Urări nouăzeciste

Distribuie!

de Alex Szollo

Și iată că s-a mai dus un an. Încă un an de ținut minte. Am avut de toate. Bune, mai puțin bune, controversate, analizate, dezbătute, lăudate, criticate, evenimentele lui 2014 au ținut trează atenția noastră și ne-au alimentat din plin opiniile. A fost un an cu întâmplări care ne-au făcut să ne punem mâinile-n cap și să ne întrebăm dacă se mai poate așa ceva. Un an în care am fost martori la incompetența autorităților în câteva privințe extrem de diferite(e ceva cale de la câini comunitari scăpați de sub control la avioane prăbușite, nu?), dar și un an care ne-a arătat, poate mai mult ca oricând, că părerea noastră, a generației tinere, contează. Că putem, vrem și ne exercităm drepturile într-un mod cât se poate de clar atunci când considerăm că ne sunt puse la îndoială.

Tocmai de-asta, aș vrea ca prin aceste scurte rânduri să mulțumesc. Cui? Ei bine, generației nouăzeciste pe care-o reprezintă revista asta online. De ce? Tocmai pentru că am arătat din plin că avem o voce, o comunitate, un mesaj, o cale. Suntem generația cu libertatea-n ADN. Generația crescută cu influența puternică a acaparantului și zgomotosului Unchi Sam, cel care ne-a învățat că suntem liberi să ne exprimăm opiniile, și mai mult decât atât, s-avem grijă să fie auzite.

Pe lângă mulțumiri, vreau să adresez dragilor mei nouăzeciști și o chemare. Chemarea de-a fi la fel de percutanți și pertinenți în opinii și-n anul care vine, căci perioada târzie a lui 2014 ne-a demonstrat că noi, generația rețelelor de socializare, putem mobiliza o țară-ntreagă să-și facă auzită vocea. Așadar, când vine vorba de opinii, scrieți, scrieți, scrieți! E un mare privilegiu să știi că opinia ta contează.

Fie să avem parte de un an bogat în evenimente memorabile, oameni remarcabili, și subiecte demne de dezbătut. Să ne păstrăm mințile întotdeauna alerte și gata să intervină atunci când situația o cere, și să avem mereu cuvintele potrivite pentru a ne face înțeleși când, cum, unde și de cine trebuie. Să găsim puterea de-a fi modele, într-o societate care le caută cu atâta înfrigurare ca a noastră. Să luptăm împotriva a tot ce inhibă creativitatea și „dezghețul” minților noastre și ale tuturor celor din jur. Să nu tăcem atunci când e nevoie de voci puternice, asertive și clare. Să nu spunem niciodată „niciodată”, și să ținem întotdeauna minte că „întotdeauna” e un termen relativ, mai ales în România noastră cea de toate zilele. Și mai ales, să avem 2015 motive să sperăm că putem face din țărișoara noastră dragă un loc mult mai bun. Zi cu zi. Moment cu moment. Pas cu pas(maximă de sas).

LA MULȚI ANI, GEN90!

 

Taguri

Arhiva