Nota redactorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă; oricine este invitat să publice dacă are o opinie argumentată.
Sau, mai precis, nu cred că mintea mea este un obiect, produs de activitatea electrică a creierului, că alegerile mele de viață sunt rezultatul unor interacțiuni chimice și nu punerea în lucrare a unui eu personal liber și neconstrâns de. Eu cred că am suflet, că sunt un suflet, și că acesta nu este rezulatatul chimiei celulelor din creier.
Este drept că m-am simțit în viață privită ca un obiect, că am simțit că alții s-au raportat la mine ca la un obiect. Am știut însă mereu că sunt cineva, iar nu ceva. Apoi am înțeles că Dumnezeu mă vede ca un subiect al dragostei Lui și că de aceea Iisus Hristos a venit în lume ca să îmi aducă ceva mie, în dar.
Câtă diferență este între demnitatea pe care o simt ca suflet de care Dumnezeu se interesează în chip aparte și ceva-ul cu care noul primitor al titlului de doctor honoris causa, din partea Universității din București, îl identifică pe om!
„Tot ceea ce contează în viața noastră își găsește originea în activitatea electrică din creierele noastre – calea finală comună tuturor. Într-un anumit sens, sîntem doar o serie de celule care se activează. Asta include și moralitatea. Comportamentul și experiența morală se nasc din activitatea electrică a creierului. La rîndul ei, aceasta din urmă apare datorită reacțiilor chimice. Se poate spune, deci, că moralitatea e doar o reacţie chimică.” Sunt declarațiile dintr-un interviu acordat în aceste zile.
Faptul că domnul Julian Savulescu consideră, totuși, omul ca un obiect viu, nu un obiect neînsuflețit, nu aduce o diferență fundamentală între om și obiect. Consecințele transformării omului din subiect în obiect viu rămân aceleași din punct de vedere al libertății personale și al dreptului la existență, care îi sunt negate, precum le negăm obiectelor, cântărindu-le doar în funcție de utilitate:
„Dacă o fiinţă este umană şi vie, nu înseamnă de la sine că este greşit să-i luăm viaţa”, spune Peter Singer, profesorul lui Julian Savulescu, fara ca lucrurile sa se poata opri aici. Ca urmare, eugenia voluntară este un deziderat „moral” – am pus conceptul de moral între ghilimele, pentru că el are, în viziunea domnului Savulescu, alte conținuturi decât cele cu care majoritatea oamenilor sunt obișnuiți.
Deși domnul Julian Savulescu spune că „suntem produsele unei evoluții oarbe”, eu nu cred că sunt un obiect. Omul a fost redus la statutul de obiect când i s-a spus că nu are suflet, iar după aceasta a urmat joaca cu existența lui, cu libertatea lui, cu demnitatea sa.
Unul dintre principalii piloni pe care sunt întemeiate concepțiile despre morală ale autorului sunt dezvoltarea tehnologică și impactul ei asupra omului, care dau naștere la noi conjuncturi care, consideră dumenalui, solicită noi conținuturi ale eticii, ale moralei.
Eu nu cred că este așa. Cred că omul este cel care însuflețește tehnologia și cel care are datoria de a veghea asupra ei. Altfel, ajunge robul obiectelor. Sfântul Nicolae Velimirovici, episcop sârb din secolul trecut, scria despre relația între tehnologie și etică:
„Tehnologia este surdă, mută și fără de răspuns. Este complet dependentă de etică, asa cum este și etica de credință.
Dumnezeu vrea să înalțe și să slăvească identitatea omului deasupra materialității fără
La origini, religia a fost maica eticii și a tehnologiei. […] Când simțirea prezenței lui Dumnezeu s-a atenuat și vederea duhovnicească s-a întunecat, atunci a intrat mândria în meșteșugari și tehnologi iar ei au început să-și dea doar lor înșiși slavă pentru lucrarea mâinilor și minților lor, începând să folosească în mod greșit munca lor, iar umbra pierzaniei a început să cadă asupra tehnologiei”.
Sunt doar o studentă, iar cel pe care nu îl cred este doctor honoris causa. Motivul pentru care nu îl cred nu este fronda, ci faptul că, uitându-mă în lăuntrul meu, nu îmi recunosc viața în rezultatul unor reacții chimice, ci o văd ca pe un dar de la Dumnezeu, caracterizat de libertate. La fel și pe a tuturor oamenilor, bolnavi ori sănătoși, imorali ori morali, născuți ori nenăscuți, la apogeul puterilor lor ori în stadii terminale ale vieții. Suntem cu toții oameni, cu suflet și trup.
[…] Citeşte restul articolului pe GEN90 […]