Conștiința dictează datoria, nu legile!

Distribuie!

de Camelia Marcu

Conștiința reprezintă martorul și judecătorul activ al omului, mai presus decât orice altă instituție creată într-o societate sănătoasă. Pentru a putea înțelege de ce conștiința stă la baza principiilor fundamentale echilibrului interior al unei persoane, trebuie să admitem mai întâi de toate, faptul că acest termen numit „conștiință”  este o adevărată torță care luminează puterea sufletului omenesc, fiind singura cale prin care noi, oamenii, ne putem justifica acțiunile .

În primul rând, datoria este dictată de conștiință, având în vedere faptul că această voce interioară este cea care ne atrage atenția atunci când ne abatem de la normele noastre morale, astfel că apar așa numitele mustrări de conștiință sau regretele care sunt privite drept o pedeapsă  interioară permanentă. În schimb, legile sunt acele cuvinte scrise pe hârtie, cuvinte care se pot schimba destul de des în funcție de societatea în care ne ducem existența, în cele din urmă acestea pot suferi anumite modificări prin decretele adoptate de organele legislative.

Consider că dincolo de legile și canoanele unei societăți, există mai presus de orice, conștiința care veghează în mod sigur asupra faptelor noastre, fiind un aspru judecător pe care nu-l putem mitui, măguli, sau cel puțin să-l intimidăm prin amenițări pentru a se abate de la judecata cea dreaptă. De altfel, aceste legi, numite și acte juridice normative sunt necesare pentru buna funcționare a unei societați, însă există ca o forță constrângătoare căreia i se supun cetățenii.

În al doilea rând, funcțiile conștiinței modelează activitatea elementelor care întregesc realitatea și idealul de a prețui viața, ideal care nu se poate sustrage judecății conștiinței noastre indiferent de motivele exterioare plauzibile. Conștiința este cea care asigură liniștea sufletească, cea care caută neîncetat drumul care inserează și valorifică adevăratele elemente constitutive ale caracterului uman.

În concluzie, conștiința dictează datoria, nu legile, având în vedere faptul că acest martor (conștiința) îl avertizează pe om atunci când acesta este pe cale de a săvârși fapte imorale. Martorul acesta se bazează pe sprijinul rațiunii care organizează gândirea și impune principiile fundamentale echilibrului interior al unei persoane. Conștiința este singura oglindă în care putem privi dincolo de legile și canoanele unei societați, indiferent de ceea ce noi, oamenii, devenim prin propriile fapte savârșite sub egida „asprului judecător” .

Sursa foto: By Kaboompics_com [CC0], via Wikimedia Commons

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*