Ancient Aliens – Pentru că… motive

Distribuie!

de Niţă Mihai

Acum câteva săptămâni, trecând pe lângă televizorul pornit, mi-a atras atenţia o frază: „If ancient aliens visited Earth, what was their legacy, and did they leave behind clues that exist in plain sight such as sophisticated aircraft, complex electrical grids, and intricate construction machinery?”

Destul cât să mă oprească pentru câteva momente şi să aflu despre ce emisiune e vorba. După primele minute de intro, am înţeles că se numeşte Ancient Aliens şi realizatorii ei îşi propun să reinterpreteze evenimentele de mare semnificaţie din trecutul omenirii, prin recursul la unica şi omniprezenta ipoteză a contactului timpuriu (ante-Homo sapiens) al oamenilor cu una sau mai multe civilizaţii extraterestre.

Pe scurt, noi şi omuleţii verzi avem o istorie comună. Mai mult, s-ar putea ca ei să ne fie, pe jumătate, părinţi biologici… (in your face, christians and evolutionists!)

Mda, spinos subiect. Ai crede că tipii care au venit cu ideea sunt nişte hippies care tocmai au avut tripul vieţii pe la vreun festival obscur de muzica, dar şocul e cu atât mai mare când observi că eşti pe… History Channel. Da, unul din programele acelea care se prespune că popularizează ştiinţa.

Dar, ca să nu fiu superficial denunţând superficialitatea altora după doar un sfert de ora de urmărit, am zis să operez cu tact. Cum eram deja într-o pasă contraproductivă,  nu strica să o prelungesc: am decis, deci, că urmează să văd toate cele 46 de episoade ale seriei. Cinci sezoane în total. Ongoing.

După câteva zile de Ancient Aliens, programatic irosite, iată cu ce am rămas:

Aveai impresia că viaţa a apărut spontan pe Pământ şi a evoluat încontinuu de atunci? Nici gând. Totul a fost proiectul la Biologie al unui extraterestru!

Credeai că dinozaurii au murit treptat în urma prăbuşirii unui meteorit gigantic? Nu, nu. A fost de fapt o armă de distrugere în masă a extratereştrilor!

Citiseşi pe undeva, printr-o fiţuică ştiinţifică, despre om cum că ar fi rezultatul a câteva milioane de ani de evoluţie? Nah. Omul e clar rezultatul experimentelor de inginerie genetică ale extratereştrilor!

Ai rămas cumva cu ideea că zeii asiro-babilonieni sunt pur şi simplu o parte integratoare a spiritualităţii şi mitologiei mesopotamiene? Evident, greşeşti. De fapt zeii, toţi zeii, indiferent de cultură, sunt creaturi cât se poate de palpabile, venite din spaţiu! (Ancient Aliens 1-0 Metafizică)

Ce erau piramidele egiptene şi platoul de la Giseh? Un port interstelar unde marinarii galactici găseau bere ieftină şi femei imbrăcate sumar. Ce erau faraonii? Hibrizi om-extraterestru. Ce erau sarcofagele? Dispozitive de teleportare.

Cum a scăpat Moise poporul evreu de sub robie egipteană şi cum a umblat el 40 de ani prin deşert? Ghidat de nava-mamă. De la cine a primit el cele 10 porunci? De la un extraterestru moralist. Ce e dumnezeul iudeo-creştin? Comandatul flotei stelare. Ce sunt arhanghelii? Ofiţerii secunzi. Ce sunt îngerii? Vă daţi voi seama. Ce sunt giganţii din Biblie? Ceva foarte imoral s-a întâmplat între „îngeri” şi tipele care se bronzau lângă Mediterană… Ce sunt profeţii? Tipi care au primit un tur pe nava-mamă. Ce este Iisus? Errr, poveste lungă: să zicem doar că a fost un embrion îmbunătăţit genetic şi înseminat artificial în pântecele unei virgine ebraice, la întâmplare. Simplu!

Ce e cu toată civilizaţia elenă? Uşor de intuit, ăia stăteau la taclale cu „zeii” aproape zilnic!

Ce e cu valul de epidemii din Evul Mediu? Ai fi tentat să spui că igiena nu era chiar o prioritate pe atunci, dar de fapt totul a fost un uriaş test pentru armele biologice ale „celor de sus”!

Cum se întâmplă că da Vinci se pricepea la atâtea lucruri? Hehe, inspiraţie „divină”. Giordano Bruno? Galilei? Newton? Einstein? Idem.

Ce ştim cu siguranţă despre guvernele naţionale şi despre Biserică (nu contează care)? Ştim că deţin informaţii despre toate astea de secole, dar totul e tergiversat de sistemul ticăloşit. Alas!

Te las pe tine să faci legăturile pentru legendarii dragoni asiatici, Atlantida, Annunaki, liniile de la Nazca, Chupacabra, francmasoni, calendarul mayaş, ocultismul Germaniei lui Hitler, tehnologia stealth ş.a.m.d. Am uitat ceva? Cu siguranţă, dar am o scuza bună: supradoza asta de New Age dăunează memoriei.

Revenind pe Terra, toate „dezvăluirile” de mai sus sunt făcute de invitaţi mai mult sau mai puţin permanenţi ai emisiunii, a se citi: indivizi de o pregătire academică cel puţin chestionabilă, veleitari „shamani” în versiune modernă şi în acelaşi timp autori de carţi a căror tematică se află undeva la confluenţa dintre pseudoştiinţă, parapsihologie şi ezoterism. Hmm, da, sounds legit, ar exclama unii. (Printre invitaţi se numără şi Giorgio Tsoukalos aka „crazy hair aliens guy” – foto)

În ciuda discursului edificator al invitaţilor emisiunii, lipseşte ceva. A, da: „dovezile”. Şi aici intervine dezmăţul vizual: în sprijinul afirmaţiilor sunt aduse fie imagini filmate din unghiuri „dramatice” în preajma unor vestigii istorice, fie reconstituiri ieftine CGI (Computer Generated Images), fie fotografii editate cu o eleganţă de rinocer. Şi ca sinestezia să fie completă, să nu uităm de coloana sonoră: o combinaţie de sunete ritualice, ecouri mistice, grave, de suspans şi poate şi tonuri mai optimiste pe final. Ce să mai, un fel de slujbă religioasă dystopic-seculară.

Cât despre publicul emisiunii, din comentarii şi recenzii am desluşit cam 3 stereotipuri – conspiraţioniştii labili, amalgamurile umane de spiritualitate reciclată şi simplii curioşi, mai mult sau mai puţin influenţabili.

Seria Ancient Aliens e o încercare nonşalantă de a promova ca adevărate teoriile pseudoştiinţifice lansate acum 4 decenii de Erich von Daniken (şi el invitat al emisiunii), autor al nenumărate bestsellere pe tema intervenţiei extraterestre de-a lungul istoriei noastre. Succesul de care s-a bucurat autorul ipotezei n-ar trebui să ne surprindă: pe lângă doza de senzaţionalism şi aura „revoluţionară” a afirmaţiilor sale, acestea din urmă vin pe fundalul unei societăţi deja intrate pe făgaşul postmodernităţii, în care reperele clasice în materie de ştiinţă şi religie sunt fie contestate, fie nesocotite de mulţi. Acest melanj de negare, confuzie şi nevoie universal-umană de viaţă spirituală a fost solul fertil în care au putut încolţi germenii mai largului fenomen New Age,  printre ale cărui ipostaze concrete se numără şi emisiunea despre care am vorbit.

Una peste alta, Ancient Aliens nu e tocmai cea mai potrivită emisiune pentru History Channel, dar nu mă miră; pe acelaşi post rulează lucruri şi mai lipsite de tangeţă precum Pawn Stars sau Storage Wars. Mai mult, seria sfidează constant orice pretenţie de onestitate intelectuală, ignoră cu bună ştiinţă până şi cele mai fundamentale elemente de istorie a mentalităţilor, mitologie, genetică, antropologie şi în final, ocoleşte cu uşurinţă chiar bunul simţ. Un exemplu perfect de impostură, emisiunea nu este nici mai mult, nici mai puţin decât propria sa parodie.

TL;DR? Rezumat: „Hurr Durr Aliens”

Foto: wikipedia.org, troll.me

Taguri

Arhiva