Ființa umană second hand

Distribuie!

Timp de sute de ani, lumea s-a aflat într-o continuă evoluție, într-o continuă mișcare cu tente progresiste, dar începând cu secolul XX și până în zilele noastre ne aflăm într-o continuă „explozie progresistă”.  Am inventat aproape tot ce puteam inventa pentru a ne ușura sarcinile zilnice, pentru a păcăli timpul și spațiul (calculator, internet, telefonie mobilă) și tot ce ne-a mai rămas să facem e să depășim niște limite care au fost deja (puțin) forțate. Să mergem dincolo de un spațiu tehnologic deja depășit.

Oare chiar ar trebui să fim deschiși către orice „invenție nouă” doar pentru a fi moderni? Ar trebui să considerăm tot ce e nou și modern drept bun și util? Chiar ar trebui să mergem până într-acolo încât să creăm roboți sau diferite dispozitive care să imite comportamente și rațiuni umane sau să întreprindă acțiuni pe care numai omul le poate face?!

Deja petrecem 50% (cel puțin) din timpul nostru în fața calculatorului. Acum avem și o inteligență artificială numită „Calculatorul Google” care e capabil să funcționeze (se pare) după același sistem neuronal precum creierul uman! Oare chiar nu găsim alte lucruri mai bune în care să investim bani și energie?! Fără a sugera că ideea de evoluție ar fi una greșită, consider că ar trebui să existe totuși niște limite. Astfel de invenții precum cea pe care am pomenit-o mai sus sunt deja aberante.

Că s-a inventat calculatorul care are avantajele (și, implicit, dezavantajele) pe care le cunoaștem deja, și de care nici dacă am vrea nu ne-am putea lipsi în secolul nostru e una, dar să ne apucăm să creăm un calculator care imită sistemul rațional al omului și să pretindem că ar fi copia fidelă a creierului uman mi se pare deja deplasat. Din păcate modernitatea nu a venit cu un manual de instrucțiuni și lumea a trebuit să se adapteze din mers, iar acum suportăm consecințele unei sufocări tehnologice.

„Singura invenție cu adevărat utilă, și care a îmbunătățit viața omului modern, e frigiderul..” spunea Claude Karnoouh acum o săptămână la penultimul cenaclu al Cafenelei Critice. Eu aș pune pe locul doi, telefonia mobilă și pe cel de-al treilea automobilele și tot ce înseamnă pentru om un mijloc de a se deplasa într-un timp scurt la distanță lungă.

Dar, cu afirmația acestuia în minte propun să ne gândim serios, să fim cu adevărat sinceri cu noi înșine, și să răspundem la întrebarea „La ce ne folosesc atâtea aparate și mașinării în jurul nostru?” Dacă răspunsul la această întrebare nu e unul favorabil și modernitatea câștigă, eu personal,  aștept cu nerăbdare momentul în care vom putea să ne aflăm, fizic, psihic și spiritual  în două sau mai multe locuri în același timp.

Diaconeasa Nicoleta

Ilustrație de Cristina Stan

Taguri

Arhiva

8 Comments

  1. Stefan
    July 9

    Atunci cand limitele noastre fizice sunt depasite de posibilitatile pe care ni le putem imagina, stiinta si tehnologia reprezinta calea spre o cunoastere mai buna a lumii in care traim. Tehnologia, in ultima instanta, ne ajuta (sau ar trebui s-o faca) sa castigam teren in fata timpului de care dispunem.
    Eu consider ca tehnologia nu e nici buna, dar nici rea si ca orice alt concept din natura sau inventat de om, nu are o insemnatate intrinseca, iar intelesul pe care i-l atribuim tine atat de individ, cat si de curentele de gandire, paradigme, etc. Nimic nu se naste cu un sens in lumea asta, doar mintile noastre atribuie inteles conceptelor.
    Am observat ca exista trendul asta de a fi “natural”, de a recicla si,implicit, de a abandona si renega tehnologia, deoarece asociem degradarea naturii cu progresele tehnologice, de parca ar fi vorba de o lupta continua intre natura si stiinta.
    Ceea ce majoritatea oamenilor nu observa e ca stiinta a devenit noua noastra religie, iar unii dintre noi o considera calea spre mantuire, in timp ce altii se simt sufocati de ea.
    On the other hand, cand advertisingul iti baga pe gat ideea ca a cumpara mai mult inseamna sa fii mai aproape de iluminare/perfectiune, e normal sa nu mai poti accepta acest “ideal” ca fiind unul veritabil.

  2. Carnifex
    July 9

    Claud Karnoouh este un comunist care neaga faptul ca lagarele de concentrare naziste ar fi existat vreodata. Gandirea lui este mult prea eronata pentru a putea sa o folosesti drept reper in viata.

  3. Diaconeasa Nicoleta
    July 9

    Nu i-am folosit gandirea sau toate cunostintele lui ca drept reper in viata. am folosit o singura fraza de-a lui drept sprijin pentru ceea ce vroiam sa zic. Invata sa intelegi articolele si sa privesti drept in fata scopul lor si apoi vorbim;).

    • Carnifex
      July 9

      Tot i-ai oferit mult mai multa importanta acestui strigoi comunist. Oricine poate sa vada ca ultimele doua paragrafe sunt puternic influentate de vorba plina de “intelepciune” a lui Claude.

      In ciudat faptului ca nu reusesc sa iti “inteleg” articolul macar inteleg ca telefonia mobila, automobilele si chiar si frigiderul lui Karnoouh nu ar fi putut exista fara o alta invetie umana : energia electrica.

    • Satinata
      July 9

      Daca cineva nu-ti “intelege” articolul nu trebuie sa-l arati cu degetul, te-ai gandit ca poate nu ai folosit destule argumente incat sa-i scoti la iveala scopul?
      Chillax, robotii nu au de gand sa ne manace creierul in viitorul apropiat, daca de asta iti era frica.

      Acest site incurajeaza dezbaterea, fiecare isi poate comenta opinia. Adevarat, impartialitatea nu se gaseste pe toate drumurile, insa ar fi totusi de preferat sa se gaseasca si aici.

  4. Diaconeasa Nicoleta
    July 9

    Ca sa vezi. Nu m-as fi gandit niciodata la chestia asta. Cum era aia descoperirea rotii?? Si nu,in continuare nu mi se pare ca intelegi articolele sau le vezi scopul, tu nu faci altceva decat sa comentezi cum ti se pare tie mai inteligent. Dar nu ai intotdeauna dreptate, genul asta de mentalitati avem pe toate drumurile.;)

    • Carnifex
      July 9

      Imi pare bine ca te-am ajutat sa faci aceasta descoperire. Uneori daca nu ar fi alti oameni in jurul nostru care sa ne indicie drumurile corecte poate n-am apuca-o niciodata pe aceste carari. Stai linistita, nu este vorba ca am fi limitati. Pur si simplu nu ne-au fost circumstantele favorabile.

      Sa stii ca si descoperirea rotii este foarte importanta. Dupa multi oameni de stiinta civilizatia umana nu este decat o consecinta a faptului ca omul a reusit sa stapaneasca focul.

  5. Diaconeasa Nicoleta
    July 9

    Interesant si de apreciat, e totusi ca gasesti scoti la orice un raspuns, din piatra seaca

Comments are closed.