Cât de jos putem coborî ștacheta?

Distribuie!

de Mihai Maruseac

Ziua de 27 iunie 2013 este momentul în care mi-am dat seama că populismul și goana după popularitate vor afecta enorm generațiile viitoare. Din diverse motive (din care vreau neapărat să-l accentuez pe cel de  «a da bine în statistici») subiectul de la testarea națională de matematică este foarte banal.

Exceptând un singur subpunct, toate celelalte sunt maxim la nivelul clasei a 6-a. De fapt, marea majoritate a celor care termină 4 clase cu profesori dedicați și învățat cu pasiune poate lua peste 7 la acest examen. Desigur, probabil vom avea elevi de clasa a 8-a ce-l vor pica. Dar nu ăsta vreau să fie scopul acestui articol.

Un profesor a egalat dificultatea redusă a acestui examen cu dificultatea redusă a examenului de admitere la facultatea de Automatică și Calculatoare – examen unic pentru toate facultățile ce susțin această formă de admitere din cadrul UPB. Diferența este că materiile de studiu sunt destul de complexe, astfel încât mulți din cei care au intrat doar pentru că nivelul lor de cunoștințe se potrivea cu dificultatea redusă a examenului și media era destul de mare vor renunța pe parcurs. Unii recurg la metode ilegale și urmăresc cu interes o anumită lege din Senat legată de acest lucru – detalii ceva mai târziu. Nu e un număr mare de studenți în situația asta, dar sunt destui. Nu la fel este însă și situația testelor naționale.

În primul rând, în teorie, aceste teste ar trebui să servească drept etalon și evaluare. Să poți estima cât de bine s-a predat și cât de bine s-au acumulat cunoștințele în cei 8 ani de școală. Dar cum rezultatele reale nu dau foarte bine – diverse motive, nu vreau să intru în ele – se preferă reducerea dificultății de la an la an. Avem o inflație a notelor, o inflație a valorii unei diplome. Și atât. Curba lui Gauss se plafonează din ce în ce mai mult și se îngustează în același timp.

Vom ajunge să avem câțiva outlieri care pică examenul an de an și o masă mare de elevi distribuiți uniform din punct de vedere al notei de la testarea națională între 9 și 10 – optimist vorbind, dacă aș fi mai realist aș zice un interval de 9,50 – 10, posibil de atins în 2-3 ani dacă se continuă tendința actuală. Stau și mă gândesc acum: care este diferența între o notă de 9 și una de 9,10 în condițiile astea? Doar o neatenție. Nu mai există nici o legătură, nici directă, nici indirectă, cu nivelul de cunoștințe și modul în care sunt acestea folosite.

Alt aspect ce trebuie avut în vedere este faptul că va scădea calitatea admișilor în licee. Pentru că toți vor avea medii similare, diferența între primul intrat și ultimul intrat va fi cauzată doar de acele mici neatenții. Vom avea deci clase dezechilibrate din punct de vedere al cunoștințelor de bază și profesori care nu vor putea preda prea multe pentru că sunt multe goluri de umplut, diferite de la elev la elev. Ca un efect de avalanșă, și examenul de bacalaureat de peste 4 ani va trebui să fie făcut la fel de ușor. După încă un set de ani, vom avea o turmă de mediocri cu diplome ce le dau valori imense intrând pe piața muncii și făcând ravagii. Cei cu adevărați buni vor fi acoperiți de această turmă.

Ajungem, deci, la al treilea aspect: extragerea valorilor din generația respectivă. Dacă diferențele între singurul indicator ce poate fi folosit sunt cauzate de mici neatenții, nu mai poți să folosești o schemă de selecție care să-ți dea rezultate favorabile. Voința elevilor? Ușor de controlat (participi la concursul X și primești o notă de 10) și destul de instabilă. Azi X poate să vrea să participe la un concurs pentru că va avea 2 săptămâni libere, mâine se poate decide să le folosească jucând noua expansiune de WoW. Și subiectele de la concursuri vor scădea în calitate pentru a astupa gravitatea acestei situații. Numai că aici avem o problemă: subiectele de la etapele internaționale nu mai sunt controlate local: acolo se va vedea dezastrul din educație pentru prima dată. În momentul în care nu vom mai avea niciun elev premiat la olimpiadele internaționale, primul motiv ce va trebui enunțat este cel al reducerii dificultăților examenelor anterioare.

În timpul discuției de pe Facebook, a existat un grup de persoane care au susținut că e mai bine să avem standarde mai reduse pentru că se potrivește mai bine cu nivelul de focus al actualilor elevi. În primul rând, nu știam că avem generații de bolnavi de ADD/ADHD, sunt sigur că mulți s-ar simți jigniți auzind explicația asta. Apoi, să nu uităm că dacă se știe că examenul din viitor este foarte lejer ai imediat tendința să amâni momentul în care te apuci să înveți pentru el. Până când se va ajunge ca să se meargă la aceste teste naționale fără nici un fel de cunoștințe acumulate. Media pe țară va scădea, anul următor se vor da subiecte mai simple și intrăm într-o avalanșă din care nu vom ieși foarte ușor.

Un examen dificil îi va speria pe unii. Este normal. Dar stresul ăsta este spre bine, este un bun motivator pentru a te pregăti pentru testarea care va urma. Desigur, sunt câteva cazuri minore unde elevul nu va putea învăța destul, va fi prea stresat de acest examen. Pentru aceste cazuri există soluții dar nu este normal ca toată lumea să primească un tratament preferențial și să sufere în viitor doar pentru a elimina acest stres, pentru a zice tuturor că sunt „inteligenți” și „deștepți”.

Să ne amintim de politica no child left behind din State și de o reacție interesantă a lui George Carlin – vă recomand să urmăriți tot filmulețul, nu doar secvența selectată. Iar, dacă aveți ceva timp, urmăriți și filmul Idiocracy, fiind foarte foarte foarte atenți la nivelul de cultură al civilizației de atunci. Apoi reurmăriți primele câteva minute pentru a vedea cum se ajunge acolo: reducerea treptată a ștachetei și creșterea ușurinței cu care mediocritatea (cu un nivel de IQ în scădere corelată cu scăderea dificulțății examenelor de pe parcurs) astupă meritele celor excepționali.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*