de Bianca Radu
Foto: Simina Cernat
Evenimentul de joi cu Chris Simion, Robin de la Robin and the Backstabbers și Simona Popescu a fost primul dintr-o serie de conferințe și dezbateri pe care GEN90 le plănuiește pentru viitor. Am avut speakeri buni, sala plină, zâmbete pe fețele participanților, întrebări bune, dezbatere și niciun moment de tăcere sau plictiseală.
Conferința a început cu câteva vorbe ale doamnei profesor Denisa Oprea, din partea Facultății de Comunicare și Relații Publice, despre cultura contemporană și o prezentare succintă a invitaților noștri. Doamna profesor a fost o susținătoare a conferinței încă de la început alături de domnul profesor Lucian Pricop, care ne-a povestit că a auzit prima dată de ideea revistei GEN90 într-o pauză de la un seminar chiar de la colegul și fondatorul Costin Șerban, care a avut câteva minute dedicate prezentării poveștii noastre.
GEN90 este o revistă scrisă de tineri pentru tineri, iar motivul existenței sale este crearea unui spațiu de dezbatere, un loc unde cei din generația ‘90 sunt încurajați să își exprime opiniile cu responsabilitate. Același lucru l-a spus și Costin la începutul dezbaterii și acesta este și scopul seriei de evenimente ”Generații și conversații”.
Acum să vă spun și despre cum au fost cei trei speakeri, pentru că ei au fost în centrul evenimentului nostru. De la început i-am avut pe lista de ”îi vrem pe ei”, pentru că ne-am dorit artiști activi, tineri, care sunt prezenți pe agenda de evenimente și interese ale cititorilor noștri și generației noastre.
Așa că am adus-o pe Simona Popescu, care cunoaște generația ‘90 și i-a influențat pe acei dintre noi care îi mai citesc pe scriitori contemporani, am chemat-o și pe Chris Simion să ne spună mai multe despre teatrul românesc și mai ales teatrul independent, care este o parte majoră a culturii românești în contextul actual, iar Andrei Robin Proca a fost cel de care aveam nevoie să ne spună câteva cuvinte despre muzică, cei de Robin and the Backstabbers fiind deja considerați de către foarte mulți tineri niște reprezentanți ai muzicii bune din prezent.
Deși s-au pus întrebări, discuțiile nu au mers pe ritmul întrebări de la participanți-răspunsuri de la invitați, iar asta cred că a fost partea care a lăsat conversația să zboare de la un subiect la altul, fără momente de tăcere în sală.
Astfel, la început, încurajat de doamna profesor Denisa Oprea să spună câteva cuvinte despre el, Robin a descris genul de muzică al formației Robin and the Backstabbers ca ”pop melodramatic și foarte zgomotos”. Chris Simion a continuat și ne-a spus că se definește prin două cuvinte ”teatru independent”. Pentru cei care nu cunosc atât de bine activitatea lui Chris Simion ca regizor, ea este cea care a montat piese în spații neconvenționale precum Lăptăria lui Enache, Clubul La Muse, Godot Cafe-Teatru sau Grand Cinema Digiplex.
Simona Popescu este cea care se întâlnește zi de zi cu studenți din generația 90, fiind lector universitar la Facultatea de Litere. Ea a adus în discuție un fapt care nu mai surprinde pe nimeni și anume că tinerii nu mai vor să vorbească despre poezie. De asemenea, ea este cea care a ales să publice ”Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie”, o carte criticată pentru faptul că ”nu seamănă cu ceea ce oamenii denumesc ca poezie”. Iar pentru cei care nu au avut niciodată cartea în mână, să știți că motto-ul ironic este atât de incitant încât veți dori să aflați și conținutul cărții, ”interzis proștilor de orice fel”.
Am continuat discuția cu o întrebare către Robin și anume care ar fi diferența dintre muzica rock locală și cea internațională din prezent, de la una dintre participante care are ca temă de licență muzica rock românească (v-am spus că au venit oameni mulți și interesanți?). El a adus răspunsul în domeniul artei și a afirmat că nu face mișto de cântecele Antoniei, fiind până la urmă o formă de entertainment, iar asta nu este un lucru rău, ”însă nu reprezintă o utilitate, iar eu consider că arta trebuie să aibă o utilitate.” De asemenea, el crede că problema în spațiul românesc este și a artiștilor și a oamenilor și că ”ar trebui să ne asumăm mai mult identitatea”.
Revenind în zona discuției despre direcția teatrului, Chris Simion a afirmat că există mai multe provocări pentru teatrul independent în România: să nu clachezi, să nu stai într-o garsonieră ca să îți permiți să-ți transformi casa într-un depozit și să găsești bani pentru producție, însă punctul cel mai important este faptul că satisfacția dată de libertatea pe care o ai ca independent este mult mai mare și chiar merită. Ea a vorbit și despre problema duratei mari de evaluare pentru finanțare a proiectelor de teatru de către statul român, care împiedică de foarte multe ori punerea în scenă a proiectelor care se bazează pe stat.
Chris Simion ne-a povestit că a pus în scenă Maitreyi și la Oradea, unde s-a jucat cu casa închisă, însă nu a fost mulțumită de ce a ieșit și că pentru ea a contat și contează în primul rând ca spectacolul să aibă emoție pe scenă și să îi transfigureze pe spectatori când ies din sală, altfel este un eșec total.
În continuare, au fost aduse două puncte de vedere destul de diferite despre activitatea de creație. Astfel, Robin a povestit că are momentele când scrie versuri și se gândește că publicului chiar o să îi placă, iar Chris Simion a afirmat că atunci când creează este ”egoistă” și nu îi trece prin minte dacă i-ar fi pe plac publicului, este necesar să îi placă ei. Simona Popescu a dus mai departe discuția spunând că atunci când scrie, nu scrie ca să publice explicând că ”stau și 7 ani ca să-mi placă mie”, ea având acum în proces de creație încă o carte. Și dacă tot am vorbit despre creație, Robin ne-a spus că procesul este invariabil mai bun decât rezultatul și că atunci când a fost creată campania de promovare pentru ”Bacovia Overdrive. Vol 1 Stalingrad” nu s-au gândit la cum e publicul sau la o formă de advertising în care să ajungă la ascultători ci a fost totul o întâmplare, au pus în practică niște idei și chiar le-a ieșit, putem spune noi.
Despre motivație, ceea ce îi determină să își continue drumul artistic, Robin a spus că dacă vrei cu adevărat să faci ceva, o să faci, nu crede în citatele inspiraționale, nu poți să realizezi tot ceea ce vrei, însă vei ajunge unde trebuie să fii, iar Chris Simion, care din ultimul an de liceu a știut ce vrea să facă, a spus că din momentul în care îți definești ce vrei să faci, trebuie să ai curaj.
Simona Popescu este cea care a formulat o descriere încurajatoare pentru noi, cei din generația ‘90, spunând că suntem formidabili și că așteaptă să citească romanul scris de cei născuți în ‘90 despre copilăria noastră, percepția noastră despre lume în contextul actual, în lumea tot mai mult influențată de Internet și partea virtuală a vieții de zi cu zi.
După o asemenea conversație cu cei trei invitați, a urmat și acordarea premiilor pentru cele mai bune întrebări. Cei mai norocoși au primit albumul de la Robin and the Backstabbers, volumul lui Chris Simion, ”Ce ne spunem când nu ne vorbim” și două invitații la una dintre piesele sale, iar din partea Simonei Popescu, lucrarea ”Exuvii”, iar romanul ”Rubik” a fost donat ”De la mine, pentru voi” bibliotecii Facultății de Comunicare și Relații Publice, pentru ca fiecare student care dorește să îl citească să îl poată împrumuta.
În cele două ore ale evenimentului nu a fost nicio clipă de tăcere, iar mâinile au fost mereu în aer pentru câte o întrebare pentru cei trei invitați. Ne-am bucurat că au fost atât de mulți participanți și că sala a fost plină de oameni care și-au exprimat opiniile și au stimulat conversația cu întrebări bune. Și ca încheiere, pot să vă spun că articolul despre ”Generații și conversații” nu putea fi scris decât pe muzica celor de la Robin and the Backstabbers.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și sperăm să vă revedem la următorul eveniment GEN90 din seria ”Generații și conversații”!
[…] detalii despre cum s-a desfăşurat evenimentul, ce s-a discutat şi impresii, puteţi găsi pe: Gen90, Bookaholic sau pe blogul Societate şi […]