignorată, iar a vorbi corect parcă a devenit o calitate a celor cu adevărat instruiţi.

Să vorbeşti şi să scrii corect în limba ta natală, să respecţi normele gramaticale, nu dezvăluie inteligenţă peste medie, nu este o modalitate de a epata prin cunoştinţele tale, ci este doar o dovadă a bunului simţ. Sigur, cu toţii mai facem greşeli – uneori, în grabă, ne mai scapă un acord între subiect şi predicat, însă este o diferenţă între aceste greşeli întâmplătoare şi a ignora regulile de bază ale limbii de fiecare dată când porţi o conversaţie.

Sunt mulţi oameni, mai ales în mediul rural, care vorbesc greşit pentru că nu au avut şansa de a învăţa gramatica la şcoală, dar pentru cei care au beneficiat de astfel de cursuri, nu ar trebui să fie o scuză faptul că nu au studii superioare sau că nu au promovat examenul de bacaleureat pentru felul în care ignoră absolut orice regulă.

Gramatica este frumoasă, este partea practică, exactă, a limbii române. Cursurile de „Limba şi literatura română”, în gimnaziu, sunt cele care îţi oferă cea mai mare libertate, de a interpreta cum vrei operele studiate, de a oferi înţelesuri proprii fiecărei metafore, însă în gramatică totul este clar, exact. Tainele cratimei şi ale acordului între subiect şi predicat nu sunt ca un labirint fără ieşire. Iar normele de bază, acelea care îţi asigură un discurs armonios în vorbire, nu sunt pierdute în paginile unor cărţi la care nu poţi ajunge cu uşurinţă, ci sunt cumva învăţate din obişnuinţă.

Faptul că de abia atunci când intri la facultate se pune cu adevărat accentul pe folosirea corectă a normelor gramaticale ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru profesorii din gimnaziu şi liceu. Iar când auzi atâţia politicieni, oameni importanţi în stat, care vorbesc în faţa întregului popor fără a ţine cont de aceste reguli, făcând greşeli pe care nu ar trebui să le facă, pentru că sunt persoane publice şi oferă un exemplu, te întrebi ce model pot avea elevii.

Există oameni care vorbesc simplu, fără a folosi neapărat cuvinte alese, dar corect. E o plăcere să îi asculţi. Iar când citeşti în mediul online cuvinte scrise corect, întregi, parcă totul este mai simplu de citit.

Avem doar o limbă a noastră, merită să o respectăm şi să încercăm să vorbim şi să scriem corect.

Violeta Dobre

Foto de Manuela Dospina

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Anca
    November 16

    “Sigur, cu toţii mai facem greşeli – uneori, în grabă, ne mai scapă un acord între subiect şi predicat” – din punctul meu de vedere, nu există scuze de genul. Ştii să vorbeşti corect sau nu, nu spui din grabă “Fetele e frumoase.”

Comments are closed.