We own it!

Distribuie!

de Raluca Fătu

Putem spune, cu siguranță, că odată cu generația 90 s-au dezvoltat multe ramuri sociale, culturale și tehnologice. Multe dintre ele sunt benefice cu adevărat societății, iar unele sunt interactive sau chiar deloc spre binele dezvoltării noastre culturale. O ramură de acest fel, să îi spunem negativă, este copiatul. Care, să fim sinceri, a ajuns la capacități neașteptate de școlari, din anii ʼ90 până acum. Întrebarea de pe buzele profesorilor, dar și a părinților este - de ce copiem? Sunt multe motive pentru care un copil, să spunem, se apucă de copiat. O fi mai rău decât să se apuce de fumat ori de băut? Depinde cine răspunde.

Sunt multe motive pentru care elevul este dornic să deprindă această abilitate în timpul școlii. Că este liceu, facultate sau mai nou chiar și gimnaziu, învățăcelul găsește destule motive pentru care se apucă de acest obicei „necurat“.

În primul rând, îi vine în minte întrebarea: „de ce să învăț poezia asta pe de rost, când pot să o scriu și mai bine direct din carte?“.  Și astfel, pentru o notă curată și pentru a nu dezamăgi profesorul care vrea să fie mândru de elevii lui, copilul preferă să arunce un ochi din când în când în carte, doar pentru a fi sigur.

În al doilea rând, și aici mă refer în la studenți și liceeni, școala parcă devine plictisitoare, monotonă. Știe dăscălitul că fiecare semestru vine cu cel puțin o notă mică, știe că va fi ascultat la materii pentru care nu s-a pregătit și știe (ai putea spune că este clarvăzător) că oricând poate avea parte de acele teste surpriză, care pentru el nu mai provoacă niciun fel de emoție. Așadar, el începe să caute activități care mai de care mai atractive, pentru a rezista rutinei școlare la care participă de ani de zile. Și copiază. Cu prima privire în carte, caiet sau fițuică, deja el simte că trăiește din nou, că sângele îi circulă prin vene și adrenalina îi învie simțurile.

Chiar dacă materia nu e prea grea și lecția din care urmează testul nu e decât o banală lecție, elevul copiază tocmai pentru a se simți viu din nou. Pentru a își demonstra lui că poate păcăli profesorul. Că uite, este cu un pas înaintea dascălului care s-a crezut și încă se crede superior lui. În sfârșit el face ceva diferit, ceva care sfidează regulile impuse de atâta vreme în școli.

Studentul, ființă supremă, intră la o altă categorie, chiar dacă și el se încadrează parțial în descrierea de mai sus. El nu copiază ca să se distreze ori ca să simtă că este superior profesorului, ci ca să supraviețuiască. Dacă se încrede doar în forțele proprii, el știe că va pica examenul. După care sunt posibile două situații, niciuna prea fericită, ambele având același sfârșit - adică sfârșitul.

Prima este cea în care, susținut la facultate de părinți se simte obligat să le comunice notele obținute. Iar de la mândria cartierului, care se știa că este, ajunge să decadă într-un hal de nedescris. Morala care îi este ținută prin telefon sau mai rău, față în față, de un părinte (în cel mai bun caz) ori chiar de amândoi, îi provoacă leșinul cerebral, moartea etică, încețoșarea fiecărui neuron în parte. Astfel, sfârșitul.

A doua situație este cea în care totuși preferă să țină totul pentru el, să nu împărtășească tutorelui situația sumbră în care se află, așa că se consumă singur și într-un final ajunge la același sfârșit ca în primul caz. Adică negură depusă permanent pe gândire.

Așa că de ce să nu își încerce norocul, să se agațe de o mică speranță – copiatul. Vorba ceea, încercarea moarte n-are. Mai rău decât să pice un examen nu poate fi, asa că de distracție, sau mai bine zis, de a câștiga o provocare a sinelui, studentul copiază și copiază bine.

Sursa foto: wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*