de Mihai Cîrjă
Trăim în epoca CV-urilor, unde goana după diplome e un sport practicat cu sârguință de către toate categoriile de vârstă, încă de pe băncile școlii, până la cei în prag de pensionare, care mai adaugă o ultimă țidulă, pentru o pensie mai mare.
În mare vogă e diploma de BAC; e un must have, cum se zice, și îți dă undă verde la… adunat mai multe diplome prin facultate, master, doctorat, job, etc., că deh, nu ai bacu nu exiști. Dar daca îl ai? Ești bine venit în cursa pentru a aduna și mai multe diplome.
O diplomă e o foaie de hârtie cu niște semnături și stampile în care se zice de obicei cât de mândru ești tu și de deștept. Problema e că lumea uită că foaia aia de hârtie e o recunoaștere a unor merite. Cercul vicios apare când angajatorul/instituția de învățământ superior ajunge să evalueze o hârtie, și nu omul. Pentru ca e mai comod, și pentru că e logic, oarecum, orice diplomă fiind rezultatul unei munci depuse sau al unei evaluări. Pe de altă parte, CV-ul devine evaluarea unor evaluări, iar cum ce evaluare e subiectivă, tot lanțul valoric se cufundă într-un mise en abyme lipsit de relevanță. Asocierea de imagine a CV-ului cu posesorul său e eronată de cele mai multe ori, motiv pentru care marile companii, au recurs la interviu, însă, deocamdată, asta e excepția, regula e veșnicul CV.
Pe cale de consecință, e mai ușor să depui orice efort posibil (nu neapărat intelectual/profesional) să faci rost de diplome; o, diplomele, aceste ipostazieri ale ființei, un fel de avatari ai unui Sisif fericit, care nu știe cât e de absurd.
Ce face Sisif, mai nou? Scopul său nu mai e să învețe, să fie performant, să se dezvolte. Scopul său e să aibă dovada, diploma în care zice că e mirobolant, că eu un erou, că el cară bolovanul până la absurd; în realitate, el e de fapt fericit, nu mai cară bolovani, are doar diplomă în care scrie ca el e cărător de bolovani. Astăzi avem eroi cu diplomă. Peste tot. De ce? Pentru că suntem conduși de eroi cu diplomă.
În fond, Sisif era cel mai viclean dintre muritori… dar la pedeapsa lui suntem condamnați cu toții, să împingem la deal bolovanul, care ajuns în vârf se rostogolește mereu la vale. Societatea a ajuns să fie Sisif, pentru că individual, nimeni nu își mai asumă bolovanul, pedeapsa, cazna sa în drumul inițiatic al devenirii pe care trebuie să și-l construiască.
Sursa foto: Wikimedia.org
