Printre cafenele boeme (I)

Distribuie!

de Maria-Roxana Bischin

Circadian Eyes... Keith Kenniff... Poets of the Fall... Faith and the Muse... şi un pic de Sigur Ros...să fie oare o muzică potrivită pentru urechile noastre? Sau e doar o muzică spre care nimeni nu se uită?!

În viteza luminilor muzicale de secol XXI, există în penumbră genuri muzicale potrivite bunului gust. Stilul instrumental-minimalist – sau un stil fără cuvinte, fără versificaţie – ne vorbeşte mai profund decât versuri aruncate la întâmplare pe linii melodice haotice. Totul este concentrat într-o formulă liniştită ce emerge spre armonie interioară, spre frumos, spre ataraxie...

Stilul de muzică New-Age a ajuns  preferatul cafenelelor boeme din centrele oraşelor europene şi acoperă diverse stiluri muzicale menite a relaxa şi a chema spre meditaţie. Este şi o metodă în estomparea vitezei în care ne derulăm filmul vieţii...

Armoniile sunt modale, consonante, sincopele desfăşoară imagerii ale frumosului cotidian, care există încă lângă noi – o ploaie, un corp celest, un munte, o floare. Totul curge din tăcerea adânc înfiripată în lucrurile din jurul nostru. Clapele de pian sunt prezente în combinaţii cu sunete grave de vioară; vioara acutizează decadenţa; pianul, într-un ritm allegro reînvie ceea ce noi am uitat, cum se întâmplă în melodia Who We Were a trupei Circadian Eyes.

http://www.youtube.com/watch?v=CxV5vVcbfaI

Artiştii muzicii instrumental-minimaliste se folosesc de clape pentru a crea texturi stratificate de sunete şi modulaţii. Aceşti artişti compun o muzică ambientală într-un scop explicit: acela de a relaxa şi de a invita la reflecţie. De multe ori, versurile lipsesc, nu există cuvinte articulate, totul este un limbaj pur muzical capabil să creeze imagini mentale ale vieţii şi ale sufletului. Clipurile lui Keth Kenniff sau ale trupei Poets of the Fall folosesc imagini ambientale pentru a crea design-ul interior al pieseiceea ce nu pot spune cuvintele vor spune suntele şi imaginile.

Faith and the Muse este reprezentativă atât pentru stilul minimalist, cât şi pentru cel gotic. Monica Richards şi William Faith preiau simboluri ale mitologiei celtico-druidice, cărora le creionează o poveste prin sunete, aşa cum se întâmplă în Birds of Rhiannon şi în Fade and Remain.

Spre deosebire de liniştea pieselor lui Keth Kenniff şi ale trupei Circadian Eyes, Faith and the Muse compune o muzică cu tente macabre. Rhiannon era zeiţa celtică a păsărilor, dar şi a Morţii. Ea este menţionată în Cronicile Mabinogion şi în cele ale Ciclului Arturian. Rhiannon avea păsări care trezeau morţii şi îi adormeau pe cei vii prin cântul lor. Cam aceste stări sunt redate în melodia Birds of Rhiannon: pasărea este un simbol al nemuririi sufletului, dar joacă rolul de intermediar între cer şi pământ, între vii şi morţi.

http://www.youtube.com/watch?v=qGF_hZE6cJs

Pentru Faith and the Muse şi Moartea poate dansa. Asonanţa repetitivă a cântecului anunţă sfârşitul prematur care se apropie încet, prin învăluire. „Pierduţi în perfecţiuni găsim imperfecţiuni”, este deviza ce ne introduce într-o lume de basme medieval-scoţiene cum se întâmplă în următoarea piesă:

http://www.youtube.com/watch?v=TAbnNKa2cNw

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*