de Andrei Hels
Lucrez într-un mediu în care am de-a face cu copii de toate felurile – mari, mici, râzgâiați, mofturoși, visători. Am observat – nu de puține ori – că aceștia sunt un accesoriu pentru părinți. Încă nu-mi pot explica de ce dracu` i-au mai făcut!
Lucrând ca instructor sportiv și văzând atâția copiii de-a lungul timpului, am reușit să îmi fac câteva tipologii. Voi vorbi aici despre copiii care sunt lăsați de izbeliște, sunt procreați pentru a crește făcând cursuri de dans, pian, meditații la toate materiile posibile și imposibile. Cu ce se aleg copiii ăștia? Păi părinții vor spune: „mi-am dus copilul acolo și acolo, a făcut și cursuri de dans, cântă la 5 instrumente și are și 5 meditații pe săptămână”. Pentru ce folos îți încarci copilul cu atâtea lucruri la o vârstă în care pur și simplu TREBUIE SĂ SE JOACE?
Să zicem că își dezvoltă abilitățile, dar nu despre asta vorbesc eu aici. Mă refer la aceia care sunt făcuți, sunt drăguți când sunt mici, cresc și încep și ei cu nevoi, încep să-și dezvolte o personalitate și devin incomozi din punctual de vedere al întrebărilor, al curiozităților. Poate este dur cuvântul, dar cu asta mă confrunt zi de zi. Sunt incomozi și tocmai părinții care trebuie să stea lângă ei măcar în primii pași din viață îi trimit pe la nu știu ce cursuri ca să scape de ei sub pretextul că decât să stea pe maidan, mai bine să se ducă să facă ceva folositor. Oare? Noi, generația 90-lor am crescut și pe maidan – ce-i drept mai avem și câte un curs de tenis, o meditație la română -, dar asta doar pentru a nu rămâne corigenți.
Și ce, nu suntem dezvoltați, nu avem abilități? Sunt convins că da. Problema pe care vreau să o expun poate fi greu înțeleasă. Văd copii cărora chiar nu ai ce sa le mai explici, sunt foarte încărcați și nu mai pot fi atenți. Să nu mai spun că majoritatea timpului îl petrec cu șoferul între școală, cursuri și meditații. Nu am nimic împotriva cursurilor de orice fel, dar acordă-i copilului atenție! Du-te la meciurile lui de baschet, așteaptă-l când iese de la olimpiadă, fii acolo când are nevoie de tine – când vede ceva și nu găsește raspunsul. Asta e educația, aceștia sunt cei șapte ani de acasă. Cine să îi dea răspunsurile? Șoferul? Nu-l lăsa de izbeliște încercând să scapi de prezența lui în casă sub pretextul de a face ceva benefic lui pe mai târziu. Ce e mai benefic, faptul că îți învață să cânte și tu n-ai fost la niciun concert, sau să petreacă timp cu părintele care îl ghidează?
Sursa foto: Andrei Hels
