de Oana Răcaru
Oamenii știu foarte bine să traseze limitele altora, să se bazeze pe experiența lor “vastă” pentru a le indica celorlalți drumul cel mai potrivit. Ei știu din start să te ghideze, să îți înăbușească ideile prea strălucitoare sau chiar utopice.
Când habar nu ai ce este acela succes, când tu știi doar să râzi, să (te) descoperi și să te bucuri, ei vin să îți spună ce este greșit și cum trebuie să te comporți ca să obții aceleași lururi după care ei încă aleargă, după atâta vreme, şi încă nu le-au obținut. Dar tu ești suficient de naiv să crezi că dețin marele adevăr și să te încânți la spusele lor.
Așa că ajungi la o vârstă la care doar tu decizi pentru tine și îți trasezi țelurile. În primele două decenii din scurta ta viață ești ușor de controlat, foarte rar îți faci gânduri separate sau găsești alte căi de a obține un succes original, neimpus, care te împlinește pe tine. Dar apoi ești singur și te confrunți cu toate ideile pe care le întâlnești în diferite medii: familie, prieteni, colegi noi, alți mentori, televiziune, cărți, media, eventual un nou oraș.
Evident, în ciuda oricăror standarde, un lucru este cert: atingi succesul în momentul în care ajungi unde ți-ai propus cu ceva timp în urmă, când erai la un nivel mai mic de evoluție.
Așa că, dacă până acum îl defineai așa cum îl percepeai mai peste tot în jurul tău, adică: o slujbă care să-ți aducă mulți bani, un trai confortabil, o relație stabilă și armonioasă și eventual o familie prezentabilă, acum parcă începi să te întrebi dacă este ceea ce îți dorești tu. Pentru că uneori ești îndrumat către o poziție înaltă, alteori către a fi cel mai bun în competiția cu ceilalți; amuzant sau nu, succesul se mai definește și prin a avea relații amoroase cu cât mai mult persoane sau printr-o viață socială cât mai activă, dovadă fiind numărul mare de petreceri la care participi.
Vrei să atingi succesul, dar nu ești motivat. Niciun succes propus din exterior nu te îndeamnă să acționezi și parcă ești derutat și nu îți găsești propriul drum. Te întrebi: dacă voi face asta, voi fi într-adevăr fericit, satisfăcut, mulțumit de sine? Voi fi recunoscător pentru aplauzele celor care m-au sfătuit să o iau pe drumul acela? Poate că, de cele mai multe ori, vei fi înconjurat de zâmbete ce ascund invidie, iar în tine se va ascunde mai degrabă o doză de frustrare deoarece n-ai știut să îți găsești succesul interior, și să-l fructifici.
Parcă am căuta succesul în direcția greșită și, deși sunt suficiente exemple care să ne demonstreze că a avea succes după “cum zice lumea” este greșit, încă ne mai păcălim și îi judecăm pe cei fericiți cu adevărat, dar care nu se mulează standardelor.
Cred că succesul este ceva ce nu poate fi definit prin anumite acțiuni pentru toată lumea. Este unic, câte unul pentru fiecare persoană. Majoritatea ar râde dacă cineva ar spune că are succes doar având timpul necesar pentru a medita în natură și care nu se axează pe acumularea unor valori materiale. Sau dacă altcineva se simte împlinit cu un loc de muncă modest, dar care îi oferă timpul să se bucure de familie sau de alte pasiuni.
Succesul este atunci când știi că mergi pe calea ta individuală, și nu când te supui unor așteptări absurde, care probabil sunt inculcate tocmai pentru a pierde adevăratele valori personale și a te rătăci în standardele altora. El vine când ești fericit cu ceea ce ai, cu ce faci, cu direcția în care te dezvolți și simți împlinire, nu doar satisfacția că ai ajuns unde te-au îndrumat alții. Tocmai de aceea ai nevoie de o doză bună de curaj pentru a-ți atinge propriul succes și a servi drept model altora!
