Pâine şi terorism

Distribuie!

Reţetă: Se ia o declaraţie a unui „lider” islamist, Omar Bakri (vom reveni la el) în care se spune că România este o ţintă legitimă pentru atacuri teroriste pentru că a. e membră NATO; b. are trupe în Afghanistan şi Irak; c. a fost cândva sub influenţă otomană şi conform lui „dacă islamul a intrat odată pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi”.

Se adaugă declaraţiile unui şef de serviciu de informaţii autohton, Teodor Meleşcanu (director SIE) care, mai mult sau mai puţin, confirmă posibilitatea celor spuse de personajul anterior. Se amestecă împreună cu spusele unui fost şef al aceluiaşi serviciu secret, Mihai Răzvan Ungureanu, care la rândul lor întăresc melanjul deja existent şi se obţine o perdea de fum mediatic. Poftă bună!

Revenind la un ton mai serios, ultimii doi, prin prisma funcţiilor pe care le-au ocupat sau le ocupă, au datoria de a exercita prudenţa atât în activitatea profesionala cât şi în declaraţiile pe care le fac. Evident, afirmaţiile lor sunt ponderate şi nu exprimă o certititudine ci, mai degrabă, o potenţialitate (chiar dacă vorbim de 0,0001% şanse, validitatea declaraţiilor se menţine).

Omar Bakri, în schimb, este un ideolog radical/extremist oarecum interesant, care a intrat, nu de puţine ori în vizorul serviciilor secrete şi a presei occidentale. Îl calific drept interesant pentru ca maniera lui de a „opera” este în principal una retorică, după cum este şi în cazul de faţă: s-a remarcat prin nenumărate afirmaţii de tipul celei despre România, comentarii tendenţioase despre atacuri teroriste reale, instigare la violenţa şi încercări de recrutare pe site-uri de socializare (oricât de ilar sună), filmuleţe propagandistice transmise pe Internet ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, el este un „terorist de serviciu” cunoscut mai degrabă pentru citatele sale decât pentru acţiuni mai concrete sau implicări în ecuaţii cu variabile dubioase.

Este, s-ar putea spune, teroristul ideal pentru media occidentale: locvace şi prozelit pâna la agresivitate dar nu într-atât de violent încât să se remarce prin altceva. Dăm aici exemplu o caracterizare pe care şi-o face singur după ce a fost arestat şi eliberat (fără să fie depuse acuzaţii) după ce a facut nişte afirmaţii deplasate despre atentatele de la 11 septembrie. I se confesează unui jurnalist cu care a mai colaborat – „Oh Jon, I need you more than ever now. You know I am harmless, don't you? You know I am just a clown. You know I am laughable, don't you? ... Why don't people believe you when you tell them that I am just a harmless clown?”. (Oh, Jon, am nevoie de ajutorul tău mai mult ca oricând acum. Tu știi că sunt inofensiv, nu-i așa? Știi că sunt doar un măscărici. Știi că sunt ridicol, nu? ... De ce nu te cred oamenii când le spui că sunt doar un măscărici inofensiv?)

Acum, că avem mai multe date ale „problemei” putem sugera că ea este mai degrabă una de nuanţă: jurnaliştii români preiau ştirea printr-o agentie de presă, lucru de altfel de necondamnat, dar ignoră „personalitatea” celui care a emis ameninţarea şi insistă să obţină reacţia unor oficiali români, autorităţi sau foste autorităţi în domeniu, la o discutabilă „chestiune de siguranţă naţională”.

Desigur, cei din urmă sunt, oarecum, determinaţi să dea un răspuns, fie el şi unul mecanic şi lipsit de conţinut, pentru a înlătura, oarecum, echivocul. Rezultatul obţinut este însă „informarea” într-o neverosimilă notă alarmistă.

Mihai Niță

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*