Luna februarie e o lună ca toate celelalte, de al cărei început îți dai seama când ești la facultate și trebuie să treci pe foaia de examen deja data de 3 sau 4. Apoi continuă cu alte zile neînsemnate și cu weekenduri mai memorabile și se termină în aproximativ 4 săptămâni după care nici măcar nu realizezi că s-a mai scurs o lună din calendar.
Și totuși, are și februarie specificul său, cum are câte ceva fiecare lună. Septembrie, de exemplu, înseamnă pentru mulți început de toamnă, sau de școală, decembrie – Crăciun, martie – Mărțișor, ș.a.m.d. Așadar, februarie este luna sub semnul lui Cupidon, perioadă în care se sărbătorește iubirea, făcându-se cele mai multe declarații de adorație sub forma cadourilor de diversă natură, de la flori, parfumuri și ciocolate până la excursii în metropolele de basm din țări străine și cereri în căsătorie. Și dacă tot iubirea este subiectul principal de discuție de la internaționalul Valentine’s Day până la tradiționalul Dragobete, voi relata în continuare câte ceva despre unele mituri despre iubire.
Mitul prințului pe un cal alb. Aproape în orice film Disney și mai în toate celelalte filme putem regăsi variante diverse ale acestui mit. Acestea promovează niște stereotipuri în gândirea noastră încă de când suntem mici, astfel încât nu există fete care să nu se fi crezut prințese și puști care să nu se fi imaginat adevărați Feți-Frumoși. Fetele sunt învățate în mare parte doar că trebuie să fie frumoase, să se pregătească cum se cade și să-și aștepte prințul. Cam asta e toată povestea în cazul lor. Băieții sunt învățati că trebuie să cucerească, să posede, să domine… femeile sau alte ”chestii” ce pot fi transformate în trofee, lucru realizabil având un ”cal alb” de exemplu. Traduse în contextul actual, aceste idei nu reflectă altceva decât societatea valorilor materialiste care transformă femeile în sclavele misiunii de a fi mereu și cu orice preț frumoase, iar bărbații în niște vânători care, de multe ori, văd femeia ca pe un obiect. Concluzia: mitul prințului pe un cal alb pică testul moralității și al sacralității despre care se spune că definesc iubirea.
Din categoria miturilor banale: dacă cineva slăbește mult, într-un timp destul de scurt și nu are poftă de mâncare cu siguranță este îndrăgostit! Această credință existentă în special în rândul părinților și bunicilor noștri nu-mi stârnește altceva decât amuzament. Să fim oare chiar atât de afectați de iubirea asta, bat-o vina, încât uităm să mâncăm? Să fie oare această părere măcar puțin adevărată? Dacă, din punct de vedere științific, este demonstrat că iubirea ne afectează fizic în halul astă, încât unii nu ne mai recunosc după câteva luni, atunci îmi retrag toate cuvintele de mai sus. În caz contrar, această idee hazlie rămâne un simplu mit.
Mitul ”fluturi în stomac” – celebrul mit cu o parte de adevăr în el. Cine nu a auzit de acești fluturași care o iau razna în stomacul tău atunci când ești îndrăgostit de cineva și acel cineva e chiar în fața ta? Această idee este, probabil, cea mai răspândită printre îndrăgostiți. Faptul în sine nu este greșit. Într-adevăr, atunci când suntem îndrăgostiți, emoțiile ne pot afecta și fizic. Exemple sunt destule: palpitații puternice, disconfort în stomac, genunchi care tremură și care îți cam afectează echilibrul, bâlbâiala penibilă ș.a.m.d. Aș putea spune că ești mai degrabă bolnav și nu îndrăgostit, sau poate că-i același lucru.
Mitul destinului: Există o singură persoană potrivită – fiecare are jumătatea sa pe care mai devreme sau mai târziu o va întâlni datorită destinului. Puteți crede în destin sau nu, dar asta nu înseamnă că trebuie să aștepți o viață ca să întâlnești pe cineva sau să cauți mereu ceva ce nici măcar nu știi cum arată. Încrederea asta oarbă în destin, specifică unei idei mai vechi din popor – ”ce-i al tău e pus deoparte” – este, cred eu, o scuză pentru cei care își lasă viața să treacă pe lângă ei. Într-o singură viață pot exista mai multe povești frumoase de iubire. Sunt atâția oameni diferiți în jurul nostru în fiecare zi, care ne pot schimba măcar puțin viața monotonă și gri. Probabil, dacă am avea mai mult curaj, am putea iubi mai mult și mai colorat.
Deși februarie mai are doar câteva zile până se termină, cred că avem mult mai multe momente ca să dăruim și să primim iubire.
Sursa foto: Wikimedia.org
Ai vrut ca stiinta sa te contrazica si te contrazice:
„[iubirea] are toate caracteristicile unui viciu. Te concentrezi asupra persoanei, te gandesti obsesiv la aceasta, o doresti cu infocare, distorsionezi realitatea, esti dispus sa risti enorm pentru a cuceri aceasta persoana. Are, de asemenea, principalele trei caracteristici ale dependentei. Toleranta — doresti sa vezi persoana respectiva mai mult, din ce in ce mai mult — retragere, si in cele din urma, revenire.” Iata ce zice Helen Fisher, dupa studii pe oameni indragostiti si oameni indragostiti si parasiti sau mai rau, indragostiti si fara speranta. Toti pusi intr-un fMRI cu imagini ale persoanei iubite derulandu-se pe un ecran. Se pare ca da, suntem chiar atat de afectati de dragostea asta (cam ca si consumul de cocaina). Simpatic articol in rest.
Rezumat la studiul aminti;
http://www.ted.com/talks/helen_fisher_studies_the_brain_in_love.html