Autobuze, metrouri și oameni în mișcare

Distribuie!

Mă întrebam: oare de ce suntem așa obosiți?  De ce ajungem la școală, la serviciu, la birou sau oricare ar fi destinația, gata terminați și plini de sictir, secați de toată energia sau măcar jumătate din cea necesară întregii zile? Ei, dragii mei, azi am găsit raspunsul!

Te trezești deja speriat și panicat cu gândul că nu ai destul timp și că vei întârzia oriunde ai avea treabă. Începi prin a face totul în grabă. Cu o mână te dezbraci de pijamale cu cealaltă te speli pe față și pe dinți, intri eventual în duș (unul de 5 minute, că mai mult nu-ți permiți să stai), te îmbraci, alergi în bucătărie să-ți pui ceva de mâncare, dar observi că pâinea e înghețată. Te gândești pentru o clipă să renunți la micul dejun, dar parcă apare o voce ca din vis unde mama îți spune că vei suferi de boli foarte grave de stomac în cazul în care nu respecți mesele principale. Așa că mănânci în mare grabă, în picioare deoarece timpul alocat pentru a îmbuca un  sandwich  l-ai consumat pe dezghețatul pâinii. Până la urmă pleci de acasă.

Alergi să prinzi autobuzul (deoarece ți-ai jurat să nu mai poluezi mediul înconjurător și să fii un bun european) și… cu puțin noroc (mai bine zis jogging) reușești.

Mergi o stație, suporți mirosul infect de transpirație amestecat cu cel al bodegii, și înfiorătoarea atmosferă de umezeală pentru că nimeni nu se sinchisește să deschidă geamul. Probabil acea categorie de oameni care miros înțepător nu mai are timp de dușul de dimineață, seara sunt prea obosiți pentru a se mai spăla, și-și programează dușul în weekend.

În sensul acesta… ce să spun, parcă luni dimineață putisul dispare, printr-o minune sau mai bine zis printr-un simplu uz de apă și săpun.

Revenind la geamul pe care nimeni nu-l deschide nici la rugăminți insistente, mă zbat eu într-o zi să ajung măcar la un geam pentru că simțeam că voi vărsa micul dejun în întregul autobuz, dar primesc imediat o avertizare, un cot în stomac și o replică destul de proastă: „mai bine ia taxiu’ dacă nu-ți convine cu autobuzul”. Stau… stau… și mă gândesc că eu am chiar propria mașină, dar cum ramâne cu încălzirea globală provocată de omenire și cu maimuțele cu fundul roșu pe cale de dispariție?

Dar decid să nu-i răspund nimic. Oricum nu ar avea niciun efect. Deja la jumătatea celei de a-2-a stații, soferul își dă seama că nu există nicio cale de a înainta în următorul sfert de oră și că lumea se grăbește foarte tare așa că deschide în final ușile. Aerul proaspăt mă izbește, am impresia că este la fel de plăcut ca mirosul unui tei abia înflorit, dar nu am timp să valorific momentul așa cum se cuvine pentru că văd că toată lumea se îndreaptă, că scăpată din cuști, spre metrou. Iar tu, tu trebuie să te grăbești spre același punct de plecare.

Cobori, stai la o coadă imensă să-ți cumperi cartelă, dai de o acritură la ghișeu care nici măcar nu se uită la tine, tu-i dai „Bună dimineața” și îi zâmbești (pentru că așa ai învățat că e politicos), iar ea, iți ia banii cu o scârbă imposibil de descris sau mimat, prin gemulețul de la ghișeu, îți trântește cartela și eventual rostește pe un ton monoton: următorul! Tu insiști cu politețea, și-i urezi să aibă o zi frumoasă, ea continuă însă cu nesimțirea de a vorbi cu cealaltă acritură de la celălalt ghișeu la telefon. Bine, nu mai contează cum s-a purtat pentru că scopul tău nu este să educi lumea, ci să ajungi la timp pentru a nu fi sancționat, certat sau dat afară de la locul de muncă sau de la școală.

Intri la metrou și dorești să te informezi așa ca iei un ziar distribuit gratuit (asta dacă nu trebuie să te bați pentru el) și auzi șuieratul roților, semn că sosește metroul în stație. Toată lumea are deodată același scop: să prindă metroul și să apuce să și încapă în el. În următoarea secundă după ce toată lumea a realizat că metroul a sosit, oamenii se uită în jur cu o privire de competitori (de parcă toată lumea ar spune către toată lumea: eu voi fi primul și te voi învinge în lupta prinderii metroului) și se îmbulzește pe scări în jos…

După toată această lupta cum să nu ajungi obosit, încă de la prima oră, la școală, la servici sau la birou?

Sarah Prioteasa

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva