de Mihai Cîrjă

România, la nivel european, are una dintre cele mai liberale și îngăduitoare politici cu privire la statutul juridic al minorităților naționale. Fapt lăudabil, de altfel. Acest exces democratic (în raport cu alte țări) este legat în mod direct de clasa politică și de setea de putere a partidelor politice care, de ceva ani buni încoace, pentru a realiza majoritate parlamentară, mereu au apelat la cea mai mare minoritate din România – maghiarii. Repercusiunile sunt evidente: dă-i unui om un deget și îți va lua toată mâna, cam asta se întâmplă la nivel de putere politică a maghiarilor, care vor autonomie. Acest spirit al revendicărilor se generalizează și se concretizează în fapte caracterizate de abuzul de drept: nu demult, arborarea steagului secuiesc pe o instituție publică.

Mai recent este cazul unei eleve care, de ziua maghiarilor de pretutindeni, a mers la școala cu o bentiță în culorile tricolorului și care, pe cale de consecință, nu a avut parte de un tratament tocmai plăcut. De ce să mergi la școală fix de ziua ungurilor, cu însemne românești? Da’ fix atunci, de parcă, deh, fix în ziua aia te simți mai român ca oricând. Să spunem că intenția nu era aceea de a instiga, dar efectele au fost, în mod previzibil, ca în urma unei instigări. Și naționalismul are o decență; nu faci paradă de modă cu tricolorul. Și asta nu te face patriot. Patriotismul se simte, nu e o etichetă. Chestiune valabilă și pentru maghiari, care se simt mai maghiari dacă flutură un steag.

Pe de altă parte, nu doar situația e greșită, ci și atitudinea oamenilor este eronată. Acei copii care s-au înjurat, nu au facut-o de capul lor. Copiii, la vârste mici nu gândesc asemenea animozități xenofobe și discriminatorii, ci le preiau și le învață din familie. Această elevă, de naționalitate română, are grupuri si pagină pe Facebook, pagină care are peste 14. 000 likeuri deja. A devenit rapid un fel de erou național de care atât atenția publică, cât și omul de rând are nevoie. Mass media se bucură că are obiect de manipulare a maselor, omul de rând e fericit că cineva empatizează cu ideea de valoare națională. Toate frumoase, până apuci să citești toate comentariile xenofobe de pe această pagină, pe care fanii le scriu de zor. Pagina aceasta este expresia evidentă a faptului că o exagerare naște o altă exagerare… Nu știu dacă acesta ar trebui să fie scopul și dacă asta e concluzia corectă. Ne întoarcem la lex talionis sau cum? Dincolo de fapte, cei mai afectați sunt oamenii, oameni care nu au nicio vină și care, prin asociație de imagine sunt asimilați faptului devenit de notorietate, ca și cum ar lua parte la o atitudine generală, fie ea românească sau maghiară. Nu e vina nimănui că e român sau maghiar în contextul de față.

Întâmplarea e una nefericită, tristă și care nu face cinste nici ungurilor, nici românilor. Statul român poate ar trebui să se implice în această problemă nu doar în anii electorali.

Plus că, ceva e putred în Danemarca. Mai există minorități în țară, care, la nivelul unui sat sau orășel reprezintă o majoritate, prin Bucovina, Maramureș, Dobrogea. Dar nimeni nu mai face caz, oamenii trăiesc liniștiți. Și rezolvarea e, din nou, în premisele articolului: politicul e de vină!

Notă: acest articol prezintă opinia autorului, nu a publicației. GEN90 încurajează dezbaterea liberă prin articole.

Sursa foto: Wikimedia.org

Related posts:

Pânza virtuală