Dacă intri în orice sală de curs, a unui liceu sau a unei facultăţi, ca un vizitator oarecare, cel mai probabil vei observa puţini studenţi atenţi la ceea ce se predă, interesaţi de ce are de spus profesorul respectiv. Îi vei observa jucându-se pe telefonul mobil sau navigând pe Internet, desenând, discutând cu colegii, stând cu capul pe bancă sau uitându-se în gol. Îţi întorci apoi privirea spre profesorul care îşi continuă discursul, mai degrabă monologul, şi nu ştii ce să crezi, care este cauza pentru această comunicare defectuoasă între studenţi şi profesor, a cui este vina.
Ca studentă care adeseori observă aceste lucruri, nu mă grăbesc să afirm că profesorii sunt vinovaţi în totalitate pentru lipsa de interes a studenţilor, însă, cu siguranţă, modul în care este predat un curs influenţează gradul de atenţie al studenţilor.
La începutul fiecărui curs, ni se spune care sunt aşteptările pe care le au profesorii de la noi, care sunt sarcinile pe care le avem de îndeplinit pentru a promova. Cred că această comunicare ar trebui să fie bidirecţională, să ni se dea şi nouă, studenţilor, şansa de a spune ce aşteptări avem.
Avem nevoie de profesori care să creadă că suntem o generaţie care are puterea de a schimba ceva, şi nu una pierdută în toată această scenă socială din prezent. Nu vrem să ne simţim pe băncile facultăţii ca într-un loc de unde vrem doar să evadăm, să scăpăm cât mai repede.
Auzim tot mai des, în discursul multor cadre didactice: „Dacă nu aveţi dispoziţia necesară de a vă afla aici, puteţi ieşi în parc/la o cafea/în lume.” Ar trebui să răspundem: „Este de datoria dumneavoastră să ne creaţi această dispoziţie, să faceţi în aşa fel încât noi să vrem cu adevărat să ne aflăm aici, nu la cafeneaua de vizavi.”
E greu să atragi atenţia atâtor studenţi, cu personalităţi diferite, cu motivaţii diferite pentru care se află la o facultate anume şi nu la alta ( din păcate, această motivaţie lipseşte multora). Însă, asta ar trebui să fie misiunea fiecărui profesor. Să fie deschizători de drumuri, nu nişte Cerberi care păzesc uşa către libertatea noastră.
Violeta Dobre
Sursa foto: wikimedia.org
Nu sunt convins ca cerberii pazeau drumul catre libertate.
In rest sunt de acord cu ce spui, dar ar fi mai multe de spus. In preuniversitar, nu ai voie sa casti fara voia profesorului. Relatia e total infelxibila iar dialogul e nul. In mediul universitar nu se pune deloc accent pe pedagogie. Asa cum ai spus, profesorii nu stiu sa comunice cu sala, nu stiu sa prezinte, nu stiu sa atraga atentia… as putea continua
Cel mai tare ma dispera cand profii incep sa spuna: “Uite asta e strictul necesar sa stiti ca sa treceti examenul. ” Da bine dom-le, dar numai pentru a-mi trece examenele am venit la facultate? Daca vreau totusi sa INVAT ceva? Astia nici macar gardieni nu sunt, ci simpli robotei.
“Cred că această comunicare ar trebui să fie bidirecţională, să ni se dea şi nouă, studenţilor, şansa de a spune ce aşteptări avem.” -> Idee grozava. Si chiar se intampla, sa stii. Problema e ca se intampla tocmai la acei profesori-raritati care sunt chiar buni si deschisi astfel incat nu prea ai ce sa le ceri in plus.
Iar cea mai mare tampenie am intalnit-o la cursurile Facultative (adica PLATITE) de pedagogie. N-am mai intalnit asemenea paradox: Profii care trebuiau sa ne invete cum sa predam, nu stiau cum sa predea. In *bip*-ul meu, eu pentru ce am mai platit? Voi ce drep aveti sa predati pedagogia daca nu stiti pedagogie??? Si cand ii intrebi in fata chestia asta, incep sa se scuze… ca eu nu vroiam sa vin sa va predau, m-a pus sefu. Sa-ti fie mai mare dragu sa ii asculti vorbind dupa asta.