Aflasem, în urmă cu mai multe luni, de un viitor Marş al secuilor din Harghita şi Covasna, prin care urma a se cere, din nou, mult-mediatizata autonomie a auto-intitulatului „Ţinut Secuiesc”. Nu am dat prea mare importanţă ştirilor de duminică ce vorbeau despre evenimentul ce a avut loc în stradă, fiind format un lanţ uman de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş şi Breţcu. Din păcate, media din România nu ne spun dacă secuii au acoperit toţi aceşti kilometri sau acesta a fost doar scopul lor, neatins în cele din urmă.
După cum spuneam, nu am acordat o prea mare atenţie acestui marş până când, într-o ştire de pe site-ul celor de la Adevărul se menţiona, printre altele, faptul că un grup de cincisprezece tineri ce fluturau steagul României au fost duşi la secţia de Poliţie şi ţinuţi acolo circa o oră şi jumătate, fapta lor fiind considerată de către autorităţi ca o încălcare a legii sau o sfidare la adresa manifestanţilor.
Motivul invocat de agenţii de poliţie a fost acela că tinerii au fost reţinuţi pentru a le fi verificate maşinile, în acestea putându-se afla obiecte condondente. Cu toate astea, mi se pare puţin forţat să opreşti oamenii pe stradă pentru simplul fapt că îşi „permit” să afişeze steagul propriei lor ţări, pe teritoriul acesteia. Fenomenul seamănă izbitor de mult cu evenimentul din martie, când o adolescentă din Covasna a fost penalizată pentru că a purtat o bentiţă tricoloră de ziua Ungariei.
Din ce putem înţelege, arborarea tricolorului în unele zone ale ţării începe să fie considerată un abuz sau o încălcare a legii. Toate astea, în timp ce foarte multe clădiri din judeţele Harghita şi Covasna continuă să afişeze cu nonşalanţă steagul Ungariei sau al Ţinutului Secuiesc, în unele cazuri chiar fără ca acestea să stea alături de tricolor.
Trecând mai departe, cu toţii ştim faptul că protestatarii împotriva exploatării de la Roşia Montană sunt tot mai constrânşi de forţele de ordine să manifeste doar pe trotuar, ocuparea străzilor fiind urmată de acţiuni în forţă ale Jandarmeriei. Ei, situaţia nu a fost aceeaşi duminică, secuii ocupând o mare parte a unei benzi de pe DN11 fără ca Jandarmeria sau alt organ al statului să intervină spre a îi opri pe aceştia. Din nou, se face dovada unei ambivalenţe când vine vorba de judecarea unei situaţii în favoarea românilor sau a minorităţii secuieşti.
Ungurii cer autonomie din partea Guvernului României, a Parlamentului şi a tuturor forurilor ce se află la conducerea ţării, spunând că sunt de bună credinţă şi că românii nu vor avea nimic de suferit, drepturile lor nefiind afectate cu nimic. Din păcate, cei mai bătrâni dintre cetăţenii celor două judeţe în special şi ai întregii Transilvanii în general, au experienţa unor alte ocazii când românii au avut de suferit de pe urma abuzurilor ungureşti. Ca locuitor al judeţului Harghita, am auzit inevitabil de anterioarele ocazii când ungurii au fost la „conducerea” acelei zone, Horthy fiind principalul prigonitor al românilor. Sigur, nu spun neapărat că asta se va întâmpla iar, dar e bine să fim precauţi, intenţiile secuilor nefiind cu siguranţă cele mai bune.
Un alt aspect al „politicii” adoptate de unguri este victimizarea. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, ei sunt cei nedreptăţiţi, prigoniţi, sunt minoritatea căreia nu i se acordă drepturi. Întrebarea de bun simţ care îmi vine în minte este aceea dacă în alte state ale Uniunii Europene sau ale lumii aceştia ar putea manifesta în voie, aşa cum o fac la noi, şi-ar permite să încalce legea în continuu (mă refer în special la aspectul steagurilor) sau ar avea un partid la guvernare ani la rând.
Ieri, ca şi la meciul dintre naţionala ţării noastre şi Ungaria, s-au simţit foarte discriminaţi din cauza unei garnituri de tren ce s-a defectat în drum spre marş, ei percepând acest aspect ca pe un veritabil complot al autorităţilor române. Referitor la meci, ştim cu toţii modul în care şi-au dat în stambă în Centrul vechi al Capitalei, presa maghiară scoţându-i nevinovaţi, prigoniţi de către jandarmii care i-au atacat pe nedrept, deşi ei au păgubit patronii din zonă cu milioane bune de lei.
Ca o concluzie, aş vrea să afirm că articolul de faţă nu se vrea a fi unul homofob sau de altă natură discriminatorie. Scopul acestuia este să scoată în evidenţă modul în care ungurii sunt protejaţi într-un mod exagerat, de multe ori românii fiind prigoniţi în propria lor ţară. Marşul de duminică a fost doar una din ocaziile în care ungurii au avut parte de o protecţie exagerată din partea autorităţilor şi cu siguranţă aceasta nu va fi ultima. Astfel de marşuri vor continua până când conducerea ţării se va trezi şi îşi va impune ferm un punct de vedere. Până atunci, veţi merge la magazinele din Harghita, veţi cere pâine în româneşte şi vi se va răspunde: „nem tudom”.
Sursa foto: Wikimedia.org
