O sedință lungă de 3 ore, un set de sarcini date cu o aroganță inedită și o porție de umilințe în fața tuturor. Sau un alt mod de a începe o zi de muncă. Clar ies în oraș diseară! Cumva trebuie să mă eliberez de nervi. E de prisos să adaug că eu îmi scriu aici ideile în loc să îmi îndeplinesc minunatele sarcini. Sunt și eu un pic îndărătnică. Ce sa-i faci, așa sunt racii. 🙂
Am decis: îmi caut alt job, căci nu se mai poate. Dar la ce ar trebui să mă aștept în cadrul acestui proces? Care da, presupune și mutarea într-un alt oraș (and here we go again).
În primul rând, răbdare și multă răbdare. Fără aceasta, cam greu ai să găsești un loc de muncă pe placul tău. Vei aplica pentru multe joburi, vei merge la multe interviuri, dar în cele din urmă, căutările tale vor fi răsplătite.
În al doilea rând, este de prisos să adaug că fără perseverență nu există succese remarcabile. Altfel zis, după fiecare interviu nereușit sau după fiecare dezamăgire, trebuie să facem orice, mai puțin să renunțăm! Bineînțeles, a trebuit să abandonez lupta de câteva ori ca să accept acest fapt.
Și acum ajungem la partea practică. Oricât de tentați am fi să apelăm la site-uri specializate, nu trebuie să ignorăm deloc importanța canalelor de social media care sunt folosite în mod constant de angajatori. Având în vedere succesul cunoscut de acestea, să nu te mire dacă firmele apelează la Facebook sau Linkedin pentru a-și găsi noi angajați.
În plus, este de bun augur să îți anunți cunoscuții că te afli în căutarea unui loc de muncă și că orice ajutor este binevenit. Joburile cele mai interesante sunt descoperite și obtinute, uneori, prin recomandarea unui insider.
Sigur, mai puțin populare în momentul de față sunt mijloacele print de promovare a anunțurilor de angajare, dar deloc de neglijat. Nu uita să apelezi la acestea și evită să te rezumi doar la site-urile de specialitate, din simplul motiv că ți-ai limita extrem de mult posilibitățile în acest mod.
Nu în ultimul rând, dacă activezi, în domeniul comunicării, PR-ului sau jurnalismului, ar fi minunat daca ai avea un site, un blog personal, în care să îți dovedești skillurile privind scrisul, să îți relevi o parte din personalitatea ta (partea bună, bineînțeles 🙂 ). Angajatorii vor fi interesați să te vadă și într-un mod mai puțin profesional, tocmai pentru a-și da seama dacă ești ceea ce caută, dacă există o conexiune între cele două părți.
În cazul în care vă căutați un nou loc de muncă (căci, nu e așa, s-a terminat sesiunea și un job, cel puțin pe timpul verii, este bine primit), sper ca aceste sfaturi să vă fie de folos! Până la sedința viitoare sau la primul interviu, arrivederci!
Sursa foto: “22 West – home office” by AgnosticPreachersKid