Copilul secolului al XIX-lea

Distribuie!

de Mădălina Stanciu

Cum se jucau copiii de acum aproximativ 200 de ani? Ce desenau? Ce citeau? Dacă am face o comparaţie între copilul din Europa proaspăt ieşită din Revoluţia franceză şi copilul european din mijlocul revoluţiei tehnologice, probabil că am găsi nenumărate diferenţe, însă ludicul rămâne o trăsătură comună, pentru că el este cel care caracterizează copilăria, indiferent de epocă şi spaţiu.

De la Alice în Țara Minunilor la Suferințele tânărului Werther

În secolul al XIX-lea, copiii citesc cărţi în care se regăsesc, în care se recunosc. În cărțile care le sunt permise sau cele pe care le citesc guvernantele, copiii găsesc personaje cu care se identifică. Spre exemplu, în Spărgătorul de nuci și regele șoarece, de E.T.A. Hoffmann, fetițele se regăsesc în personajul Marie, se cred una cu fata din povestea de Crăciun, sau în minunata poveste a lui Lewis Caroll, Alice în Țara Minunilor. Copiii visează la aceste personaje, la aventurile lor, evadează în lumea de basm care li se înfățișează în spatele paginilor cărților. Însă, școala nu poate sta în niciun caz departe de această latură, ci impune scriitori clasici, precum Voltaire, Montesquieu, Boileau, Corneille sau Racine, profesorii fiind cei care controlează accesul copiilor la cărţi şi care îi îndreaptă spre literatura mare, a adulţilor. În secolul al XIX-lea, la modă este metoda de învățare Jacotot, metodă care promovează învățatul pe dinafară. Prin intermediul acesteia, elevii rețin pentru toată viața, dacă nu pagini întregi, măcar câteva fraze, care poate le vor folosi pentru a se ghida în viață, sau pentru a le împărtăși propriilor copii, mai târziu, aceleași cunoștințe.

Opera lui Goethe, Suferințele tânărului Werther, provocase în Europa o adevărată epidemie de sinucideri. Unii şi-au luat viaţa îmbrăcați chiar în frac albastru și cu vestă galbenă, așa cum era îmbrăcat și personajul literar în momentul în care se împușca. De aceea, copiilor veacului al XIX-lea le era interzis să citească o astfel de carte a cărei lectură atrăgea după sine atâtea tragedii. Se credea că citirea romanului va duce la sinucideri. Din acest motiv, romanele sentimentale nu erau recomandate tinerilor de pe la jumătatea secolului. Nici băieților, nici fetelor.
Se crease chiar o adevărată mentalitate conform căreia o fată nu ar mai fi fost cinstită dacă citea romane de dragoste. A fost nevoie de mult timp pentru ca romanul să ajungă în mâinile fetelor. Sub toate aceste interdicții, romanul care aducea în prim plan o poveste sentimentală, o iubire neîmpărtășită sau chiar o sinucidere din dragoste, ajunge să reprezinte o adevărată fascinație.

Imaginația copilului din secolul al XIX-lea

În fotografiile de epocă sau în tablouri, îmbrăcați ca nişte oameni mari, copiii secolului al XIX-lea au o privire serioasă, chiar tristă, de bătrânei apăsați de grijile lumii. Dar ce exista oare în imaginația copilului acelor vremuri?
Jurnalele pe care copiii și adolescenții le-au scris, desenele și scrisorile lor, pot scoate la lumină o lume cum altfel, dacă nu mică, asemenea copiilor, însă plină de griji și întrebări deloc de neglijat. Cei mai mulți dintre ei, își pun în special întrebarea, asemenea celor din zilele noastre, ,,de unde vin copii? cum se fac ei?” În secolul care a stat sub semnul pudorii și al corpului veșnic acoperit de privirile oamenilor, mamele și bunicile știu să evite cu dibăcie întrebările incomode, astfel încât cei mici, mai ales fetele, își construiesc singure scenarii cât mai plauzibile. Răspunsurile pe care le primeau copiii erau ambigue: fie erau aduși în saci, de către doctori, fie de soli cerești înaripați sau berze.

Desenele copiilor din acest secol denotă modul în care aceștia se transpun în lumea adulților. Astfel, băiețeii desenează cai și soldați, iar fetițele flori și doamne cu rochii lungi.
Dincolo de orele pe care le dedica studiului, copilul veacului al XIX-lea visează, asemenea adulților, la libertatea absolută. Băieții își construiau sub mesele din sufragerie insulele din imaginația lor. Băiețeii se joacă de-a căpitanul de corabie, de-a conductorul de locomotivă etc. Fetițele, pe de altă parte, au o imaginație cu totul diferită. Inventează fabule, povești cu zâne și cu spiriduși, se joacă de-a teatrul, improvizând scene și cortine. Îmbracă rochiile vechi ale mamelor și intră în pielea prințeselor din poveștile pe care le creează în jocul minții lor.
Copiii secolului al XIX-lea învață născocind jocuri și personaje. Prin imaginație, se simt liberi.

Imaginația copilului de acum 200 de ani nu era foarte diferită de cea a copilului din ziua de azi. Și ei ascultau poveștile pe care le citeau bunicii și părinții, se transformau în căpitani curajoși de vase, în zâne și prințese, se vedeau Alice în Țara Minunilor, urmărind un iepure misterios într-o scorbură și ajungând într-o lume magică.

Sursa foto: Wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*