Acum câteva zile, după o vizită la Muzeul Satului Dimitrie Gusti, am ajuns la Promenada, mall-ul a cărei deschidere a fost atât de mediatizată. Mi-am dat seama imediat ce valori diferite promovează aceste două locuri unde îţi poţi petrece timpul liber.
Muzeul Satului este o atracţie turistică importantă a capitalei şi mai salvează România de lipsa de interes a străinilor. O adevărată oază de linişte, odată ce ai intrat acolo te simţi undeva departe de Bucureşti, într-un loc unde timpul a conservat toate aspectele unui trecut pitoresc. Casa din faţa bisericii maramureşene din lemn este cea care apare pe bancnota de 10 lei. Am trecut pe lângă ea, am admirat-o, dar am aflat acest aspect de la o muzeografă.
La biserica din lemn, o bătrână stătea la o masă unde se vindeau ouă din lemn pictate, sau încrustrate cu mărgele. Alte ouă, autentice, pictate cu albastrul de Voroneţ şi roşul Moldoviţei aşteptau cumpărătorii. Rezultatul unei munci migăloase, care cere timp, dedicaţie, la un preţ decent astfel încât să „nu sperie lumea”, aşa cum a afirmat bătrâna, asta promovează Muzeul Satului. O Românie autentică, ce are, departe de perfecţiune, o frumuseţe aparte.
Fiecare casă ţărănească, indiferent de zona de unde provenea, e frumoasă în umilinţa ei. Dincolo de acest aspect idilic, Muzeul Satului este, până la urmă, o afacere, aduce bani României, dar aceşti bani merită. Preţul biletului de intrare este unul simbolic, pentru ocazia de a cunoaşte trecutul ţării, tradiţia şi arhitectura zonelor rurale din toată România.
Pe celălalt taler al balanţei, Promenada promovează stilul de viaţă occidental, consumismul, şi în niciun caz trecutul care merită respectat, ci viitorul alert, care vine în grabă şi pe care trebuie să îl întâmpini în alertă.
De la Sky Tower, care se înalţă chiar lângă mall, la arhitectura acestuia, ai impresia că eşti într-un loc unde astfel de clădiri se află la tot pasul. Înăuntru, magazinele au fost aranjate astfel încât să atragă cât mai mulţi clienţi. Îţi dai seama imediat că ai intrat într-un mall mai de „fiţe” decât celelalte mall-uri din Bucureşti. La ultimul etaj, mesele din jurul restaurantelor fast-food sunt pline, de abia găseşti un loc liber. Totul indică acest ritm de viaţă alert, al omului mereu pe fugă, care trebuie să ţină pasul cu schimbările din jurul lui şi pentru care actualitatea și modernitatea sunt valori esenţiale. Lumini, spectacol, prezentare fastuoasă, încât liniştea de la Muzeul Satului pare ceva aproape magic. Sigur, aici te distrezi – o altă valoare a tuturor mall-urilor.
Nu poţi compara Muzeul Satului şi Promenada, pentru că reprezintă lucruri ce nu au nimic în comun, ceva de la care să poţi spune că reprezintă punctul în care încep să apară diferenţele. Atunci când ţi se întâmplă să ajungi de la „uliţele” trecutului autohton la mall, observi însă şi mai intens în ce lumi diferite ai intrat. Când bătrâna de la biserica maramureşeană din lemn m-a rugat să ridic punga în care trebuia să pună oul cu mărgele pe care l-am cumpărat, a spus „e greu, maică”. Toată greutatea lumii se află uneori pe umerii unui om, şi, cu toate acestea, mâinile lui lucrează ceva atât de frumos precum un ou pictat. Asta e frumuseţea muzeului Satului. Nu ai cum să ştii nimic despre vieţile ţăranilor care au trăit în case precum cele expuse la muzeu, dar vezi locul în care au trăit. Ştii că au avut o viaţă cu bune şi rele, şi că lemnul ar avea atât de multe de povestit dacă ar putea… Dar îţi ilustrează, tăcut, trecutul.
Comercianţii de la Promenada îţi încarcă pungile cu lucrurile cumpărate fără să schiţeze niciun gest atunci când ele sunt mai grele. Tu le iei şi le cari cu greu până la maşină sau staţia de autobuz şi ştii că ai fost păcălit de reclame, de prezentare, de felul în care ai fost expus la toate aceste mesaje. Nimeni nu o să îţi spună despre nicio pungă de cumpărături de la mall că „e grea, maică”. Ţi-o vor întinde peste casa de marcat şi îţi vor ura o zi plăcută. Iar tu zâmbeşti când le-ai dat, printre altele, şi o bancnotă de zece lei şi îţi aminteşti că există unele lucruri care nu sunt distruse de actualitate şi trecerea timpului, lucruri cu rădăcini puternice, nu din beton şi sticlă.
Sursa foto: Facebookg
