Metoda cea mai eficientă şi rapidă, în ciuda aparentei lentori exterioare, pentru a modifica comportamentul unei persoane în concordanţă cu modelul dominant/main-stream este educaţia. Rezultă din cele de mai sus că un proces educativ reprezintă o modalitate de transformare a caracterului şi personalităţii emulilor[1] în scopul reproducerii modelului cultural specific al grupului. Adică, prin educaţie (în şcoală, familie, stat, etc.) o persoană devine altceva/altcineva, comportamentul, reflexele şi gândirea i se schimbă sau este schimbat(ă) pentru a putea trăi confortabil/a face faţă cerinţelor grupului/a nu devia sau a nu primejdui o ordine care a funcţionat bine pentru comunitate şi care a asigurat supravieţuirea ei.
Controlul traiectoriei intelectuale este o alegere?
În engleză, termenul establishment, se referă la, aşa cum spuneam mai înainte, o stare de lucruri acceptabilă, un echilibru, un consens între centrele de putere sau o reţea integrată de influenţe, monopoluri, dominaţii ale unor organe oficiale sau mai puţin oficiale asupra unei mase de persoane, societăţi, comunităţi care acceptă norma oferită ca model de către reprezentanţii establishmentului. Într-un sens mai direct :
Cineva deţine o poziţie superioară (de putere, dominaţie sau influenţă) prin intermediul căreia este (sunt) capabil(i) să controleze producerea sau difuzarea de informaţii/idei şi alcătuirea de norme.
Pentru a dobândi valoare şi calitate, o persoană are nevoie de instrumente de lucru reprezentate de uneltele intelectuale şi interumane furnizate de educaţie. Dacă, în dorinţa de a avea acces la informaţie/cunoaştere şi mai departe la resurse şi valori, o persoană sau un grup ajunge să aspire la schimbarea sistemului de distribuţie a instrumentelor utile în dobândirea de valoare, orice tip de establishment are capacitatea de a reacţiona corect la acest tip de provocări. Prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie, coerciţie, manipulare sau emiterea de norme, sistemul va încerca să protejeze monopolul asupra uneltelor spirituale.
Credeţi că norma emisă de un astfel de organism are o esenţă profitabilă pentru interesele individuale ale membrilor sau cei care ascultă şi urmează indicaţiile primite constată, la un moment dat, sau poate că nu constată deloc, că norma care le-a fost interiorizată nu slujeşte dezvoltarea personalităţii şi fiinţei lor, aşa cum li se declară înainte şi în timpul procesului educativ, ci perpetuarea normei favorabile establishmentului?
Cu siguranţă, o încercare de a inova, de a schimba metode de învăţare, predare, creaţie a informaţiei şi a valorii nu poate fi acceptată imediat, ci trebuie să treacă examenul viabilităţii, din punctul de vedere al celui sau al celor care veghează la respectarea normelor supraindividuale. Un act de inovare, de schimbare (care poate însemna, şi chiar înseamnă de foarte multe ori, îmbunătăţire) este, cumva, o acţiune anti-establishment?
Abstract final: Pentru a păstra puterea, capitalul şi influenţa, leadership-ul establishment-ului este nevoit să impună norme (legi, reguli, cutume). Regulile sunt perpetuate prin educaţie/formare continuă a cetăţenilor/membrilor. Pentru a proteja normele favorabile establishment-ului, procesul de educaţie este controlat, manageriat sau neglijat, conform cu respectiva agendă.
Prin blocarea accesului la dezvoltarea personală, sistemul perpetuează şi apără cercul restrâns al celor care vor prelua, probabil, ca elemente abile, conducerea şi panoul de bord al establishment-ului.
[1] Emul = lat. aemulus; aspirant, doritor, produs al unei culturi de grup.
