În urmă cu cinci ani de zile citeam ultimele interviuri ale unui mare scriitor român. Admiraţia mea pentru acesta îşi are originile încă din primii ani de liceu, ani în care-mi petreceam majoritatea timpului citind şi ascunzându-mă în cele mai straşnice locuri ale imaginaţiei mele.
Octavian Paler mi-a îndreptat privirea fragedă a adolescenţei înspre locurile fermecate din scrierile sale intrigante. Fie că era vorba de un peron părăsit, de-a lungul unui azil-labirint sau într-o oglindă spartă, găseam de fiecare dată ocazia să mă refugiez în locurile imaginate de el aşa încât puteam găsi noi valori şi noi orizonturi. Imaginaţia-mi era antrenată mai bine ca oricând.
Am regăsit recent un fragment din interviul cu Octavian Paler realizat de Alex Ştefănescu care suna cam aşa: „Şi mă tem, domnule, că degradarea valorilor e mai gravă decât dispariţia lor. Când pierzi nişte valori, păstrezi amintirea lor, pe care chiar o idealizezi. Când valorile se urâţesc, se degradează, te înveţi cu ele astfel.” În viziunea mea, valorile apar ca nişte hărţi ale realităţii aparţinând de individ, respectiv de grup, variind în funcţie de conjuncturi: loc, timp, vârstă, aspiraţii. Aceste aspiraţii includ idealurile şi valorile oricărui individ sau grup de care el aparţine. Atâta despre teorie, m-am decis ca să şi aplic aceste cunoştinţe învăţand cât mai mult din aria culturală. Practica mea includea arii ca muzica, pictura, arta şi cinematografia. În acei lungi şi plictisitori ani de liceu mă hotărâsem să consum cât mai multe din aceste arii pentru a învăţa şi a deţine cât mai multe informaţii.
Liceul s-a terminat şi iată-mă ajunsă la facultate. Cuprinsă de un entuziasm fără margini, am trecut prin aceşti trei ani de studii ca şi când aş fi fost într-o scurtă vizită printr-un vast tărâm virgin. De ce spun virgin? Am căutat acel sistem de valori pe care credeam că îl voi găsi, însă mi-am dat seama că tot ceea ce consumasem până atunci făcea parte din valorile unor culturi externe.
Nu am să vorbesc în acest articol despre adevăratele valori româneşti, ci am să prezint cu o notă cât de obiectivă posibil non-valorile care au acaparat cultura de masă din societatea românească. Nu pot să trec cu vederea peste campaniile ieftine ale politicienilor ce rulează pe ecranele de la metrou, iar uneori stau şi mă întreb de ce oare actriţele porno apar pe panourile din parcurile Bucureştene. Să fie oare de vină libertatea de exprimare sau doar prostul gust ce domină din ce în ce mai mult? În noaptea de Revelion emisiunile de divertisment româneşti ar trebui cenzurate în cea mai mare parte, deoarece emană mult kitsch, nuditate, muzică slabă şi concursuri pline cu lăutari.
Hiturile de o vară reuşesc să trăiască la posturile radio mai mult decât au nevoie. Este, ce-i drept, adevărat că publicul cere iar această industrie muzicală îl hrăneşte după posibilităţi. Frumuseţea este subiectivă, de ce n-ar fi şi muzica la fel ? Oricât aş dori să critic o valoare după nivelul calităţii sale, mereu se vor găsi nişte adoratori ai genului în cauză. Însă tot nu mă pot împăca cu gândul la noii idoli ai vremurilor noastre. Inna, zeiţa pop-ului care îşi duce popularitatea pe meleagurile vecine este un exemplu concludent, până şi O-zone reuşiseră cândva să ameţească miile de fani din străinătate, deşi cu toţii ştim că au dispărut cam prea repede. Ştie cineva oare de acei artişti români aflaţi în ţări străine care iau atâtea premii pentru valorile pe care singuri le creează și totuși nu sunt cunoscuți în țara mamă? Au un public matur ce le oferă respect şi prestigiu, iar industria muzicală le este un aliat puternic care îi sprijină în activităţile întreprinse. Media noastră nu îi cunoaşte pe aceştia. Tot ceea ce primim din partea media sunt artişti născuţi peste noapte cu poveşti dramatice în pântece.
A fi cârcotaş în legătură cu cultura de masă e cât se poate de explicabil, însă marea preponderenţă a acestei culturi face ca degradarea valorilor să fie şi mai accentuată. Ai noştri părinţi dau vina pe comunism, să aibă dreptate oare? Ei ştiu vremurile prin care au trecut. Pe acea vreme nu exista Eurovizion, iar Mandinga poate n-ar fi avut nicio şansă să se califice în finală. Desigur, nici nu ar mai fi existat Mandinga.
Valori încă sunt, undeva, ascunse sub pătura de tabloide pline cu actriţe slabe şi jucători de fotbal. E timp destul pentru a umple golul celor două decade trecute de la căderea comunismului. Formă avem, mai trebuie să clădim fondul.
Degradarea se face în timp, dispariţia valorilor ar fi doar un rezultat nefast. Ne-am obişnuit cu aceste valori ce s-au urăţit de-a lungul timpului, consolându-ne doar cu cuvinte desprinse din adevărurile spuse de criticii societăţii noastre.
Elegantul Paler ne-a dovedit cu mult timp înainte că previziunile sale atenţionează regresul în care ne aflăm. Orice valoare naşte valoare, trebuie doar timp ca acestea să se concretizeze, aşadar îmi voi petrece şi următorii ani în deplina lor căutare.
Ana Bivolan
Ilustrații: Cristina Stan
