Zilele vikingilor în Islanda

Distribuie!

de Maria-Roxana Bischin

Islanda este cunoscută ca fiind singura ţară în care gheţa şi focul trăiesc împreună, fiind denumită popular „ţara de foc şi de gheaţă”. Însă, în Antichitate nu se ştia despre existenţa acestei ţări - abia în secolul VIII încep să apară primele grupuri de colonişti vikingi. Există un document, după cum ne spune Regis Boyer, intitulat Landnámbók İslands/ Cartea colonizării Islandei, o lucrare în care se specifică faptul că prima dată, „Islanda este vizitată de un norvegian, Naddodr, care a botezat ţara Snaeland/Ţara Zăpezii, a fost urmat de Gardarr Svávarson; abia al treilea norvegian, Vilgedarson este răspunzător de actualul nume al ţării, Island/ Ţara de gheaţă”[1].

Un oarecare Ingólfr Arnarson[2] se instalează la 874 la Reykarvík[3] sau Golful Fumurilor, fumurile neprovenind de la vulcani, ci de la izvoarele calde. În acest an, aproape 25.000[4] de oameni îşi clădesc locuinţe în această zonă.

Societatea vikingă era una de tip tripartită: „rigr”/ regii, „bondi”/oamenii de rând şi „jarl”/sclavii. Vârful piramidei sociale era reprezentat de rege şi se numea „storboendr”. Însă,  puterea era împărţită. Acest „storboendr” din care făcea parte şi regele, era un fel de guvern pre-modern care crea legile şi stabilea jurămintele de fidelitate dintre seniori şi proprii lor vasali. Vasalii puteau proveni atât din rândurile nobililor, cât şi din rândurile clasei de jos. Legea era considerată sacră, mai ales că islandezii considerau că „ţara se clădeşte prin lege”.  Islanda anilor 900 deţinea deja un Tribunal Legislativ, intitulat Thing şi un Tribunal Executiv care apare la 930, numit Althing. Regis Boyer ne specifică faptul că „nu exista rege, nici autoritate absolută, nu exista nici armată în  Islanda” la acel an şi, prin urmare, necesitatea înfiinţării unor tribunale reprezenta aplicarea corectă a legii. Această democraţie parţială era asemănătoare societăţii ateniene lui Clistene. „Islanda independentă nu a fost nici republică, nici democraţie[5]”, susţine acelaşi autor. Islanda era o societate total diferită faţă de celelalte societăţi occidentale.

Aceste tribunale acordau şi legea compensaţiei numită „wehrgeld”: pentru fiecare infracţiune se acorda o despăgubire corespunzătoare. O pedeapsă anume a marcat conştiinţa vikingă islandeză: „skoggangr” sau exilul în pădure; pentru islandezi traiul în comunitate era foarte valoros, iar însingurarea era ceva oribil. Prin urmare, această pedeapsă a marcat definitiv mentalul colectiv islandez.

Istoria timpurie a Islandei se împarte în epoca eroică/ „söguöld”[6] (930-1030), epoca păcii/ „fridaröld”[7] (1030-1120), descoperirea Groenlandei la 985 şi a Americii de Nord în jurul anului 1000. Codul de legi se numea Ulfljotslög, fiind cris de către un cunoscător al ştiinţelor juridice norvegian pe nume Ulfjótr. Islandezii ţineau foarte mult ca legea să fie respectată, fiindcă o ţară clădită pe fărădelegi ar deveni pustiită în toate sensurile termenului.

În 965, Islanda este împărţită administrativ în funcţie de punctele cardinale şi a direcţiei vânturilor prin legea numită „fjórdungar”: „nordlendingafjórdungr” (Ţinutul de Nord), Ţinutul de Est („austfirdingafjórdungr”), de Sud („sunnlendingafjórdungr”) şi de Vest („vestfirdingafjórdungr”). Islandezii s-au dovedit astfel destul de inventivi în administrarea teritoriului şi aveau obiceiul lor de preţ de a pune în comun, „felag”, un fel de folosire colectivă a pământului.

Omul de zi cu zi al Islandei medievale trebuia să fie un bun camarad şi un om al ordinii şi să împlinească pe cât cu putinţă idealul uman, numit „drengr gódr”. Comerţul era o sursă de venit importantă pentru vikingii islandezi. Ei aduceau ambră din Baltica, blănuri din Norvegia, fildeş din nordul Peninsulei Scandinave şi lemn de esenţă din pădurile scandinave şi cele daneze. Ei parcurgeau cu bărcile ceea ce se numea Ruta Nordului, un spaţiu plin de munţi şi fiorduri pe linia Insulei Gotland, Marea Baltică, Arhanghelsk, Murmansk şi capul Nord.  Aveau şi o rută a vestului, spre Marea Britanie şi Atlanticul de Nord, Insulele Orcade, Shetland şi Hebride fiind pline de însemne ale civilizaţiei vikinge. Aveau şi o rută a estului de achiziţionare a mărfurilor, iar aceasta era cea mai extinsă, fiindcă pornea din Golful Finlandei şi ajungea până la Bizanţ. Vikingii erau un adevărat fenomen în construcţia de corăbii cu forme alungite numite „knörr”, „skeid” şi „langskip”. Producţia acestor tipuri de nave se înmulţeşte în perioada anilor 800-1050. Preocuparea lor era şi aceea de a negocia bine mărfurile şi erau foarte atenţi la ambră şi la „vádmal”[8], o ţesătură groasă de culoare închisă fabricată din lână.

https://www.youtube.com/watch?v=wXUloVYbchg

În timpul exilului său, un roşcovan, Erik cel Roşu, ajunge în călătoria sa pe mare până în Groenlanda sau Ţara Verde, la 985. Erik cel Roşu a botezat atât de frumos acest ţinut de gheaţă şi de boreole pentur a atrage şi alţi islandezi să vină aici. Există şi 2 documente oficiale, Saga lui Erik şi Saga groenlandezilor, care afirmă aceste fapte. În 999, Althing-ul ia decizia ca Islanda să treacă la creştinism, pentru ca islandezii să nu mai fie unificaţi doar legislativ, ci şi spiritual.

[1] Regis Boyer, Islanda medievală, Editura, Bucureşti, p.25.

[2] loc. cit., p.25.

[3] loc. cit., p.25.

[4] loc. cit., p.25.

[5] sq., p.26.

[6] sqq.

[7] sqq.

[8] ibidem, p.33.

Sursa foto: "IceBlockNearJoekullsarlon" by Andreas Tille - Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*