Te predai sau te provoc?

Distribuie!

Mmm… Suntem în miezul verii și mulți dintre noi o ardem aiurea. Stăm leneși cu gura deschisă la soare să ne picure nectar în ea și zâmbim îmbătați de prea mult dulce. Sau, cum le place unora să spună, „ne lăsăm pradă simțurilor”… și bine-ar fi dacă doar simțurilor!

Toate lucrurile pe care le facem au un anumit grad de dificultate. În general nu ne gândim la asta, dar dificultatea e măsurată în energia consumată pentru a face lucrul respectiv. Pentru un băiat timid, să ceară numărul de telefon unei fete frumoase este un act vitejesc, care-i consumă mult din energie prin gândurile inutile pe care și le face și prin încordarea fizică pe care o resimte. Totodată, energia (caloriile) se consumă și făcând sport, iar asta e valabil la toată lumea. Nu vă imaginați că fotbaliștii iubesc să alerge pe gazon – ei doar au exersat îndeajuns încât să treacă la un nivel superior de rezistență. Oricine e capabil de așa ceva. Și noi ce facem în schimb? Vreți să revin la exemplul cu nectarul care ne curge în gură?

Ideea e că nu trebuie să ne mai ferim de lucrurile dificile – prin ele creștem! Încă de pe vremea când ascultam la casetofon povești cu feciori de împărat ar trebui să știm ce-i ăla un traseu inițiatic și ce presupune el: obstacole, sudoare și-un final cu cântec. La noi, conștiința joacă rolul tatălui care-și supune fiii la diferite probe. Fiii sunt atât fricile noastre (de înălțime, de eșec, de necunoscut etc.) cât și partea noastră organică, trupul, cel care trage mereu spre comoditate. Așadar, să ne punem sângele în mișcare și să ne alergăm fricile până le sar fulgii!

Mai în joacă, mai în serios, voința este cea care face diferența între oamenii capabili și cei mai puțin capabili. Iar voința se cultivă. Nici măcar acele calități native de genul inteligenței sau creativității nu supraviețuiesc dacă nu ne îngrijim de ele, alimentându-le constant. Așa că nu pierdeți zilele astea lungi de vară dormind și bând limonadă, că nu rezolvați nimic. Sunt atâtea lucruri dificile care așteaptă să le încercați!

Diana Poleac

Foto de Cristina Stan

Taguri

Arhiva