Un om de cultură desăvârşit, Mircea Cărtărescu este probabil cel mai cunoscut scriitor român contemporan, prestaţia sa în lumea literelor fiind una spectaculoasă, culminând cu nominalizarea la Premiul Nobel pentru Literatură. Personaj viu al societăţii româneşti, autorul Levantului si al trilogiei Orbitor îşi trăieşte viaţa cu o seninătate dezarmantă, după cum spune chiar el într-un interviu: „ca o insectă prinsă în chihlimbarul care i-a devenit destin”. Societatea în care trăieşte îi repugnă, afirmând că „iubeşte poporul român, dar nu îi place societatea românească” deoarece valorile sunt închistate în armura greu de străpuns a egoismului, mitocăniei şi prostiei.
În prezent este conferenţiar la catedra de Istoria literaturii române din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti iar cursurile sale au o prezenţă extrem de ridicată, talentul său de orator combinat cu anecdotele extrem de savuroase din lumea scriitorilor făcând dintr-un curs banal un adevărat deliciu cultural. Pot spune că sunt mândru că am avut onoarea de a-l avea profesor în primul an de facultate şi că am fost cu adevărat absorbit de modul în care îşi preda cursul şi de cuvintele prin care ne introducea în lumea lui Eminescu, Caragiale. Creangă. Aveam sentimentul că stăteam la masa de la Bolta Rece cu Eminescu, că luam parte la întrunirile Junimii sau că îi ascultam poveştile lui Caragiale la faimoasa sa berărie, Gambrinus.
Încă de pe vremea când era proaspăt absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Cărtărescu scrie două importante lucrări, una fiind chiar lucrarea sa de licenţă despre imaginarul poetic eminescian care va deveni ulterior „Visul chimeric” iar cea de-a doua fiind teza sa de doctorat, „Postmodernismul românesc”. Mulţi critici îl consideră pe Mircea Cărtărescu drept vârful de lance al curentului postmodern, curent care nu a putut fi încă definit cu precizie nici până în prezent. Deasemenea îşi exprimă opinia în faimosul număr 265/1998 al revistei Dilema Veche, cu privire la demitizarea lui Eminescu, articol ce a stârnit reacţii extrem de acide în lumea literară de sfârşit de secol XX.
Precum sugerează şi numele articolului său, Fapte, scriitorul prezintă dintr-un punct de vedere extrem de obiectiv caracteristici fizice ale poetului şi mai ales detalii mai puţin cunoscute din viaţa sa particulară, toate bazate pe notele de subsol, pe care Cărtărescu le foloseşte într-un mod extrem de conştiincios, aproape didactic. Articolul său nu aduce nimic jignitor la adresa lui Eminescu, însă îi creează un portret extrem de colocvial, introducându-ne într-o atmosferă de secol XIX ce te pune efectiv la masă cu poetul şi spre final te plasează la căpătâiul său, langă patul de moarte. Imaginea de final e tulburătoare, expunând cu detalii de medic legist starea poetului, descriindu-l drept un „om al durerii”. Creierul său, metaforă a întregii sale creaţii, a fost uitat la soare şi a fost aruncat în „lada cu rămăşite, frunze şi ingrediente”.
Opera sa a fost tradusă pe tot palierul european iar premiile pe care Cărtărescu le-a obţinut în străinătate nu au fost puţine. Dintre cele mai importante, acesta s-a distins pe plan naţional cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi cu cel al Academiei Române iar pe plan internaţional i-a fost acordat Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012“ totul încununându-se cu recenta sa nominalizare la Premiul Nobel pentru Literatură.
Mircea Cărtărescu rămâne un nume important pe filamentul cultural românesc iar noi ne vom putea mândri generaţiilor viitoare că am reuşit să fim contemporani cu cel ce prin pasiunea şi talentul său poate fi numit „Copilul teribil” al literaturii româneşti contemporane.
Cosmin Acatrinei
Sursa foto: wikimedia.org
