Programele de muzică
Calitatea muzicii popularizate de TV şi Radio este invers proporţională cu profiturile care se obţin de pe urma drepturilor de autor şi a celor de difuzare. Muzica comercială se reduce astăzi la o gamă limitată de genuri, din care predomină ceea ce se vrea a fi un melanj de „house-pop-electronic music”. Despre conţinutul ei m-aş limita la a spune că se reduce la aproape aceleaşi sunete sintetice (aranjate altfel doar, de la melodie la melodie), versuri cât mai puţine şi cât mai repetitive, pe teme cât se poate de banalizate şi de epuizate, redate de un vocabular la fel de precar (practic aceleaşi registre lexicale fie că e vorba de română, engleză, spaniolă sau mai nou, portugheză şi greacă).
Melodiile, pentru a fi pe placul maselor, trebuie aplatizate în asemenea fel încât să se poată regăsi în ele un număr cât mai mare de oameni şi tocmai de aceea îşi pierd unicitatea. Refuz să mă complac în ascultatul unei muzici stereotipe, axată mai mult pe forma în care este prezentată (nu că ar excela la acest capitol) decât pe transmiterea unui mesaj.
Emisiunile de ştiri
Nu există scuză în ziua de astăzi pentru a nu fi informat asupra celor ce ţin de interesul public şi implicit şi al tău, ca cetăţean. Personal, atunci când mă informez, optez pentru o informare completă, sau, în fine, pentru o informare cât mai completă: din acest motiv, ştirile de televiziune nu sunt o alternativă viabilă pentru mine. Ca să detaliez puţin, am să rog cititorii să facă un mic exerciţiu, când au timpul şi dispoziţia necesară, pentru a cronometra cât durează o ştire dintr-un jurnal televizat, câtă informaţie conţine, şi apoi, prin comparaţie cu ediţia online sau print a unui ziar sa concluzioneze ei câtă informaţie complementară a fost lăsată deoparte din raţiunea unui timp limitat de emisie. Dacă până aici nu este destul de convingător argumentul, atunci le readuc aminte celor care mă citesc că fiecare jurnal TV are o listă cu ştiri aranjate după criteriul priorităţii şi că această listă este la rândul ei constrânsa la un număr de 20-25 de ştiri/emisiune.
Putem conchide deci, că ştirile televizate sunt şi din punct de vedere cantitativ şi calitativ doar “vârful aisbergului” în raport cu totalitatea evenimentelor întâmplate în ziua aceea şi că multe dintre ele, care ar putea să intereseze, sunt excluse. De aceea, prefer oricând ediţia online a ziarelor, unde informaţia poate fi expusă în plenitudinea ei şi actualizată la minut.
Emisiunile talk-show şi dezbaterile televizate
Pentru început, trebuie să operez cu o mică distincţie: un talk-show este o emisiune-interviu, în direct sau înregistrată, schema după care se desfăşoară fiind o conversaţie între prezentatorul emisiunii şi un singur (!) invitat (dau aici ca exemple elocvente 100% al lui Robert Turcescu şi Marius Tucă Show). Vremea acestor genuri de emisiuni a apus pe la noi, din păcate, sau, după cum veţi vedea, acestea au degenerat în “dezbateri televizate” unde moderatorul poartă o discuţie pe o temă prestabilită cu mai mulţi invitaţi.
Problema apare când aceste conversaţii deviază de la tema iniţială, transformându-se fie într-un şir de atacuri la persoană sau la partid/formaţiune politică, fie într-o serie de dialoguri suprapuse între ele pe care moderatorul se forţează să le aducă la o formă cât mai comprehensibilă pentru public. Cert este că de mult ori nu se respectă regulile unei dezbateri civilizate sau dreptul la cuvânt, iar avantajele de pe urma unei astfel de discuţii televizate sunt minime sau chiar nule pentru telespectator: opiniile invitaţilor variază ca valoare şi sunt sau nu sunt bine argumentate.
Mihai Niță
Sursa foto: wikimedia.org
Partea a treia și ultima va fi publicată mâine.
