de Ruxandra Avram
Vreme trece, vreme vine… S-a dus Valentine’s Day, arhicunoscuta zi a îndrăgostiților ajunsă taman din S.U.A. pe plaiurile noastre, iar azi a venit pe aripi de primăvară Dragobetele, sărbătoare autentic românească, încărcată de farmec și legendă. Pentru unii, moment de celebrare a iubirii autentice. Pentru alții, doar un motiv de petrecere în plus.
Recent am avut o discuție cu câteva persoane, pe tema „Ce sărbătorim pe 24 februarie?”. Mi s-a spus cu seninătate că „vin Dragobetele”, fără ca interlocutorii mei să-și dea seama că folosirea pluralului trăda lipsa de informații cu privire la sărbătoarea iubirii la români. Conform tradiției, Dragobetele era fiul babei Dochia, un flăcău frumos, nemuritor, echivalentul zeilor Eros și Cupidon din mitologia romană și greacă. Deci sărbătoarea Dragobetelui este centrată asupra unui personaj masculin, simbol al iubirii și norocului, nu asupra unui grup feminin, precum Ielele, Rusaliile sau Sânzienele. Trist e că, în timp ce Dragobetele rămâne o sărbătoare necunoscută pentru mulți, despre originea zilei Sfântului Valentin se știe totul. Asta se întâmplă atunci când tradițiile autohtone se intersectează cu efectele globalizării. C’est la vie.
Acum o săptămână și ceva zburdam pe întinsele câmpii ale Internetului, culegând de ici-colo câte-o știre mai de Doamne-ajută. Numai că au început să mă doară ochii. Peste tot, inimioare roz, puf, sclipici, mesaje de-o șchioapă, aceleași: „Te iubesc din inimă, ursulețul meu!”, „Te ube de la cer pân’ la pământ și de trei ori înapoi, pisicuța mea!”. Era Valentine’s Day, deci epidemia de dragoste nebună se propagase cu repeziciune pretutindeni, de la străzile înțesate cu tarabe și pupăcioși, până la la cele mai întunecate cotloane ale Internetului. Petale de trandafir pe podelele camerelor de hotel, vorbe dulci ce se fac repede uitate, iubire nesfârșită cu iz de afacere profitabilă… Primul gând: Ce-i prea mult strică. Omul face sărbătoarea sau sărbătoarea îl face pe om?
Dar cu Dragobetele cum rămâne? Se spune că românul s-a născut poet, iar dorul românesc e intraductibil în orice limbă a globului. Nici mama Sfântului DEX sau a Wikipediei nu-i pot da o definiție completă. Una dintre scânteile emanate de rugul aprins al dorului românesc este dragostea intensă, generatoare de inspirație poetică și de drame pasionale. Imediat după „Revoluția” din ’89, noi, românii, am fost încântați de numeroasele libertăți care „ne-au căzut pe cap”, inclusiv de amorul liber. Fugind de ruși ca dracu’ de tămâie, am ajuns să acordăm o importanță deosebită oricărui lucru originar din S.U.A. Și-așa am început să ne „iubim” mai mult ca de obicei pe 14 februarie. „Love is in the air”? Îi fain așa, măcar nu mai simțim în aer miros de mici fripți pe grătar.
Avem nevoie de o zi a dragostei? Da? Hai s-o dezbrăcăm de nume. Dragobete? Valentine’s day? Oricum s-ar numi, noi o sărbătorim cum vrem, cum putem… Cum? Uite-așa:
Pentru unii, e acea zi din an când aproape plesnesc de entuziasm, conștienți fiind că vor primi o cantitate triplă de besitos, cadouri care mai de care mai fistichii, la care se adaugă promisiunea unei nopți cu… focuri de artificii. Nu contează dacă decid să celebreze iubirea pe 14 sau 24 februarie, sărbătoarea asta parcă îndeamnă oamenii să se dea în spectacol, să se joace de-a dragostea și chiar de-a căsătoria.
Normal ar fi ca sentimentul de dragoste să fie revelat persoanei iubite, nu lumii întregi. Căsătoriile de probă și declarațiile publice îmi par tentative de atragere a atenției; nu te focusezi asupra persoanei iubite, ci asupra ta și a modului în care te percep cei din jur. Te iubești, e-adevărat. Există și bărbați ce-și altoiesc femeile cu parul, pentru ca de ziua îndrăgostiților să le acopere cu sărutări și să le strângă în brațe până le trosnesc oasele. Părerea mea e că o zi de miere nu șterge un an sau o viață de chin.
Aaa, și există și acea categorie de indivizi ce se smiorcăie ca niște copii emo, adăugând și câteva schimbări de stare pe Facebook, gen „Siiinguuur, atââât de singuuur…”. Cei care au consumat o doză dublă de l’eau de desperado țin morțiș să aibă la braț o prezență de sex opus, așa, de dragul momentului. Mda, superficialitate de dragul recunoașterii sociale. Unii consideră singurătatea din această zi un fel de stigmat ce îi sortește oprobriului public. Alții ies, cu chiu, cu vai, din butoiul cu melancolie și-și stabilesc un nou obiectiv: „Azi am să mă îndrăgostesc!” Ce să zic, să fie sănătoși și iubiți! Deși mi se pare stupid să crezi că te vei îndrăgosti instant, la comandă, de prima entitate de sex opus care-ți atrage privirile. Sunt lucruri ce nu pot fi planificate, iar dragostea e unul dintre ele.
Mai sunt și oameni ce nu fac nimic ieșit din comun de zilele iubirii. „Noroc” cu știrile, Facebook-ul, difuzarea frecventă a reclamelor la prezervative și teste de sarcină, altfel perioada 14-24 februarie ar trece pe nesimțite.
All we need is love, cântă americanul. Ne dați ori nu ne dați?, răspunde românul neaoș. Azi petrecem românește, dăruim și primim… iubire! Hai, noroc! Șiii… Ia mai pupați, măăăi!
Sursa foto: Facebook
