de Alex Szollo
Dacă ați urmărit știrile și rețelele de socializare în ultima perioadă, ați văzut cu siguranță noul fenomen viral: o grămadă de oameni s-au apucat să-și toarne în cap găleți pline de apă cu gheață. De ce? Or fi temperaturile prea mari? Or fi nebuni? S-or plictisi pe-acasă?
Ei bine, nu. Fenomenul poartă numele de ALS Ice Bucket Challenge, având drept scop strângerea de fonduri pentru persoanele afectate de scleroză laterală amiotrofică. Numărul de celebrități care răspund provocării e mai mare pe zi ce trece. Au făcut-o cântăreți, actori, sportivi, oameni de televiziune. Așadar, e limpede că în spatele ideii de-a te uda până la piele cu apă mușcător de rece este un scop cât se poate de clar.
După mine, campania asta e printre cele mai eficiente campanii de conștientizare a seriozității unei maladii din ultima vreme. Scleroza laterală amiotrofică e o boală perfidă și chinuitoare, care, încet, dar sigur, te transformă în prizonierul propriului corp. Îl cunoașteți, cu siguranță, din interviuri și serii de documentare, pe Stephen Hawking, astrofizicianul genial care a scris cărți precum Scurtă istorie a timpului sau Visul lui Einstein și alte eseuri. Omul ăsta se luptă cu scleroza de la 21 de ani, iar în prezent are 72, și asta în condițiile în care, în momentul diagnosticării, a primit vestea că mai are maximum 3 ani de trăit. Mai mult, boala nu l-a împiedicat să continue să lucreze asiduu la studiile sale.
Totuși, există contestatari ai proiectului Ice Bucket Challenge. Oameni pentru care ideea e o tâmpenie, făcută doar de dragul de-a fi făcută, dintr-un soi de teribilism copilăresc, menit să facă participanții să se simtă duri. Iar asta nu se întâmplă fără motiv.
Există și persoane care se implică în treaba asta cu jumătate de măsură, lăsând la o parte esența problemei, aceea de a dona, și tocmai din cauza asta campania a avut parte de reacții controversate în America. Nu, scopul nu e să-ți torni o găleată de apă rece în cap, și atât. Ăsta e un lucru pe care-l poți face (deși nu e recomandat), „la bășcălie”, la o adică. Scopul principal e să atragi atenția asupra unei boli care presupune eforturi supraomenești, și să contribui la noi metode de-a înfrunta această boală. Nimeni nu obligă pe nimeni să facă asta atâta timp cât nu vrea, dar dacă ai decis s-o faci, fă-o până la capăt.
O altă problemă, de data asta la nivel național, e că există persoane din România care aleg să doneze pentru fundațiile americane. Ideea nu e una rea, doar că popularitatea tot mai mare a campaniei va face fondurile americane să crească din ce în ce mai mult. Ar fi ideal ca fiecare țară să intre în jocul ăsta caritabil gândind la nivel național. Și noi avem cazuri de scleroză laterală amiotrofică, și nu o să mă apuc acum să scriu despre sistemul medical din România. Însă vă voi spune că, la noi, investițiile în cercetare nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui să fie, și că a cam venit vremea să mișcăm lucrurile în direcția potrivită. Nu spun nici pe departe că Ice Bucket Challenge nu este un proiect lăudabil și demn de-a fi îmbrățișat. Spun însă că dacă intrăm în jocuri cu asemenea scopuri, e bine să o facem până la capăt.
Există un termen popularizat de americani, și folosit inclusiv în legătură cu Ice Bucket Challenge: slacktivism. Combinație a cuvântului slack, (care poate fi tradus drept „moale”, dar și „mototol”, făcând referire la persoane), cu activism, termenul denotă un anume soi de activism: acela popularizat de oamenii care doar dau share pe Facebook sau pe orice altă platformă de social media, unor cazuri caritabile, fără a face însă vreun efort pentru a ajuta cazurile respective. Haideți să nu fim slacktivists.
Puneam în titlu o întrebare: care-i treaba cu găleata, și o să vă și răspund: treaba cu găleata e o treabă atât de serioasă, pe cât o facem noi să fie. Țineți minte asta, în caz că vreți să vă turnați găleți cu apă înghețată în cap, și efortul vostru va fi fructificat.
Sursa foto: wikimedia.org