Dansul ca formă de autocunoaștere

Distribuie!

de Simina Cernat

Dansul a fost mereu o artă aflată la baza ierarhiei, cea mai neînțeleasă dintre arte. Acum, în secolul XXI, oamenii încă se mai uită urât la tine dacă le spui că ești dansator. Îți prevăd o viață tristă, care se termină pe la 25-30 de ani, când începi să îmbătrânești și te ajung din urmă tinerii flexibili și plini de viață.

Probabil mulți dintre voi s-au întrebat cum pot balerinii să aleagă de bunăvoie viața pe care o duc. Practic, toată viața lor, de la relații personale la carieră se concentrează în 15 ani de dans.

Deși în România a fi dansator este aproape sinonim cu a fi muritor de foame (de ce să faci ceva cu pasiune când țara are atâta nevoie de medici si avocați?), există români care dansează. Și nu sunt puțini. Dacă acum 20 de ani se dansau mai mult dansuri populare, acum există o gamă largă de stiluri de dans pe care le poți învăța în școli de profil și dansa în cluburi speciale.

Cu toate acestea, în ochii majorității, dansul este doar o formă de a face mișcare, de a te relaxa după o zi grea de muncă, eventual de a cunoaște oameni cu care să interacționezi. Mai sunt și aceia care văd în dans doar o metodă de a-și exprima sexualitatea și de a agăța posibili parteneri sexuali. Această categorie de oameni este cea care a contribuit la stigmatizarea acestei arte, împrăștiind ideea că cei care aleg să meargă la cursuri de dans caută doar relații sexuale pasagere. Acest zvon este nu numai fals, ci împotriva ideii de dans, mai ales cel în pereche, în care bărbatul trebuie să își respecte partenera, să aibă grijă de ea.

În trecut, unii oameni își alegeau partenerii de viață la serile dansante, unde, sub stricta supraveghere a părinților, cei doi se cunoșteau dansând și vedeau dacă se potrivesc. Aceasta era un fel de prim obstacol pe care trebuiau să îl treacă împreună. Tradiția cu serile dansante în comunități a cam dispărut. Respectul dintre parteneri, însă, continuă să se susțină.

Ceea ce încerc să spun este că ar trebui să depășim prejudecata că dansul este doar o formă de a ne exprima sexualitatea și să îl vedem ca pe o formă de autocunoaștere și autoîmplinire.

Unii învață dansând să fie sinceri cu ei înșiși, să își recunoască, accepte și depășească acele complexe care îi împiedică să se dezvolte. Alții învață să comunice cu oameni pe care nu i-au mai întâlnit niciodată și cu care nu au nimic în comun. A te armoniza cu celălalt, a renunța la orgoliu pentru a te sincroniza cu celălalt, sunt lucruri pe care doar oamenii cu tărie de caracter le pot face. În plus, mulți recunosc faptul că după ce au învățat să danseze cu o femeie, au început să vadă altfel femeile, să le respecte și să le înțeleagă mai bine.

Majoritatea celor care au început să danseze doar pentru a-și ocupa timpul liber cu o activitate au făcut din dans un stil de viață. Nu poți decât să îți reordonezi valorile, viața, atunci când procesul de autocunoaștere se desfășoară în ritmuri muzicale. Apoi devii mai tolerant, mai atent la detalii, mai zâmbitor… și lista continuă.

Indiferent dacă alegi să faci balet, dansuri populare, latino, street, există un punct comun între toate aceste stiluri: zâmbetul care nu te părăsește nici în cele mai negre momente. Când înțelegi acest zâmbet, devine inutilă întrebarea: de ce ar alege cineva acest stil de viață, în care succesul trece la fel de fulgerător cum a venit, în care banii sunt puțini și efortul imens? Doar așa…pentru bucuria de a trăi.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. ary
    March 31
    Reply

    ce păcat că nu-mi pot permite şi eu un abonament la dans :( cred că şi mie mi-ar plăcea experienţa asta…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*