The Hunger Games in effect

Distribuie!

Azi am terminat de citit ultima carte a seriei “The Hunger Games”, de Suzane Collins. Pentru că mi-a plăcut filmul și era încă vară am început să citesc mai mult de curiozitate, dar ușurința cu care se succedau capitolele și micile lucruri care făceau cartea net superioară filmului m-au determinat să continui lectura.

Se spune că “Twilight este pentru fete ce nu sunt destul de deștepte pentru The Hunger Games”, ceea ce, într-un fel autoironic, îmi place. Adevărul este că Hunger Games sunt destul de ușoare pentru orice cititor, mai ales dacă are vârsta potrivită și automat se identifică cu personajele principale (de 15-16-17 ani). Acțiunea se desfășoară ca un film în camera obscură din spatele ochilor și nu este de mirare că Hollywood-ul plănuiește să mai lanseze 3 filme din serie, ultima carte fiind împărțită în 2 lung-metraje. Este mai mult sau mai puțin ceea ce am văzut în cazul Harry Potter, numai că în acel caz până la ultima parte au trecut 6 filme și în jur de 10 ani. Ultimul film al seriei Hunger Games este programat pentru 2015, așa că fanii mai au de așteptat.

Cărțile sunt foarte ușor de citit mai ales la metrou (pentru bucureștenii adoptați sau cei născuți aici), având în vedere că pentru un capitol, citit normal, petreci cam 20 de minute. Nu este de mirare că și această comoditate a lecturii au facut din serie un best-seller. Suzane Collins știe care sunt arhietipurile literaturii modern, dar, ceea ce mi-a dăruit totuși satisfacție (pe langă faptul că timpul în metrou trece foarte repede), este că de-a lungul acțiunii romanelor a tratat cu un strop de ironie aceste clișee. Deși acțiunea, pentru mine, a fost de multe ori previzibilă, umorul (uneori mai negru) și micile remarci secundare au întregit lectura.

Oarecum asociez conceptual de The Hunger Games cu McDonalds, pentru că este comod, popular, aduce profit investitorilor și, de ce să mint, îți potolește foamea (dacă foamea este de citit ceva, orice în timp ce te duci din punctul A în B sau vrei ceva ce să-ți inunde mintea cu imagini și astfel, să iei o pauză de la gânditul compulsiv ). Apropo...eu am citit de pe Kindle. În timp ce citeam la metrou s-a așezat o fată lângă mine, mult mai “age-appropriate” care sorbea al doilea volum în mijlocul acțiunii. Îi admir devotamentul, dar în cazul meu, probabil aș fi renunțat la lectură dacă asta presupunea a căra cărțoiul dupa mine, când am nevoie să fiu cât mai ușor posibil. Adică, în mare parte argumentul confortului ar fi fost distrus la mine.

Toate 3 cărțile au un pattern foarte ușor de identificat, de aici și previzibilitatea mărită. Poate nevoia de a ți se aproba anumite lucruri, poate și condeiul autoarei, totuși nu regret deloc citirea acestor cărți. Încă o dată, ele sunt McDonalds al literaturii. Am simțit că mă satisfac pe moment, așa că am continuat.

Oricum, după o astfel de frecție și indulgență literară simt nevoia de a ridica bara, așa că mă voi apuca de citit Catch-22. Va urez o lectură satisfăcătoare și o călătorie placută !

Liviu Dimulescu

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

5 Comments

  1. October 29

    Nu stiu cum de ti-a placut filmul. Am vazut si filmul, am citit si cartile si mi se par o pierdere de timp ambele lucruri. Filmul este prost, efectele sunt slabe, jocul actoricesc nu exista aproape, imi pare rau ca l-am vazut acasa. Daca ma duceam si la cinema chiar ca ma enervam.
    Cartea, dupa cum ai zis si tu, este foarte usor de citit pentru ca nu este nimic suprinzator, nu sunt conflicte interioare prea puternice si greu de explicat ale personajelor.
    Pur si simplu o carte de duzina care a prins la lume.

  2. October 29

    Intradevar, filmul nu se compara cu cartea. Jocul actorilor a fost deplorabil. Redarea atmosferei din scena de lupta este net inferioara. Dar nu pot fi de acord cu George, cartile nu sunt chiar o pierdere de timp. Poate ca subiectul a fost lungit mult prea mult, doar pentru a “umple” 3 volume. As fi apreciat-o mult mai mult daca ar fi fost un singur volum. Cand am ajuns deja la al treilea acea previzivilitate de care vorbeai era mult prea pregnanta, si am terminat-o doar pentru suspansul pe care l-a lasat in triunghiul relatiilor.
    Recunosc ca mi-a placut mult. Mult prea mult pentru o astfel de lectura usoara. Mi-a placut ideea de la baza, lupta. Cand am vazut filmul stiam ca trebuie sa citesc cartea. As spera acum ca un scriitor sa preia ideea aceasta si sa o puna in scena cu personaje mai complexe si mai ales cu mai multe aspecte filozofice, mai multa maturitate.
    Cartea place in special (pentru fete) pentru ca oricare poate foarte usor rezona cu Katniss si mai ales cu lipsa ei completa de orientare. Cu faptul ca lucrurile par a se intampla in jurul ei si ea trebuie cumva sa tina pasul cu ele.
    De fapt si de drept asta mi-a placut mie la ea. Faptul ca in loc sa avem un personaj puternic, stapan pe sine, avem o fetita usor pierduta, fara capacitatea de a preveni corect urmarile actiunilor ei, cu un grad mediu de inteligenta, care incearca sa-si urmeze cum poate principiile, sa supravietuiasca. Si reuseste.

  3. Carnifex
    October 30

    Nu am cercetat acest lucru pe net dar sunt destul de sigur ca The Hunger Games este o copie a unei creatii japoneze numite Battle Royal. Nu am citit cartile , nu am vazut filmul dar cred ca este semnificativ faptul ca e puternic inspirata de acolo.

    V-as recomanda calduros atat manga-ul cat si filmul Battle Royal. Sunt doua creatii bestiale.

    • November 1

      Am auzit de ideea asta, dar nu stiam numele. Mersi. Poate originalul se va dovedi ceea ce cautam.

    • Liviu Dimulescu
      November 2

      M-ai facut curios asa ca am vazut Battle Royale si da, ca idee principala japonezii sunt, ca in multe cazuri, primii. Desi filmul este destul de bine realizat ( inteleg de ce multi il considera mai bun ca Hunger Games ), daca nu ar fi actiunea atat de intensa nu m-ar fi prins. In HG, universul construit mi se pare mai real din punct de vere al mecanismelor psihologice. Care ar fi rostul, in realitate, a unui BR si cum ar accepta lumea asa ceva ? Sunt intrebari care raman fara raspuns sub ploaia de sange de pe ecran :)) Cu toate astea, merita vazut, mai ales pentru ca mare parte din masacru se desfasuara pe un muzica clasica B-)

Comments are closed.