Rădăcini de prețuit

Distribuie!

de Oana Răcaru

A fost o lună în care realitatea m-a izbit cu oameni frumoși care m-au inspirat și care mi-au amintit ce suntem noi în adâncul nostru. Mai degrabă calități mult prea bine îngropate în amalgamul informațiilor care ne atacă zi de zi, impunându-ne niște modele străine de noi, de ce înseamnă spiritul nostru comun și istoria care ne-a adus astăzi aici.

În primul rând, dacă în liceu nu am avut șansa să călătoresc, la facultate am avut norocul, împreună cu colegii de generație, să întâlnesc o profesoară care să ne educe și să ne îmbogățească oferindu-ne experiențe, povești adevărate, nu doar orele abstracte și pline de teorie. A fost atât de îmbucurător, încât ne-am întors cu tristețe și cu dorința de a mai fi rămas și de a fi aflat și mai multe.

Un bătrân cu o privire ageră, pătrunzătoare care se ocupa cu opincăria și care ne-a arătat pe loc cum funcționează acest meșteșug. Îmbrăcat din cap până în picioare în straiul popular românesc, ne-a explicat pe îndelete cum este ales fiecare material în parte și ce folos avea pe vremuri. Am văzut răbdare, talent, mulțumirea că întreprindea ceva prețios, un meșteșug poate nu văzut la adevărata valoare. Ce m-a impresionat în afara muncii sale în sine a fost caracterul său pătrunzător: din vorbele sale reieșea istețime, putere interioară, în așa fel încât, nu de puține ori, a scos de la noi hohote sincere de râs. Avea un umor inteligent, un vocabular dezvoltat, care au avut o influență atât de mare asupra mea, încât mi-am dat seama că nici nu se compară cu amuzamentul pe care îl cumpărăm atât de orbiți cu o pungă de popcorn în mână la cinema – este cu mult deasupra.

În continuare, am vizitat o familie de olari și o alta ce avea o afacere din lucrul manual la gherghef. Astfel, am văzut oameni pasionați, care reușeau să facă o artă din cele mai comune obiecte, care îmbinau utilul cu plăcutul, dar și multă voință și ani buni de antrenament. Mi s-a părut fascinant să le văd demonstrația de lucru, bunăvoința și răbdarea cu care începeau o nouă vază sau un nou covor și cum le duceau la capăt, decorându-le cu imaginație sau ținând cont de anumite simboluri tradiționale care atrag anumite energii, lucruri pe care majoritatea care nu trăiește într-un astfel de mediu le-a uitat complet sau nici nu le-a cunoscut vreodată. De asemenea, au dat dovadă de ospitalitate, s-au îngrijit de noi toți să ne facă să ne simțim bineveniți, ne-au arătat cu mare drag ocupația lor zilnică și pot spune că am plecat de acolo împlinită și inspirată, știind că avem valorile noastre, chiar dacă nu prea sunt scoase în evidență.

Concertul lui Grigore Leșe a reprezentat o evadare din realitate, din rutină, din tot ce am cunoscut până acum. De îndată ce orchestra a intrat pe scenă, uitându-mă analitic la fiecare persoană în parte, am spus în sinea mea cu admirație enormă că văd oameni frumoși. În aplauzele noastre, și-au luat locurile cu simplitate și modestie și timp de o oră și jumătate au făcut ce au știut mai bine: ne-au învăluit și ne-au înălțat cu talentul și munca lor. În repetate rânduri, lacrimile mi-au încețoșat privirea, iar gândurile nu mai aveau puterea și coerența de zi cu zi; se învălmășeau, se spărgeau și lăsau loc unei emoții profunde, care răsturna tiparele.

Eram pur și simplu vrăjită de muzica lor, iar când maestrul ne îndemna să îl însoțim în cântec, întreaga sală vibra. Nu mai exista decât acel loc și moment, restul pălea și nu mai avea importanță. Cuvântările sale de la sfârșit au întărit părerea bună pe care o am față de acești oameni talentați, care nu s-au pierdut, care încă încearcă să ne îndrume pe noi, cei atât de pierduți în realitate imediată, încât nu putem sălta capul, să vedem un pic mai sus și adevărat.

În urma acestor povești construite cu talent, cu tradiție și cu suflu românesc autentic, am simțit că ne putem reinventa, că totuși avem amintiri vii și că prin exemplul lor îi putem urma și putem avea din nou credință în calitățile care ne definesc.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*