de Niţă Mihai
Iniţial, nu am vrut să scriu nimic despre subiectul „scandalului” de la Muzeul Ţăranului Român (MŢR). S-a scris deja mult şi patimaş pe tema asta. Dar, din păcate, imaginile filmate acolo mi s-au înscris în memorie cu fierul înroşit şi conştiinţa mă agasează constant.
Să reiterăm deci firul evenimentelor: un grup de tineri cu orientări sexuale altfel decât cea „pur şi invariabil românească” (da, ajungem şi acolo) în parteneriat cu conducerea MŢR au organizat un festival numit „Luna LGBT” care îngloba, printre mai multe activităţi tematice, şi vizionarea filmului „The Kids are All Right”. Filmul, proiectat la Noul Cinematograf al Regizorului Român din incinta MŢR, a atras, însă, un cu totul alt tip de public decât cel intenţionat: exact genul de oameni pe care ar fi bine (!) să îi eviţi dacă se întâmplă ca natura să fi dat „greşit” cu zarul atunci cand ţi-a aranjat cromozomii.
Mai departe ştiţi povestea: oamenii ăia de care ziceam nu s-au dus acolo pentru a viziona filmul ci pentru a-l întrerupe, a intona imnul României şi a forma un cor bisericesc, mai apoi dizolvându-se în grupuri de linşaj şi în voci distincte, fiecare cu partitura sa: ţăranul român, tradiţia românească, ortodoxia multimilenară românească de dinainte de Hristos, spălarea pe creier, propaganda neomarxistă, oculta mondiala iudeo-masonică şi alte clişee de trei parale specifice spiritelor mutilate şi complexate, înca nesigure pe identitatea lor. Cunoaşteţi stereotipul, ei îl confirmă doar.
Între timp, puţinii homosexuali care se aflau acolo, totuşi, pentru vizionarea filmului, s-au trezit încercuiţi de „buni samariteni”, mereu vigilenţi la „nerespectarea valorilor şi tradiţiilor naţionale păstrate cu sfinţenie”, gata pregătiţi să îşi arate „bunătatea creştinească”.
Bun, să purcedem cu analiza. M-a frapat cel mai mult constatarea că indivizii aştia, „românii verzi” veritabili, erau oameni în toata firea, aparent respectabili, unii la vârsta senectuţii, pe care, văzându-i pe stradă, nu ţi-ar veni să crezi că seara adorm cu lecturi din Nae Ionescu sau Nichifor Crainic şi cu poza Căpitanului la loc de cinste pe noptiera. Pentru că asta este exact impresia pe care mi-au făcut-o când i-am văzut ridicându-l în slăvi pe Ţăranul Român negreşit alb, creştin-ortodox, heterosexual şi depozitar al întregii tradiţii româneşti de milenii. Arhetipul românului prin excelenţă, nu-i aşa? Modelul suprem cu care trebuie să te identifici dacă ai pretenţia să faci parte din comunitatea naţională. Şi tocmai Templul său sacru, MŢR, a fost pângărit de eretici! Sacrilegiu!
Trec peste ironia anului şi oraşului în care s-au întâmplat toate astea. Trec şi peste manifestările primitive al unora care scandau lucruri de tipul „nu te poţi înţelege cu ei (homosexualii, n.r.), ei nu ascultă decât de limba DRACULUI!”. Trec, în fine, şi peste condiţiile arhaice pe care trebuie să le îndeplineşti, în viziunea altora, ca să fii acceptat social. Chestiile astea parcă sunt scoase direct din oala în clocot naţionalist care a fost România interbelică. Cu simpla deosebire că aici criteriul aplicat nu mai este rasa, ci orientarea sexuală.
Aş fi tentat să mă opresc aici şi să trag concluzia că la mai mult de 70 de ani diferenţă, identitatea naţională e un punct nevralgic şi orice atingere adusă, reală sau închipuită, se termină cu un puseu de ură. Includ aici nesiguranţa multora în ce priveşte sexualitatea lor.
Dar continui cu altă idee „notabilă” enunţată de venerabilii români master race. Cum ar fi cea că filmele alea despre homosexuali şi în general festivalul sunt o formă de propagandă care urmăreşte a spăla pe creier noile generaţii. Pare-se că în înţelepciunea lor eternă, domnii români adevăraţi nu ştiu că propaganda are rolul de a întări o credinţă deja existentă, nu de a obţine aderarea forţată la una nouă. Aşa că, în ceea ce îi priveşte pe ei şi pe copiii lor, care le împărtăşesc puritatea românească, nu există niciun risc. Cine are vocaţia toleranţei e „afectat” de „propaganda” pro-homosexuali. Cine nu, nu.
Nu le condamn manifestanţilor atitudinea faţă de homosexualitate. Nu sunt, şi nici altcineva nu e, în masură să le spună lor ce să creadă şi cum să se poziţioneze moral faţă de subiectul ăsta. E problema lor de unde, cum sau dacă se informează adecvat pentru a putea veni cu o replică ceva mai bună decât un scâncet tâmp, emoţional şi iraţional, ca în cazul de acum.
Ceea ce condamn, fără nicio concesie, e comportamentul lor jalnic şi grobian: incapacitatea lor de a-şi manifesta dezacordul prin proteste neinvazive şi prin dialog civilizat în contradictoriu.
În final, vreau să subliniez asocierea protestatarilor cu simbolurile religioase şi nenumaratele referinţe ortodoxe la care aceştia au apelat, chipurile, pentru a obţine un avantaj moral asupra homosexualilor, prin contrast, imorali. (După ce logică, nu mă întrebaţi.)
Din punctul meu de vedere, a te manifesta violent la adresa aproapelui tău, „cu cele mai bune intenţii” desigur, e un gest profund necreştin şi imoral. A-i marginaliza pe cei diferiţi, a-i agresa verbal sau fizic şi a te folosi de numele Divinităţii pentru a justifica aşa ceva sunt doar rătăciri care NU răzbat de nicăieri din viaţa şi din pildele Mântuitorului Iisus Hristos. Mai degrabă sună a ceva ce ar face un fariseu. Sau un fanatic.
Ce s-a întâmplat cu frumosul îndemn la a „întoarce şi celălalt obraz”?
Dar cu preceptele atât de pioase care te invită să îţi vezi mai întâi de mântuirea proprie şi individuală în ochii lui Dumnezeu înainte de a te preocupa de alţii – care nici măcar nu te împiedică de la a fi un bun creştin?
Dar cu maxima dictată de bunul simţ care spune că nu e treaba nimănui ce fac doi adulţi care consimt la o relaţie, de orice tip, atâta timp cât aceasta nu violează nicio lege şi nu aduce niciun prejudiciu lor sau societăţii?
Menţiune: Nu sunt „progresist radical”, iar viziunea mea despre lume nu se regăseşte în avangarda noii stângi hipstereşti. Articolul de mai sus nu a fost scris din resentiment motivat de convingeri personale, ci din simpla şi universal-valabila recunoaştere a faptului că orice derapaj către extreme duce la încălcarea unor drepturi fundamentale şi la nesocotirea civilităţii, atât de necesare unei societăţi democratice moderne. În consecinţă, orice astfel de derapaj trebuie ferm dezaprobat.
Foto: photopin.com
